Rapid îi vrea pe Yuri Matias (28 de ani, stoper) și Christopher Braun (31, fundaș dreapta) de la CFR Cluj, iar Cristi Balaj, președintele „feroviarilor”, anunță că negocierile nu sunt departe de a fi finalizate.
Rapid a oferit 550.000 de euro pentru cei doi fotbaliști, Nelu Varga a solicitat 750.000. Și pare că tranzacția are șanse mari să se facă.
Cristi Balaj, președinte CFR Cluj, despre transferurile lui Yuri și Braun la Rapid
„Există interes. Cluburile sunt aproape de o oarecare înțelegere, dar trebuie să-și dorească și jucătorii. Sunt doi jucători buni, Yuri și Braun”, a declarat Balaj în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
- Christopher Braun » A venit la CFR Cluj în vara lui 2022, după ce i-a expirat contractul cu FC Botoșani. A bifat 44 de partide în Gruia (un gol, două assisturi). E cotat de Transfermarkt la 800.000 de euro.
- Yuri Matias » a semnat în februarie 2022 cu CFR Cluj. A venit pentru 100.000 de euro, de la Gaz Metan. Cotat la 1,5 milioane de euro, Yuri a strâns 50 de meciuri în acest sezon (6 goluri, două pase de gol).
Rapid s-a interesat și de Nana Boateng, mutarea e imposibilă însă
Rapid ar fi vrut să-l achiziționeze în această vară și pe ghanezul Nana Boateng (29 de ani, mijlocaș defensiv). Nelu Varga a cerut două milioane de euro, sumă inaccesibilă pentru alb-vișinii.
„Boateng e greu să fie transferat, nu va merge la Rapid. E mult peste nivelul fotbalului românesc. De Boateng se interesează cluburi importante de afară”, a precizat Balaj.
2.200.000 de euroe cota lui Nana Boateng, potrivit Transfermarkt
Ne-am creionat strategia de mercato. Continuăm cu diminuarea bugetului. Urmează să vedem ce soluții vor apărea pentru fiecare poziție pe care vrem să o acoperim
- Cristi Balaj, președinte CFR Cluj
{{text}}