Fundaşul lui Getafe şi al echipei naţionale, Cosmin Contra, a ajuns în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, la sediul DNA. "Nu ştiu de ce am fost chemat", a spus "Guriţă". Cu puţin înaintea lui Contra, au sosit pentru audieri şi fostul acţionar al lui Dinamo, Vladimir Cohn şi Doru Viorel Ursu, în calitate de avocat.
Contra şi Cohn vor fi audiaţi în cazul transferurilor suspecte de fotbalişti.
10:30 - Vladimir Cohn a ieşit din sediul DNA şi a declarat: "M-au chemat pentru transferurile lui Codrea şi Mara. M-au întrebat dacă ştiam de transferuri şi le-am zis că nu. Consiliul de Administraţie doar a vizat transferurile, sumele erau negociate de cei din conducerea executivă. Am dat mîna cu ei şi am plecat"
10:50 - Cosmin Contra a declarat la ieşirea de la DNA: "M-au întrebat de transferul la Alaves şi dacă ştiu detaliile. Le-am zis că nu. Din cîte ţin eu minte, suma a fost de 1,8 milioane de dolari, dar nu-mi amintesc exact, pentru că a fost acum 10 ani. Eu mi-am primit banii şi nu ştiu dacă e ceva în neregulă cu asta"
{{text}}