Dictatura Manchester City și pasul spre Julia Roberts

Când Guardiola era numit antrenor la Manchester City, printre primele întrebări ce i s-au pus, dacă nu cumva chiar prima, a fost: „Și Champions League, pe când?”

Era vara lui 2016, Pep era considerat un expert al competiției, deși în perioada bavareză se oprise mereu la porțile finalei, eliminat find, de 3 ori la rând în semifinale, de câte o echipă spaniolă (ce cinică poate fi și viața uneori, nu-i așa?!).

Încă nu i se numărau trofeele pierdute, precum se întâmplă azi. Răspunsul catalanului, cumva clasic pentru el: „Obiectivul meu e să fac din City forța dominantă în Premier League și un reper în istoria fotbalului englez, alături de Liverpool și United”.

„Welcome to Premier League”

Multe sprâncene s-au ridicat atunci, multe zâmbete complice s-au intersectat printre jurnaliști. Acele perioade în care United și Liverpool au făcut istorie în fotbalul engleze erau și sunt considerate încă legendare, pentru ceea ce au însemnat cele două grupări, pentru felul în care performanțele au fost obținute și pentru antrenorii pe care-i aveau pe bancă.

Iar după un prim an „alb”, singurul din cariera lui Guardiola, malițiozitatea era deja predominantă: „Dear Pep, welcome to Premier League!”, i s-a spus atunci. Și s-a completat: „Aici nu e Spania, plus că nu-i mai ai pe Messi, Xavi, Iniesta”.

City, forța dominantă

OK, și-a zis Pep, în dreptul căruia apăruseră, din nou o premieră pentru el, cote destul de rezonabile la casele de pariuri pentru demitere. 6 ani mai târziu, cu multe sute de milioane cheltuite, dar și destule încasate, Guardiola și-a îndeplinit obiectivul.

City e forța dominantă în Anglia și e, acum, pe aceeași scară, în fotbalul englez, cu United și Liverpool. Cele 5 titluri luate în această perioadă, la care se adaugă și cele două eventuri campionat-Cupă, cele 3 la rând adjudecate acum, dar mai ales felul în care au fost ele obținute certifică afirmația de mai sus.

Aproape de autofinanțare

Cât despre banii cheltuiți, ideea e parțial adevărată. S-a cheltuit mult la început, însă în ultimii ani balanța vânzări vs cumpărări a îndulcit enorm orice fel de discuție, iar asta, din nou, se poate verifica simplu, căci City e depășită acum de alte grupări din Premier League la capitolul investiții în transferuri.

Într-un fel, City e azi un fel de Dubai, că tot sunt proprietarii din zonă, care s-a bazat la început pe resursele sale, dar acum se autofinanțează, căci a știut cum să facă această trecere.

Finala schimbului de putere

Finala Cupei de sâmbătă a certificat schimbul de putere în Manchester și în toată Insula. United s-a luptat cât a putut, dar a făcut-o pornind de la un vizibil complex de inferioritate.

Planul inițial al lui Ten Hag poate că a fost bun, doar că el a avut ca bază clara superioritate a rivalului, dar și nivelul de încredere uluitor de care băieții lui Guardiola beneficiază în această perioadă. Cu care e greu să te pui. United nu și-a dorit să concureze cu City în planul fotbalului, a căutat doar să-i obstrucționeze jocul.

Alt repertoriu

Doar că City, dincolo de încredere, are acum și un repertoriu pe care în alți ani nu-l avea, iar el a fost rescris după venirea lui Haaland. Acea pasă lungă cu care, practic, a început meciul, demnă de Sunderland-ul de acum două decenii, nu era posibilă fără atacantul norvegian.

Iar Pep, așa cum am tot zis-o, a renunțat la obsesiile uneori păguboase ce-i populau gândirea acum ceva vreme.

Bestia subordonată

Și încă ceva. Acea fază din final, din prelungiri, când Haaland a alergat ca un ogar de curse cu mingea până la colțul terenului, celebrând mai apoi obținerea unui corner, ne arată nivelul de implicare pe care Guardiola a reușit să-l planteze în fiecare component al vestiarului.

Dacă cel mai bun atacant din lume, care nu marcase în meciul ăsta, la fel cum n-o făcuse nici în „dubla” cu Real Madrid, poate fi subordonat astfel cauzei, asta înseamnă că mental echipa e o „bestie”.

Pasul spre nemurire?

În fața lui City și a lui Guardiola stă acum finala Champions League de sâmbătă. Mai exact, pasul de la forța dominantă către nemurire. Mulți o văd pe City drept mare favorită, ceea ce și este, dar la fel de mulți uită că un meci de genul ăsta, cu trofeul atât de dorit la câțiva pași, nu se compară cu nimic, iar un detaliu cât de mic îi poate schimba soarta.

În mod normal, Inter va aborda aceeași direcție cu a lui United, dar pare ceva mai capabilă să interpreteze un astfel de joc.

Proxima destinație a Juliei Roberts

Deocamdată, Guardiola și-a îndeplinit obiectivul pe plan intern, căci Anglia e în plină dictatură City.

Finala de la Istanbul îi poate îndeplini lui Pep o altă mare dorință: atunci când va mai poposi prin Manchester, Julia Roberts să meargă pe „Etihad” pentru un selfie, și nu pe „Old Trafford”. Dar despre asta, săptămâna viitoare, tot aici.