Liga 1

Marica, unic la meciul legendelor, România - Galatasaray » De ce a ascuns numele sponsorului

Prezent la meciul legendelor, România - Galatasaray, Ciprian Marica, 37 de ani, a ieșit în evidență cu un detaliu de pe echipament.

Articol de Alexandru Barbu  —  vineri, 02 iunie 2023

Prezent la meciul legendelor, România - Galatasaray, Ciprian Marica, 37 de ani, a ieșit în evidență cu un detaliu de pe echipament.

„Tricolorii” au evoluat cu „Superbet” pe piept, unul dintre sponsorii evenimentului. 

Pentru că are contract cu o rivală de pe piață, Betano, Marica și-a lipit o bandă albă la jumătatea tricoului, ca să acopere rivala firmei pe care o reprezintă.

Echipele de la România All Stars - Galatasaray Legends:

România All Stars: Prunea/Stelea - Nicoliță/I.Filipescu, Mihali/C. Dulca, Răzvan Prodan / Ghe. Popescu, T. Selymeș / Raț - Sabău, Lupescu, Gâlcă - M. Niculae / I. Ganea, Ad. Ilie - Mutu / Hagi, Fl. Răducioiu/ Marica

Galatasaray legends: H. Inan - Capone/ I. Filipescu, Akyel/ Ghe. Popescu, Korkmaz, Unsal - Davala/Haspolatli, S. Kaya/ Hagi, A. Akman / Atalay - H. Altintop / Kabze, M. Jardel / Karan, E. Penbe / A. Ilie

România depinde de industria pariurilor

În România, Liga 1 și-a schimbat denumirea în SuperLiga pentru a prelua numele sponsorului principal, casa de pariuri Superbet.

Alte două competiții importante au ca partener principal o casă de pariuri: Liga 2 (Casa Pariurilor) și Cupa României (Betano). FRF are un parteneriat cu Casa Pariurilor pentru echipele naționale.

La nivel de club, FCSB, CSU Craiova, Hermannstadt, Rapid, U Cluj și UTA au ca sponsor principal o casă de pariuri și îi poartă numele pe piept, în timp ce FC Argeș, FC Botoșani, CFR Cluj, Farul, Petrolul și Mioveni fac reclamă pe spate, pe mânecă sau pe șort. Doar Chindia, FCU Craiova, Sepsi și Voluntari au pe tricouri branduri numai din alte domenii.

De anul trecut, companiile din industria jocurilor de noroc sunt taxate mai dur, iar în acest an sunt în dezbatere diverse proiecte de lege menite să diminueze dependența.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.