Sporturi   •   Tenis   •   INEDIT

Roger Federer îți spune pe unde să mergi » Ce mesaje a înregistrat și unde se pot auzi

Roger Federer la MP de Formula 1 de la Miami

Articol de Luminița Paul   —  joi, 01 iunie 2023

Roger Federer își diversifică preocupările, el înregistrând recent indicații de navigare pentru aplicația Waze. Și nu oricum, ci în trei limbi: engleză, franceză și germană

Marele campion Roger Federer, retras din tenis în mod oficial în toamna anului trecut, are în continuare preocupări diverse, unele dintre ele de-a dreptul surprinzătoare. Elvețianul și-a întrebat amuzat fanii pe Twitter: „Este cineva pregătit pentru o călătorie?”, atașând emoticonul unei hărți. Despre ce este vorba?

Învingătorul în 20 de turnee de Mare Șlem a devenit prima persoană care a înregistrat indicații personalizate de navigație pentru aplicația Waze în trei limbi: engleză, franceză și germană! Va suna frumos „turn left” sau „keep right” cu vocea legendei tenisului.

Roger Federer pe Waze

Roger Federer, prezentator de gală

Elegant ca întotdeauna, Roger Federer a captat privirile la recent desfășurata Gală Met, la începutul lunii mai, acolo unde s-a aflat într-o postură nouă: a fost și prezentator. Elvețianul, acum în vârstă de 41 de ani, a apărut purtând un frac negru ajustat, căruia i-a adăugat o pereche de ochelari cu lentile de aceeași culoare. „James Bond!”, a apărut des scris pe rețelele sociale, alături de imagini ilustrative cu Federer.

550 de milioanede dolari este suma la care este evaluată averea lui Roger Federer, conform revistei americane Forbes

Ceas purtat în premieră de Roger Federer


Există însă un obiect mai mic, pe care ochii cunoscători l-au observat imediat și le-a atras atenția pe încheietura stângă a elvețianului: ceasul. Este vorba despre o versiune în aur alb, cu cadran negru a The Perpetual 1908, cel mai nou model de la Rolex. De fapt, primul complet inedit pe care îl lansează firma elvețiană din 2012 încoace, de la cel intitulat Sky-Dweller.

Roger Federer cu ținută impecabilă și ceas nou-nouț Foto Imago

Ceasul este evaluat la o sumă relativ modestă, 23.640 de dolari, vizibil mai mică decât cea la care este comercializat modelul purtat anul trecut de Roger Federer la festivitatea de aniversare centenarului Terenului Central, Rolex Cosmograph Daytona Orange. 

Acela costă 128.000 de dolari, fiind realizat din aur galben de 18 carate și împodobit cu 32 de safire portocalii pe cadran și alte 11 pe cifrele care indică orele.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.