Opinii

Azilul saudit al legendelor fotbalului

Articol de Theodor Jumătate  —  miercuri, 07 iunie 2023

După Ronaldo, Benzema în Arabia Saudită. Și, după Benzema, poate Messi, Busquets, Ramos, veniți să se retragă la Riad sau Jeddah. Și să lumineze imaginea unui regim întunecat.

Zâmbesc când îi ascult pe antrenorii noștri, pe toți care ajung în Golf, spunând ce meciuri bune sunt, cum crește fotbalul arab, mai ales cel din Arabia Saudită, și ce impact va avea. Nu-i cred. Am văzut mai multe partide din zonă în ultimii ani și nivelul jocului e slab, mult, foarte mult sub ligile europene importante.

Ronaldo, portavoce politică. La fel, Messi

Ceea ce afirmă Cristiano, „campionatul saudit va fi în Top 5 mondial", nu mă mai amuză, pentru că Ronaldo nu mai e fotbalist, a devenit o portavoce politică. Ia 200 de milioane de euro anual nu pentru a juca fotbal, ci pentru a spăla imaginea unei țări pătate de un regim autoritar care calcă pe cadavre.

La fel va fi și Benzema, semnând cu Al-Ittihad pentru 600 de milioane pe trei sezoane. Messi nici nu mai trebuie să poarte tricoul lui Al-Hilal în schimbul miliardului pentru a face campanie pro-Saudi. El e deja. 

Da, campionul mondial transformat, ca promotor al turismului saudit, în pionul lui MbS, Mohammed bin Salman, prințul moștenitor acuzat de încălcarea gravă a drepturilor omului. De încălcarea libertății. De crimă împotriva compatrioților săi, cei care îndrăznesc să-l conteste.

Karim Benzema (35 de ani) a fost prezentat oficial la Al Ittihad, campioana Arabiei Saudite/ FOTO: Twitter @Al Ittihad

Nici nu ar respira în Liga Campionilor

Oricine ar veni în această vară nu va schimba nimic la Riad sau Jeddah. Liga saudită nu va prinde viteză cu legendele fotbalului mondial. Ritmul va fi același, nu poate fi altul la 40 de grade cu jucători de 34-38 de ani, chiar dacă se numesc Benzema, Messi, Busquets și Ramos. Cum ar arăta Al-Hilal sau oricare alta în Liga Campionilor (nu a Asiei)? Nici nu ar putea respira!

Campionatul saudit nu este și nu va fi niciodată un pol al fotbalului. Doar un centru de îngrijire al „bătrânilor" fotbalului. Un azil, un loc al retragerii, după o viață în sport. Aurit și odios, în același timp.

Toate reflectoarele lumii vor fi inutile

MbS, care a trecut cele mai importante patru cluburi, Al-Hilal, Nassr, Ittihad și Ahli, sub stăpânirea PIF (Fondul Public de Investiții) pentru a le controla total și a-și putea aplica mai ușor planul de a aduce toate vedetele aflate la final de carieră, nu vrea un campionat de elită.

Nici nu poate, pentru că niciun brazilian-argentinian-francez-german-englez-italian valoros de 25-27 de ani nu ar lăsa Real-Barca-City-Liverpool-Bayern-Inter pentru Hilal-Nassr-Ittihad oricâte sute de milioane le-ar oferi.

Vrea doar nume mari care să-i lumineze imaginea, dar nici aceste nume mari nu vor schimba nimic. Nici dacă Mondialul din 2030 se va juca în Arabia Saudită nu se va schimba nimic. Și cu toate reflectoarele lumii, va rămâne tot țara întunecată a lui Mohammed bin Salman. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.