Sporturi   •   Tenis   •   Roland Garros

„Sprijini războiul? Îl sprijini pe Lukașenko?” » După victoria cu ucraineanca Elina Svitolina, Aryna Sabalenka n-a mai ocolit răspunsul

Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA) a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (28, 192 WTA), scor 6-4, 6-4, și s-a calificat în semifinalele Roland Garros 2023. / FOTO: Imago Images

Articol de Adrian Jitea   —  marţi, 06 iunie 2023

Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA) a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (28, 192 WTA), scor 6-4, 6-4, și s-a calificat în semifinalele Roland Garros 2023. Bielorusa a acceptat să discute despre războiul în care țara ei este implicată și a transmis clar că este împotrivă.

Aryna Sabalenka a anulat două conferințe de presă clasice, discutând doar cu un reprezentant al turneului de la Paris. Bielorusa a revenit astăzi în fața jurnaliștilor. Nu a scăpat de întrebările legate de războiul din Ucraina. 

Aryna Sabalenka: „Nu sprijin războiul, nu vreau să fie implicată în chestiuni politice”

„Am spus-o de multe ori: nu sprijin războiul! Nu vrea ca țara mea să fie implicată într-un război. Sunt doar o jucătoare de tenis în vârstă de 25 de ani, una care nu vrea să fie implicată în chestiuni politice”, a transmis Aryna. 


Întrebată dacă este de partea lui Aleksandr Lukașenko, președintele din Belarus, Sabalenka a replicat: „E o întrebare dificilă. Nu sprijin războiul, așa că în acest moment nu îl sprijin nici pe Lukașenko”.

Despre pozele pe care le are alături de Lukașenko, Aryna a spus că sunt vechi, de la un meci de Fed Cup, când „nimic rău nu se întâmpla”.

VIDEO. Momentul în care Svitolina o ignoră pe Sabalenka

Elina Svitolina a comentat momentul într-o conferință de presă. 


Prima mea reacție când am văzut că stă la fileu a fost să o întreb ce face. Nu știu exact ce aștepta ea, pentru că declarațiile mele au fost dintotdeauna foarte clare referitor la strângerile de mână. Poate că ea nu e pe rețelele de socializare și nu știe ce am spus. 



Dar eu am fost mereu clară, am spus că nu le voi strânge mâna. Da, cred că a vrut să inflameze situația prin ce a făcut. Mă așteptam să fiu huiduită. Oricine pierde în situația asta e fluierat. Nu a fost o surpriză pentru mine

- Elina Svitolina

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.