Jim Hines, primul sprinter care a coborât sub bariera celor 10,00 s la 100 de metri, a încetat din viață, lăsând în urmă multe povești savuroase

Jim Hines, primul sprinter care a coborât sub bariera celor 10,00 s la 100 de metri, a încetat din viață după o existență plină, în care uneori s-a simțit eclipsat de un gest al colegilor săi de delegație de la JO 1968 

Sportivii caută mereu să-și depășească limitele, iar cei care o fac rămân în cărțile de istorie. Jim Hines este acolo drept primul om care a reușit să coboare sub 10 secunde pe suta de metri. 

Știrea că fostul sprinter a decedat pe 3 iunie, la vârsta de 76 de ani, a făcut înconjurul lumii. Federația Internațională de Atletism a fost cea care a făcut anunțul luni. 

Dincolo de câteva date bătute în cuie și de performanțele înregistrate de cronometru, fie el manual sau electronic, rămâne viața unui om născut pe 10 septembrie 1946 în Dumas, Arkansas.

Fiul unui lucrător în construcții, s-a mutat împreună cu familia în Oakland, California. Prima lui dragoste a fost baseball-ul, dar antrenorul Jim Coleman i-a văzut aptitudinile și l-a îndreptat spre sprint. 

Calitățile sale l-au dus repede pe podiumuri și ceea ce părea imposibil în acea vreme, ca un sportiv să coboare sub limita de 10,00 s, el a reușit pe când avea 21 de ani.

În 1968, la un concurs din Sacramento, cunoscut drept „Noaptea vitezei", a alergat 100 de metri în 9,90 s, după cronometrul manual. 

„Eu am fost originalul. Am câștigat 99 la sută dintre cursele pe care le-am alergat la 100 m. Nimeni nu a mai reușit acest lucru", spunea el lăudându-se într-un interviu pentru Los Angeles Times în anul 1991.

Noaptea de neuitat

Cu acest lucru în minte a ajuns la Jocurile Olimpice din Mexic, unde în finală a reușit o performanță de 9,95 s, un record mondial care avea să reziste aproape 15 ani. Aceasta este statistica seacă. 

Însă în spatele acestei reușite se ascunde o poveste savuroasă pe care Hines a spus-o pentru sursa citată. După serii a fugit din Satul Olimpic pentru a petrece o noapte cu șampanie alături de soția sa, Joyce.

 „Mi-au spus să nu mă culc cu ea. Restul tipilor s-au frâmîntat toată noaptea și și-au irosit energia pe emoții. Eu m-am prezentat a doua zi la finală relaxat și bine odihnit și am stabilit un record mondial", a povestit atunci Jim Hines. El avea să câștige o a doua medalie de aur cu ștafeta de 4x100 metri la acea ediție.

Momentul care l-a pus în umbră

Deși a fost cel mai mare succes al carierei sale, Jim Hines s-a simțit lăsat în umbră și uitat, trădat de evenimentele din 1968. Acea ediție de Jocuri Olimpice a aparținut boicotului parțial din partea sportivilor de culoare americani. 

Baschetbalistul Kareem Abdul-Jabbar a refuzat să joace pentru echipa SUA, în timp ce diferite grupuri îi îndemnau pe sportivii de culoare să nu participe la Jocurile Olimpice în semn de protest față de felul în care erau tratați în SUA.

Dar cel mai pregnant în mintea oamenilor a rămas gestul făcut de Tommie Smith și John Carlos pe podiumul probei de 200 metri, unde primul s-a impus, iar cel de-al doilea a câștigat bronzul. 

Cei doi americani de culoare s-au prezentat la festivitatea de premiere fără pantofi, cu șosete negre, iar în timpul imnului au ținut capetele plecate și mâinile drepte ridicate, având mănuși negre, în solidaritate cu "Black Freedom Movement" care avea loc în SUA.

Hines a rămas cu un gust amar după toată această întâmplare. „Am avut cea mai tare delegație din toată istoria și singurul lucru de care se mai vorbește este acea demonstrație, o urăsc", spunea el pentru LA Times.

Sprinterul a povestit că nu a fost nicio întrunire, niciun vot și că Smith și Carlos s-au reprezentat doar pe ei. „Americanii au crezut că toți știam. Am fost 48 de sportivi de culoare la acele Jocuri și doar doi știau ce urma să se întâmple. Majoritatea dintre noi credeau că pentru un sportiv afro-american, să facă o afirmație puternică este să câștige. Tommy și John au crezut că o fac pentru toți sportivii și oamenii de culoare din America. Nu s-au gândit prea mult!".

Din punct de vedere personal, Hines credea că reacția la acea demonstrație l-a costat recompensa pe care ar fi primit-o din publicitate, dar le-a dat un soi de credit celor doi, spunând că lucrurile s-au îmbunătățit cât de cât în SUA.

Dincolo de sport

Imediat după Jocurile Olimpice din Mexico City a schimbat sportul și a trecut la fotbal american, fiind ales de Miami Dolphins, dar nu a jucat prea mult. După două sezoane a ajuns la Kansas City Chiefs pentru un meci și apoi și-a încheiat cariera. A continaut să alerge, iar unele surse susțin că la 37 de ani a alergat suta de metri în 10,90 s. 

S-a implicat și în politică, încercând să devină primar în Oakland în anii '90, dar s-a retras din cursă. „Aș fi putut câștiga, dar nimeni nu-și dorea un petrecăreț la conducere, iar eu nu am dorit să renunț la petreceri", spunea el amuzat. 

Până la urmă, a înființat o fundație în Oakland, inspirat de munca lui ca asistent social. Motivul morții sale nu a fost dezvăluit, dar s-a stins discret, departe de luminile celebrității. 

Medalii furate

La puțin timp după Jocurile Olimpice din 1968, lui Hines i-au fost furate cele două medalii de aur alături de bijuteriile soției și de un televizor. 

A reintrat în posesia lor în scurt timp, fiindu-i trimise înapoi într-un simplu plic negru după ce a dat un anunț într-un ziar local rugând să-i fie înapoiate. 

9,58 s este recordul mondialla 100 m stabilit de jamaicanul Usain Bolt în 2009, la Campionatele Mondiale de la Berlin

Citește și: