International   •   Campionate   •   PSG

Uluitor! Pierderi imense pentru PSG după plecarea lui Lionel Messi

Lionel Messi

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 05 iunie 2023

Anunțul plecării lui Lionel Messi a fost o adevărată lovitură pentru PSG pe Instagram. L'Equipe a anunțat că peste 1,5 milioane de suporteri au renunțat să mai urmărească pagina clubului.

Lionel Messi și-a anunțat plecarea de la PSG, sâmbătă seară, chiar înaintea meciului cu Clermont (2-3). Iar odată cu ultima apariție în fața suporterilor, parizienii n-au pierdut doar un mare jucător, ci și foarte mulți abonați ai clubului pe Instagram. Potrivit cotidianului L'Equipe, este vorba de peste 1,5 milioane!

Lionel Messi, 3 trofee în 2 ani la PSG

PSG avea duminică seară 68,9 milioane de abonați, iar cu o zi mai devreme, sâmbătă, erau peste 70,4 milioane. Și pe Twitter s-a înregistrat o cădere, însă de dimensiuni mult mai mici. Doar 10.000 de abonați.


Timp de doi ani, cât a îmbrăcat tricoul parizienilor, atacantul argentinan în vârstă de 35 de ani a câștigat două titluri de campion și Supercupa Franței. Dar n-a atins decât rar forma arătată în anii precedenți la FC Barcelona, de unde venise gratis în vara lui 2021.

Viitorul său încă n-a fost clarificat. Inter Miami tocmai i-a făcut o ofertă concretă: salariu de 50 de milioane de euro pe an timp de patru sezoane. Per total, un pachet de 200 de milioane de euro.

Lionel Messi, între Barcelona și Arabia Saudită

Lionel Messi mai are oferte de la Barcelona, însă fostul său club e înglodat în datorii, și din Arabia Saudită. La începutul lui mai s-a scris chiar că Al-Hilal l-ar fi convins cu un salariu anual de 363 de milioane de euro, mult peste cât primește Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, 200 de milioane pe sezon, și de nouă ori mai mult decât a luat la Paris!


El are și un contract de reprezentare cu Ministerul Turismului din Arabia Saudită, pentru a promova imaginea țării asiatice în vederea candidaturii la CM 2030. E răsplătit cu 30 de milioane de euro anual ca ambasador al turismului saudit.

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL INTERNAȚIONAL: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.