Liga 1

De ce a „deraiat” CS Universitatea Craiova: prea multe „săgeți” boante

Încă o explicație pentru sezonul ratat al Universității Craiova, absentă stagiunea viitoare din Europa. Jucătorii tineri din ofensivă, în special grupul U21, au regresat comparativ cu 2021/2022

Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache  —  Thursday, 01 June 2023

Încă o explicație pentru sezonul ratat al Universității Craiova, absentă stagiunea viitoare din Europa. Jucătorii tineri din ofensivă, în special grupul U21, au regresat comparativ cu 2021/2022. Declinul s-a reflectat și în eficacitatea scăzută a juveților în campionat: de la 77 de reușite în stagiunea precedentă la 52 în 2022/2023.

Universitatea Craiova a demarat de pe acum pregătirile pentru noul sezon, ca și cum responsabilii clubului ar vrea să-l facă rapid uitat pe precedentul. Însă euforia "repatrierii" lui Alexandru Mitriță, foarte probabil și a lui Alexandru Băluță, nu pot șterge cu buretele faptul că, în 2022/2023, Bănia a ratat toate obiectivele posibile și că stagiunea viitoare va lipsi din Europa după 6 ani de prezențe consecutive.

De ce a „deraiat” CS Universitatea Craiova: prea multe „săgeți” boante

Un mare semnal de alarmă este faptul că, într-un campionat în care titlul și l-a adjudecat cea mai tânără echipă din SuperLiga, Farul lui Gică Hagi, talentele juveților s-au înscris pe un trend descendent. 

Cotingentul U21, George Câmpanu - Ștefan Baiaram - Jovan Markovici, a regresat vizibil comparativ cu 2021/2022. Cifrele importante ale celor amintiți, toți jucători ofensivi, o confirmă și explică în mare măsură și de ce Universitatea a înscris acum numai 52 de goluri, față de 77 în 2021/2022.

George Câmpanu. A rămas talent

  • '21/'22: 35 jocuri/6 goluri/3 assist-uri/2 penalty-uri scoase; 
  • '22/'23: 31 jocuri/4 goluri/3 assist-uri;

Considerat de patronul Mihai Rotaru o extremă cu potențial, George Câmpanu, 22 de ani, a bifat mai puține jocuri, mai puține goluri și n-a reușit să obțină niciun penalty. 

Este din octombrie 2020 în Bănie, a fost ferit de accidentări seriose, însă întârzie să confirme și să-și câștige astfel locul în primul unsprezece.

Ștefan Baiaram. Genunchiul cu probleme

  • '21/'22: 35 jocuri/8 goluri/3 assist-uri; 
  • '22/'23: 27 jocuri/3 goluri/3 assist-uri/1 penalty scos;

Ștefan Baiaram, 20 de ani, a strălucit sezonul trecut, sub comanda lui Laurențiu Reghecampf. Dar 2022/2023 n-a fost stagiunea lui. Are însă scuza acelei accidentări la genunchi din iarnă, când a și fost operat la Barcelona. A lipsit atunci mai bine de două luni, timp în care a pierdut 7 partide la rând, în SuperLiga.

Jovan Markovic. S-a uitat la filme de groază

  • '21/'22: 35 jocuri/13 goluri/2 assist-uri;
  • '22/'23: 37 jocuri/6 goluri/1 assist/2 penalty-uri scoase;

Jovan Markovici, 22 de ani, unul dintre favoriții lui Rotaru, a jucat mai mult în 2022/2023 decât în stagiunea precedentă, însă eficacitatea sa a fost mult mai redusă. 

A ieșit în schimb la rampă cu o declarație care poate fi și o explicație pentru regresul său pe gazon: "Mă simt foarte bine. Eu tot timpul m-am simțit bine. Dar mă critică... Mă critică, asta e. E treaba lor. Pe mine nu mă interesează. Eu sunt liniștit tot timpul. Nu te gândești la altele, nu citești presa și îți vezi de treabă. În cameră mă uit la filme de groază".

Andrei Ivan. Un sezon complicat

  • '21/'22: 33 jocuri/14 goluri/12 assist-uri/4 penalty-uri scoase;
  • '22/'23: 35 jocuri/14 goluri/3 assist-uri/2 penalty-uri scoase;

Dintre atacanții consacrați, dacă Elvir Koljic încă își caută forma cea mai bună, Andrei Ivan și-a egalat pe final de sezon performanța din precedentul, 14 goluri, cea mai bună cotă a sa în Liga 1. A rămas însă restanțier la pase decisive și la penalty-uri obținute. Regres ce are legătură nu doar cu forma sa, ci și cu accidentările și suspendarea din lot, toamna trecută, de către Mirel Rădoi.

Rotaru a plusat în iarnă cu Alexandru Ișfan, 23 de ani, numai că extrema adusă de la FC Argeș e încă departe de pretențiile Craiovei. În 19 partide, majoritatea modeste, el n-a reușit decât o pasă de gol.

VIDEO. Alexandru Mitriță, primele declarații după ce a semnat cu CSU Craiova: „Sunt fericit! Am venit să mă lupt pentru titlu”

>

Tot despre CSU Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.