Cosmin Contra la episodul #19 din podcastul „Profu' de Sport” » „Nu am vrut să fac atac de cord la Dinamo! Am crezut că o să duc echipa în Champions League” + amintiri cu AC Milan și reproșurile de la națională

Cosmin Contra a vorbit la podcastul GSP despre experienţa în Arabia Saudită şi despre cariera de jucător în Spania şi Italia. Fostul fundaş spune că a ajuns tehnician din întâmplare şi critică cluburile care nu le oferă timp antrenorilor pe care îi angajează. Antrenorul de 47 de ani explică și de ce a plecat de la echipa naţională, spune că are încredere în actuala generaţie a "tricolorilor" şi povestește cum a fost şi el păcălit de Cortacero

• Este al patrulea podcast din seria celor filmate în zona Golfului, după episoadele cu Mirel Rădoi, Marius Șumudică și Cosmin Olăroiu

- Continuăm astăzi călătoria în zona Golfului și astăzi stăm de vorbă astăzi cu Cosmin Contra, fost selecționer al României și antrenor la Damac. Cosmine, te salut și bine te-am găsit!

- Salut, v-am găsit și eu pe aici prin Arabia!

- Cum îți merge la Damac? Ai deja câteva luni aici, ai venit într-o situație critică a echipei.

- Da, au insistat două luni de zile să vin la echipă. Până la urmă văzând traiectoria echipei și insistența cu care mă caută, am ales să vin să-i ajut să scape de retrogradare. Mă bucur că am reușit să fac acest lucru, după numai 6 meciuri. Am avut rezultate, echipa a crescut de la meci la meci și am reușit să ne salvăm cu 5 etape înainte de sfârșitul campionatului.

- Ești aici la a doua experiență. Anul trecut ai fost la Al- Ittihad, o experiență dureroasă. E corect să o numesc așa? Ai condus tot campionatul și …

- Dureroasă pentru cum s-a terminat. Dar nu tocmai dureroasă văzând ce am creat acolo. Un club mare, care în ultimii ani nu s-a bătut la campionat, cu mine a reușit să tragă la titlu până în ultima etapă, în competiție cu Al Hilal, Al Nassr, Al Shabab.

- Dureroasă în contextul în care ați condus foarte mult timp campionatul și totuși ați pierdut titlul.

- Am condus, am condus ... Din păcate, în ultimele 5 etape am avut multe lucruri pe care n-am avut cum să le controlez. Lucrurile s-au întors de o manieră care ne-a făcut să pierdem campionatul.

- Simțeai că puteai să-ți dai un fel de restart, dacă luai trofeul acela? Adică să progresezi din punct de vedere profesional. După experiența Al Ittihad a venit o altă experiență cu o echipă, totuși, de rang inferior (n.r. Damac).

- E clar că dacă iei campionatul, altul este statutul tău oriunde în fotbal. Sau statul meu în zona arabă ar fi fost extraordinar dacă aș fi câștigat titlul. Cum am mai zis, au fost lucruri care n-au depins de mine. Am avut mult ghinion la nivel de lot, la nivel de prelungirea campionatului pentru moartea prințului din Emirate. Au fost și jucători importanți care s-au accidentat și la Al Ittihad jucătorii străini importanți. Mulți au fost accidentați, echipa a avut de suferit. Deci sunt lucruri pe care nu le poți controla, nu poți să le îndrepți. Rezultatele nu ne-au mai ajutat și am pierdut campionatul în fața lui Al Hilal, care a avut un sfârșit de campionat foarte bun, ne-au bătut și în meciul direct. Făcând o analiză la rece la finalul sezonului (n.r. trecut), îți spun că ceea ce am creat eu la Al Ittihad se vede și în momentul de față.

- Crezi că o echipă de talia Damacului, recent promovată, fără prea mari performanțe în trecut, poate emite pretenții să ajungă în top 4, în Arabia Saudită? La cluburile din Top4 investițiile sunt foarte mari, vin jucători de talia lui Cristiano Ronaldo și așa mai departe. Sau e un teritoriu interzis pentru a face asta?

- Eu cred că în fotbal totu-i posibil. Degeaba vin nume mari dacă tu nu reușești să conturezi o echipă din toate punctele de vedere. Acele nume nu pot câștiga de unele singure campionatul. (n.r. un star) Are nevoie de încă 10-15 în jurul lui, care să-l ajute să-și pună în valoare talentul extraordinar.

- Vedem cât de greu le este celor de la Al Nassr chiar avându-l pe Ronaldo (n.r. a terminat campionatul pe locul 2).

- Exact. Și atunci totul se poate întâmpla dacă poți să creezi o echipă din toate punctele de vedere. Nu e ușor, pentru că e clar că trupele mari de aici din Arabia Saudită au bugete de 4-5 ori mai mari.

- Ăsta e raportul? De 4-5 ori?

- Eu așa cred, de 4-5 ori. Dacă la noi salariul maxim este, la anumiți jucători, un milion și jumătate de dolari, la echipele mari străinii au salarii de la 4-5 milioane în sus. Cam ăsta e nivelul. Deci de 4 ori, poate mai mult. Mai sunt și jucătorii locali, care fac diferența. La toate echipele mari, jucătorii locali sunt cei care joacă la echipa națională. Și atunci ei fac diferența.

- E și o barieră culturală, religioasă, tot ce ține de felul în care sunt crescuți și cum trăiesc cei de aici, și toate împiedică în progresul fotbalistic al localilor.

- Eu pot să zic că am reușit să schimb foarte mult mentalitatea jucătorului local de la Al Ittihad și încerc să fac același lucru și aici, la Damac. Încerc să-i fac să înțeleagă că fotbalistul trebuie să aibă o mentalitate diferită față de ...

- Un cetățean oarecare.

- Nu e un proces ușor, dar insistând zi de zi și atrăgând atenția, intervenind unde trebuie să intervii, reușești să faci lucrul ăsta. Când am ajuns la al Ittihad, erau vreo doi jucători la echipele naționale și când am plecat erau, de la echipa mare până la U23, vreo 8 sau 9. Deci cam asta a fost schimbarea pe care am făcut-o la nivel de echipă. E o barieră, dar trebuie să te adaptezi la cultura lor, trebuie să te adaptezi la cum văd ei fotbalul. Și să încerci să faci mici schimbări, pași micuți care să te ajute să ai rezultate.

- Apropo de echipele mici care pot face progrese importante. Dacă ne întoarcem un pic în istorie și trecem prin echipele la care ai jucat tu, așa s-a întâmplat cu Alaves. Era o echipă mică fără nicio pretenție și dintr-o dată a prins cheag cu tine în echipă.

- Asta zic. În fotbal se pot întâmpla lucruri din astea, chiar dacă probabilitatea este foarte mică. În fotbal nu poți să spui niciodată că nu ai șanse să termini în primele 4 sau în primele 6 sau să câștigi o cupă. În fotbal totul este posibil. Ai dat un exemplu, Alaves. Acolo s-a creat o familie! În ăia doi ani în care am fost la Alaves am avut cele mai bune rezultate din istorie.

- Asta zic, de niciunde a apărut o super echipă.

- Super echipă, dar fără mari jucători. Tu ziceai de nume mari. Noi n-aveam nume mari în echipă.

- Ați devenit mari cu echipa.

- Exact, am crescut împreună ca o familie. Am reușit să formăm o echipă pe teren, cât și în afara lui. Și asta s-a văzut și în rezultate. De asta zic, creând un vestiar, 20 de băieți care înțeleg rolul pe care îl are fiecare în echipă, poți să creezi o echipă care să se bată la cel mai înalt nivel.

- Cum ați reușit să faceți familia asta de care spui? Și apoi o echipă care într-un sezon fantastic european a eliminat-o pe Inter și a ajuns într-o finală cu Liverpool pierdută în prelungiri.

- Prelungiri cu gol de aur. A fost și meritul antrenorului care a reușit să fie inspirat împreună cu clubul și directorul sportiv în alcătuirea acelui lot. Trebuie să ai noroc ca toate piesele ...

- Să se potrivească.

- Da. Să se potrivească în așa fel încât să poți să ai rezultate. Și spre norocul lor, toate piesele care au venit în angrenajul echipei au făcut ca Alaves să fie surpriza Europei și surpriza Spaniei în cei doi ani de zile.

- Ai pomenit de finală. Cum arată vestiarul unei echipe care pierde o finală europeană cu gol de aur? Care a fost atmosfera atunci, în noaptea aia?

- Păi îți spun. În afară de lacrimi și ce se vede la televizor, după ce trece un timp și îți dai seama de ce ai putut să faci, parcă ...

- Îți mai trece supărarea.

- Durerea nu mai este așa mare, cu toate că eu, întotdeauna, o să rămân cu ceva în stomac că nu meritam să pierdem acea finală. N-am fost echipa mai slabă, chiar dacă am întâlnit un Liverpool care în acel lot avea 15 internaționali. Era echipa favorită din toate punctele de vedere, și ca individualități, dar și ca echipă, dar n-am fost mai prejos ca ei. Cred că meritam la fel de mult ca ei să câștigăm acea finală. Din păcate, acel gol în ultimul minut de prelungiri a făcut ca Liverpool să câștige acea finală memorabilă.

- După ce ai plecat de la Alaves ai ajuns la o super echipă la AC Milan. Cu un vestiar incredibil cu Gattuso, Rui Costa, Redondo, Inzaghi, Shevchenko, Costacurta, Maldini. Antrenori, Fatih Terim și apoi Ancelotti. Cum se simțea sau cum se dizolva presiunea într-un vestiar cu atâtea nume grele?

- Când am ajuns la Milan, la nivelul ăla, nu mi-am dat seama de sensul vorbelor lui Galliani. Imediat ce am semnat, mi-a spus că nu mai trebuie să mă preocup de altceva decât să mă antrenez cât mai bine și să joc cât mai bine fotbal. Nu mi-am dat seama foarte bine ce voia să zică Galliani în momentul ăla. Și mi-am dat seama când am intrat în vestiar ... Atunci când ajungi la nivelul ăla îți dai seama că nu există mai mult. Milan este o echipă de top la nivel de organizare și la nivel de tot ce vrei tu. Îți dai seama că trebuie să te concentrezi, să ajungi în cel mai bun moment la antrenament și să dai cei mai bun când joci.

- Ai intrat cu vreun complex în vestiarul acela imens?

- Nu.

- Nu știu, că vii de la o echipă mică, poate că ești român, poate că nu vii de la o națională foarte puternică. Te simțeai cu o treaptă mai jos?

- Pe mine nu mă cunoaște foarte bine lumea. Poate că mulți au o părere proastă față de mine. Întotdeauna am avut personalitate în cariera mea, atât la nivel de jucător, cât și la nivel de antrenor. Având această personalitate, n-am intrat cu nicio teamă într-un vestiar cu numele pe care le-ai descris tu. Dimpotrivă. Am intrat cu respectul pe care trebuie să-l ai atunci când intri într-un vestiar nou, respect față de nume pe care le vedeai doar la televizor. Dar mi-am câștigat…

- Respectul colegilor…

- Exact. Și respectul tuturor celor din vestiar prin personalitatea pe care o aveam, dar și prin modul în care jucam și mă antrenam. Drept dovadă, încă țin legătura cu Paolo (n.r. Maldini). Iar cu o săptămână înainte să semnez cu Damac am fost la Valdebebas (n.r. baza lui Real Madrid) și am stat cu mister Carlo Ancelotti. M-a primit o săptămână la antrenamente și am stat de dimineață la cafea, apoi la antrenamente. Am văzut cum planifică o săptămâna cu două meciuri. Sunt lucruri care contează … Am lucrat numai un an și câteva luni cu Carlo Ancelotti, dar acel respect există și în ziua de astăzi. Iar pe San Siro am poza la veteranii lui AC Milan și oricând am bilet la meciurile Milanului. Cam ăsta este respectul pe care îl câștigi prin ceea ce faci la echipe. Eu am încercat întotdeauna să dau o imagine cât mai bună fotbalistului român, fotbalului românesc. Și pe oriunde am fost am lăsat poarta deschisă și sunt respectat, ceea ce este cel mai important în fotbal.

- De ce doar un an la AC Milan? Un an în care ai jucat mult, peste 30 de meciuri.

- Da. Am jucat peste 30 de meciuri, am dat și 5 goluri. A fost un an bun, doar că a venit acea ofertă în ultimul moment și decizia aia pripită, pe care nu trebuia să o iau. Decizia de a pleca de la un club cum e MIlan.

- O regreți?

- Da. E singurul lucru care îl regret în cariera mea. Plecarea de la Milan.

- Practic după aceea cariera ta la nivel de club nu a mai fost așa de spectaculoasă.

- Nu pot să zic asta, pentru că am avut multe experiențe pe care mulți nu le au. Am reușit să joc în Anglia, Italia și Spania, nu mulți jucători pot spunea asta.

- Evident.

- Am stat la Atletico Madrid în momentul cel mai greu din istoria clubului, acei doi ani. A venit acea accidentare când eram om de bază la Atletico Madrid, m-am accidentat într-un turneu în Mexic, într-un amical cu Roma. Emerson m-a accidentat la gleznă. A urmat un an foarte greu în cariera mea din cauză că doctorii au decis să nu mă opereze imediat după accidentare. Am pierdut 8 luni de zile și e greu să revii după 8 luni de zile la nivelul ăla pe care îl cere Atletico Madrid. Era și problema cu extracomunitarii în momentul acela... Toate s-au adunat în așa fel încât să plec 6 luni în Anglia și 6 luni la Timișoara. După care am început experiența foarte plăcută la Getafe, am stat acolo aproape 6 ani de zile și am jucat două finale de Cupa Regelui, am jucat un sfert de finală de Europa League.

- Același model de echipă mică.

- Exact! După care a venit sfârșitul carierei, la Timișoara. Și datorită unor probleme familiale a trebuit să mă întorc la Timișoara și să-mi închei cariera de jucător. Și să o încep pe cea de antrenor.

- Ai urmat modelul foarte criticat în zilele noastre: de pe gazon direct pe bancă. Ideea e că tu ai făcut-o excelent. Adică...

- Eu n-am vrut să mă fac antrenor.

- Nu?

- În principiu, ideea mea era să fiu director sportiv. Eu am făcut cursul de director sportiv în ultimul an la Getafe. Mi-am scos licența și am făcut cursurile la Federația Spaniolă de Fotbal. După care m-am întors la Timișoara și …

- Te-a luat valul?

- Circumstanțele în viață au făcut ca ... Eram căpitanul echipei și, după 7 etape, antrenorul care îl aveam la Poli a plecat la națională.

- Petrovic?

- Da, Petrovic! Iar Marian Iancu și Chivorchian mi-au propus să fiu jucător-antrenor.

- Nu-ți doreai să fii antrenor, dar ai devenit antrenor și ai început fulminant. Au fost 11 meciuri fără înfrângere și ai lăsat echipa pe locul 2. Te-ai certat cu ei și ai plecat.

- Au fost șase egaluri și 5 victorii. Am urcat echipa de pe locul 7 pe locul 2 și am dus-o pe Poli în spatele Oțelului, Oțelul câștigând în acel an campionatul.

- De ce te-ai certat cu Iancu?

- Pentru că mai toți patronii din zilele noastre…

- Se bagă?

- Nu era genul care să se bage. Dar pe mine m-au deranjat foarte multe lucruri ... Păi, ce am făcut eu cu acei băieți minunați fără salarii plătite, cu multe minusuri care existau în acel moment la echipă ... M-au deranjat declarațiile pe care le făcea atunci după meciuri. Totul a pus capac la ultimul meci la Bistrița, unde am făcut 2-2 , după ce am condus cu 2-0. Atunci Marian Iancu a ieșit și a spus că trebuie să învăț fotbal, că nu știu.

- După 11 meciuri fără înfrângere.

- Da. Dar eu n-am spus niciodată că sunt un antrenor super dotat!

- Nici nu aveai cum pentru că nici nu începusei bine cariera...

- Exact. Chiar dacă simțeai să-mi spui lucrurile alea, puteai să mi le spui în față. Pentru că eu niciodată nu m-am dat că sunt atotștiutor, că nu pot să greșesc la început de drum. Important e că atunci când greșești să poți învăța din erori, să te lase cineva să greșești pentru că atunci poți să devii mai bun antrenor. Și atunci a fost o chestie la televizor care m-a deranjat foarte tare. Imediat după ce am auzit declarațiile l-am sunat. Eram în autocar. Oricum mi se terminase contractul și am zis că nu mai continui. M-am întors în Spania.

- Apoi ai continuat la Petrolul?

- Nu. Apoi am fost în Spania, iar președintele lui Getafe m-a rugat să iau echipa de juniori și să o salvez de la retrogradare. Am lucrat câteva luni de zile la nivel de juniori cu jucători de 16-18 ani. A fost o experiență foarte plăcută. Am fost la Fuenlabrada din liga a 3-a, divizia C din Spania. Acolo la fel, cu foarte multe probleme, dar am dus echipa în play-off. Atunci a venit și oferta Petrolului.

- Asta zic, la Petrolul ai revenit în prim plan, în fotbalul de primă ligă. După care iar a venit seria aia foarte bună.

- Eu nu am luat-o de sus. Am fost și la juniori, am fost și la divizia C în Spania, după care am reușit ce am reușit la Petrolul.

- Și la Petrolul ai reușit. Tu în 40 de meciuri de Liga 1 la Petrolul și Timișoara ai 2-3 înfrângeri, ceva de genul ăsta.

- Da. Am avut un tur de campionat în care n-am pierdut niciun meci cu Petrolul. Foarte multe egaluri. Trebuie să recunosc că asta a făcut ca Petrolul să nu câștige campionatul anul ăla. Dar ca nivel fotbalistic cred că Petrolul a fost cea mai bună echipă în anul ăla.

- Apoi ai primit șansa de a antrena în LaLiga, la Getafe.

- Da, în LaLiga. Tot într-un moment greu al clubului. Erau ultimele 11 etape, nimeni nu ne dădea nicio șansă cu calendarul pe care îl aveam. Am reușit salvarea cu băieții făcând egal pe Nou Camp, câștigând cu 3-0 pe Mestalla, bătând Malaga care în acel an trăgea la cupele europene. Am avut rezultate la care nimeni nu se aștepta și am salvat echipa.

- Dar cum s-a întâmplat să-ți dea totuși atâta încredere? E destul de neobișnuit. Sigur, cei de la Getafe te știau, îi ajutasei cu juniorii și aveai o relație bună cu clubul. Dar a fost un risc pentru ei să ia un antrenor fără un nume important.

- Eu cred că rezultatele pe care le-am avut în acei doi ani la Petrolul ...

- Au confirmat că ești de încredere.

- Acele rezultate au făcut ca oamenii din conducerea clubului să-mi dea șansa să salvez echipa. Eu acum sincer cred că mi-au dat șansa asta crezând că echipa va merge în în liga a 2-a.

- A!

- Și eu să continui apoi în liga a 2-a proiectul. Eu așa am simțit.

- Și când colo, s-au trezit cu salvarea în brațe.

- Da! După aia am salvat echipa. Dar chiar și așa au fost probleme de …

- De buget. Din cauza lor ai fost nevoit să pleci în China?

- Nu din cauza lor.

- Din cauza problemelor financiare, zic?

- Până la urmă faci un bine clubului și îți faci un bine ție pentru că acel contract care mi s-a oferit în China nu aveam cum să-l câștig în Europa la nicio echipă.

- Ce n-a mers acolo, la Guangzhou? L-ai înlocuit pe Sven Goran Eriksson, nu?

- Pe Eriksson. Nu e vorba de ce n-a mers... E vorba că acolo n-au răbdare. Nu poți să construiești un proiect în câteva luni de zile. N-ai cum! Întotdeauna am zis că munca unui antrenor se vede dacă ai răbdare un an sau doi.

- Totuși, în câte locuri mai găsești doi ani răbdare de la un club? Găsești undeva?

- Să știi că sunt cazuri în care… Uită-te la Arteta, care chiar dacă acum a pierdut campionatul. Anul trecut a fost pe punctul de a fi demis. Ce au făcut conducătorii de la Arsenal? L-au menținut în post și acum Arsenal a devenit o forță în fotbalul englez. Era să câștige campionatul. Dacă nu era Manchester City, sigur câștigau. Manchester City și Guardiola demonstrează că an de an sunt prea puternici pentru restul echipelor din Anglia, dar anul acesta au avut un adversar (n.r. de calibru). Anii trecuți câștigau totul la pas.

- Da, a fost mai palpitant de data asta, dar tot așa s-a terminat până la urmă.

- Da. Dar vreau să zic că sunt cazuri în care dacă menții un antrenor pentru că îți place cum lucrează ...

- Și crezi în el.

- Da. Dacă nu crezi în antrenor, atunci de ce îl pui? Uite ce s-a întâmplat la Chelsea. L-au luat pe Potter de la Brighton, fiind un antrenor care joacă un fotbal total, și n-au avut răbdare cu el. Când tu schimbi …

- Jumătate de echipă.

- Aduci 15 jucători noi și te aștepți ca antrenorul să-ți facă acea echipă să joace extraordinar de bine. Nu este ușor, trebuie să ai răbdare, trebuie să ai timp. Dacă aduci un antrenor și faci eforturile care le faci ca să poți să-l aduci și după aia nu mai ai răbdare cu el, cred că nu este ok.

- Răbdare și timp. Ajungem la echipa națională. Crezi că și acolo aveai nevoie de mai multă răbdare și mai mult timp? Până la urmă ai avut un obiectiv și s-a ratat. Simți totuși că era pe drumul bun naționala cu tine?

- Eu cred că da, eu cred că da. Schimbul de generații care s-a produs în timpul mandatului meu și avea nevoie de timp. Se putea califica, pentru că am lăsat echipa la baraj. Se putea califica la un campionat european în momentul ăla. Dar nu e ușor să schimbi generațiile la echipa națională. Sunt generații mai talentate, sunt generații mai puțin talentate. Dar uite, rezultatele se văd după ani de zile. Am început bine o campanie și suntem pe un drum ascendent, ca rezultate.

- Ți-ai reproșat anumite momente din perioada mandatului la națională?

- Când nu obții o calificare, totdeauna îți găsești și îți reproșezi multe lucruri. Poate n-am fost inspirat în anumite momente, dar în alte multe momente am fost inspirat și am câștigat meciul. E cu dus-întors. Dacă îmi reproșez ... Când nu mă calific, sunt primul vinovat. Și de aceea am plecat.

- Dar ziceai că poate era nevoie de un pic mai multă răbdare.

- Păi eu n-am mai avut răbdare.

- A, n-ai mai avut tu răbdare pâna la urmă.

- N-am mai avut eu răbdare până la urmă. Pentru că, sincer, e foarte greu să lucrezi pentru echipa națională având o presă ostilă. Și dacă ai o presă ostilă și lumea în fotbalul românesc nu înțelege că o schimbare de generații... Să ne uităm unde am ajuns ca fotbal în Europa, unde au ajuns să joace jucătorii români în Europa față de anii în care eram noi! Poți să faci o analiză mult mai coerentă, mai cinstită și îți dai seama că poate e nevoie de mai mult timp ca să obții o calificare, mai mult timp decât se așteaptă suflarea fotbalistică din România.

- Poate fi adevărat că presa a fost ostilă, dar n-a fost ceva personal. Presa ostilă sau pretențioasă și dornică de calificări a fost și cu tine, a fost apoi și cu Rădoi, este și acum cu Iordănescu. A fost înainte și cu Daum.

- Eu cred că în presa din România sunt oameni foarte capabili ca să facă o analiză foarte corectă a fotbalului românesc, ceea ce nu s-a întâmplat. Noi ne așteptăm la lucruri mărețe, dar nu mai trecem de primul tur preliminar în cupele europene.

- E adevărat, dar…

- Dar așteptările nu sunt conforme cu realitatea! N-ai cum să ai rezultate când în cupele europene n-ai niciun cuvânt de spus, când tu ai jucători care joacă în ligile inferioare din marele campionate. Și când tu nu ai doi jucători care să-ți vină de la echipe mari, cu personalitate, cu [rezistență la] stres, iar în momentele importante ale unei calificări să-ți câștige meciurile. Tu nu ai! Atunci trebuie să-ți creezi un grup, o echipă. Ceea ce ziceam mai devreme că și Edi încearcă acest lucru. Și Mirel, căruia i-am predat ștafeta, a încercat acest lucru. Pentru că nu mai avem individualități la fel ca în anii trecuți la echipa națională.

- Da. Dar în anii trecuți au mai fost exemple de echipe mici sau care n-au super jucători și care au reușit o calificare. O Macedonie de Nord, o Islandă, niște echipe fără pretenții care au reușit. La noi probabil că de asta…

- Eu cred că Islanda a avut o generație extraordinară.

- Totuși, e o țară cu 300.000 de locuitori. Știi?

- Și la noi s-a născut Generația 94 din nimic și am ajuns aproape de semifinale la Campionatul Mondial. Sunt generații excepționale. Islanda a avut o generație extraordinară, Macedonia la fel.

- Frustrarea sau lipsa de răbdare pe care o au deopotrivă publicul și presa vin din faptul că nu mai reușim nicio calificare. Măcare dintr-o întâmplare sau dintr-un context fericit. La noi se leagă doar eșecurile!

- Eu cred că vom reuși, dar așteptarea va fi mai lungă decât ne așteptăm cu toții. Și eu mă așteptam să mă calific, și Mirel se aștepta să se califice. Noi când preluăm frâiele unei echipe naționale nu ne gândim niciun moment că nu o să ne calificăm.

- E clar că pleci pozitiv la drum.

- Exact. După aia se întâmplă lucruri care ... În preliminariile pe care le-am avut eu n-am fost mai prejos de Norvegia. Poate Suedia la meciul de la București ne-a predat o lecție de fotbal, a a venit la București cu o personalitate extraordinară la nivel de echipă și jucători și ne-au bătut la toate capitolele. Trebuie să recunoști la un moment dat că ești inferior anumitor naționale.

- Vezi un potențial mai bun sau un context mai bun pe care l-ar avea naționala actuală?

- Am început bine aceste preliminarii, calendarul a fost prielnic și eu cred că începând așa de bine și având norocul celorlalte rezultate pornim cu un avantaj mai mare decât în anii precedenți.

- Vezi o șansă crescută?

- Văd o șansă reală. Dacă se gestionează foarte bine următoarele meciuri, naționala se poate califica la un turneu final după foarte mult timp. Eu cred că generația asta care vine din urmă, calificându-se la un turneu campionat european, ar putea să..

- Prind mai multă încredere încât să lege mai multe?

- Exact!

- Apropo de generații, reușite, calificări și așa mai departe, tu ai fost printre vârfurile generației care a ajuns la Euro 2008, dar care a și ratat o grămadă de calificări. Ce regreți după cei 14 ani de echipă națională și aproape 80 de selecții? Potențialul generației tale era mai mare.

- Marele regret al generației noastre este barajul cu Slovenia. Acolo a fost un moment de cumpănă în viitorul acelei generații. Cred că nemeritat nu ne-am calificat la acel campionat mondial. Am dominat echipa Sloveniei din toate punctele de vedere în ambele meciuri și am avut ghinion să nu ne calificăm. De acolo declinul de a nu ne califica la turneele finale următoare. Eu cred că dacă mergeam la acel Mondial după barajul cu Slovenia, generația mea ar fi ajuns în fiecare an să se califice.

- Ceea ce speri acum, pentru această generație.

- Eu sper. Pentru că o calificare îți dă mai multă încredere. Îți spun, tristețea pe care am simțit-o acea generație după meciul cu Slovenia ... Acea durere a fost enormă! Pentru că n-am fost inferiori, meritam să ne calificăm și nu ne-am calificat. A existat totdeauna acel moment de cumpănă în generația noastră.

- Imaginea aia cu tine plângând pe noroiul din Ghencea, după returul acela, este practic imaginea generației tale. Cu prea multă suferință pentru cât de mare era potențialul jucătorilor. Ați prins echipe mari, cei de acum nu mai au echipe mari cum e AC Milan, cazul tău, sau echipele la care jucau pe-atunci Mutu și Chivu.

- Dar după aia ne-am calificat de pe primul loc într-o grupă cu Olanda. Și n-am fost inferiori nimănui în acea grupă infernală de la campionatul european (n.r. grupa cu Italia, Franța și Olanda, la Euro 2008). Poate Olanda ne-a dominat în a doua repriză pentru că am jucat cu aceeași echipă ca în cele două meciuri anterioare și am căzut fizic în a doua repriză. Dar n-am inferiori niciuneia dintre acele echipe! Dacă Mutu dădea din acel penalty cu Italia, eram calificați înainte de meciul cu Olanda. Sunt momente de cumpănă în istoria unei generații și am avut mult ghinion. Crede-mă! Dar să știi că din punct de vedere al atitudinii și al dăruirii, toți cei din acea generație am dat tot ce era cel mai bun din noi ca să facem oamenii fericiți.

- Mi-a aduc aminte că ai avut la un moment dat o răbufnire surprinzătoare, cred că prin 2007-2008, la adresa "Generației de Aur": "Mai lăsați-mă și cu Generația de Aur că n-au avut meciuri așa de grele cum am avut noi. Stăteau cu fundul în poartă, pasau și i-o dădeau lui Hagi". Ceva la modul ăsta.

- Nu știu dacă am avut eu o răbufnire ... Eu am avut norocul să prind și "Generația de Aur". Am fost printre puținii jucători care am stat la Săftica și nu ieșeam din cameră de rușine să nu dau ochii cu cei din "Generația de Aur". După aia am jucat cu ei, deci nu pot zic că…

- Spuneai atunci că: "Ei dansau prin preliminarii cu Liechtenstein și Luxemburg și le era mai ușor să obțină calificarea". La modul ăsta era discuția.

- Nu e corect să compari generațiile. Nu e normal nici să compari fotbalul din '94 cu cel de acum. Nu are nimic fotbalul care se juca atunci cu cel de acum. S-a schimbat așa de mult din toate punctele de vedere și nu poți să compari generațiile. Generația a fost de excepție, au avut și rezultate de excepție. Ăsta este adevărul. Iar noi am avut ghinion și n-am putut să avem rezultatele pe care ar fi trebuit să le avem, pentru că și noi am fost o generație de excepție. Cum ziceai tu, cu jucători care au jucat la cel mai mare nivel, am avut doar două calificări la un campionat european. Ceea ce cred eu că pentru generația pe care o aveam a fost foarte puțin.

- Simți că nu v-ați atins potențialul?

- Da. Dar cum spuneam, a fost momentul acela de cumpănă. Pentru că dacă noi ne-am fi calificat la meciul cu Slovenia, altul ar fi fost parcusul acestei generații.

- Ai lucrat la națională cu Ienei, Iordănescu, Pițurcă, Răzvan Lucescu. Cine te-a impresionat mai tare? Cine și-a pus amprenta asupra carierei tale de antrenor, ulterior?

- Eu trebuie să rămân la nea Piți, pentru că a fost antrenorul care ne-a promovat de la tineret pe majoritatea care am ajuns să jucăm la echipa națională. Drumul meu la națională a început cu nea Piți de la naționala de tineret și a continuat foarte mult la naționala mare.

- Poate de asta spui că era mai multă nevoie de răbdare. Poate la tine, poate la Mirel. Pițurcă a fost luat de la tineret și, avându-se răbdare cu el, la rândul lui a putut să vă ajute să confirmați și la echipa mare după niște ani.

- Da!

- N-a fost schimbat foarte repede.

- Da, erau alte vremuri. Atunci Mircea Sandu avea încredere în noi, pe urmă în nea Piți, și ne-a dat continuitate. Țin minte că a promovat 8 sau 9 jucători de la echipa națională de tineret, imediat după ce a fost numit antrenor la echipa mare. Deci a făcut acea schimbare de generație așa, dintr-odată.

- Poate a și avut noroc ca aproape toți de la națioanala de tineret să fie suficient de buni încât să se integreze repede, să joace la echipe bune și așa mai departe. Ceea ce nu s-a întâmplat acum.

- Da, nu e ușor. Eu am făcut această trecere a generației lui Ianis după campionatul european din Italia. Încet, încet au început să ajungă la echipa mare cam toți jucătorii care au avut acea mare performanță în Italia.

- Hai să vorbim un pic acum pe final și despre cel de-al doilea mandat al tău la Dinamo, care a fost scurt, dar problematic. Venirea lui Cortacero, spaniolii și așa mai departe. Se fac 3 ani în curând și mulți dintre fanii lui Dinamo, și nu numai ai lui Dinamo, tot nu înțeleg ce s-a întâmplat acolo.

- Nici eu nu înțeleg nici în ziua de azi!

- Nici tu nu înțelegi?

- Nu.

- Adică crezi în continuare că ai picat într-o capcană a lor? Ți s-a prezentat o chestie care nu a fost …

- Dacă tu stăteai de vorbă cu Cortacero sau cu cel care m-a convins să vin cu acest proiect, ai fi zis că vom face proiectul Milan. Ca să-ți dau așa o idee, vorbeam de sute de milioane de euro investiți.

- Sute?!

- Sute de milioane de euro investiți! Cu bază ultra modernă, cu stadion nou, cu jucători din Primera Division care să vină la Dinamo.

- Păi au venit câțiva, dar au venit doar că să îngroape echipa.

- Nu erau din Primera Division..

- Oricum, o cotă importantă. Dar nu ți s-a părut nimic suspect?

- Nu mi s-a părut nimic suspect decât în momentul în care am aflat salariile jucătorilor care au venit din ligile inferioare din Spania. Pentru că nu știam salariile. Erau acei spanioli puși ca directori sportivi, directori generali și ei se ocupau de aducerea jucătorilor. Singurul lucru pe care îl făceam eu era să vorbesc cu jucătorii în spaniolă și îi convingeam să se alăture acestui proiect.

- Tu erai garanția...

- Și am picat prost și față de jucător, și față de agenți, și față de suporteri! Dar în momentul în care am simțiti că am durerea aia în piept ... Nu voiam să risc să fac un atac de cord din cauza unor mincinoși ca acești spanioli. Și am decis să plec, să las locul altora care pot să ajute clubul, pentru că eu nu mai puteam să ajut clubul. Chiar dacă foarte mult timp am ajutat clubul din banii mei și am plătit pe acolo ce trebuia să plătesc, dar se pare că indiferent ce am făcut la momentul ăla și în perioada aia și indiferent cât am încercat să redresez corabia ... Eu am plecat de la echipă după trei victorii la rând. N-am vrut să plec în momentele alea când chiar era situația foarte nasoală. Împreună cu jucătorii am avut un pact ca până la sfârșitul anului, în decembrie, echipa să facă un salt din punct de vedere al rezultatelor și apoi în iarnă fiecare să-și găsească drumul lui. Dar eu n-am mai rezistat nici până în iarnă din cauza durerii pe care o aveam. Dar se pare că lumea mă percepe ca țap ispășitor față de situația care s-a întâmplat...

„Cortacero a venit cu soţia şi cei doi copii”

- E clar, printre suporteri ești în capul listei de vinovați pentru că tu i-ai adus pe spanioli. Așa se spune.

- Eu nu i-am adus! Lumea poate să creadă și să mă învinovățească pe mine, dar cu mâna pe inimă spun că am fost la fel de păcălit ca ei. Am fost imaginea sau țapul ispășitor pentru ei (n.r. pentru spanioli) și mi-am dat seama foarte târziu.

- Dar cât de repede, după ce au venit spaniolii ăștia cu salarii ciudate, ai început să pui întrebări? I-ai confruntat vreodată?

- După o lună când am văzut că… Uite, în prima vizită a lui Cortacero la București, a venit cu soția și cei doi copii. Am fost să mâncăm în Herăstrău.

- Bună imagine!

- Ne-a prezentat proiectul. Mi-a arătat o hârtie cu 500 de milioane de la o bancă pe care puteam să o scot și eu dacă aveam un prieten la o bancă. Dacă stai să analizezi toate lucrurile care s-au întâmplat ... Dar eu îl credeam, nu nebunește, ci o mie la sută! Credeam că acest om va face exact proiectul pe care mi-l doream eu la o echipă din România .

- Acum, analizând îți dai seama că erau multe bâlbe acolo.

- Eu am fost așa orbit de a face un proiect așa gigant la Dinamo... Cu o bază sportivă ultra modernă, cu un stadion, cu achiziții, cu un Dinamo în 3-4 ani de zile să se bată și chiar să intre în Champions League! Noi vorbeam de intrare în Champions League în grupe. Visam la asemenea lucruri! Gândește-te, deci a venit cu soția cu cei doi copii, cu un băiat de-al lui fotbalist. A doua zi la Săftica ne-am dus să vedem terenurile adiacente de la baza sportivă. Ce putem să cumpărăm, ce putem să construim. A venit cu un proiectant, care să construiască o sală de forță ultramodernă, văzută doar la Ajax. Adică niște lucruri care ziceai: "Mamă! Am dat tunul, eu ca antrenor!".

- De când așteptai o gălușcă ca asta.

- Ziceam: "Am intrat într-un proiect cu niște oameni serioși care vin să facă și aia". După o lună, când am văzut că nu mai apare și când am văzut că încep deja acele probleme de neplată strict la nivel de mici lucruri. Nu salarii de jucători. După ce am reușit să aflu contractele jucătorilor, mi-am dat seama că ceva e putred. După 2 luni de zile eram așa de apăsat de toate problemele care existau încât am fost la un ...

- Un terapeut, un psiholog, un...? Erai deja într-o depresie?

- Nu e psiholog. E un antrenor sportiv, care să-ți dea mai multă încredere în tine. Eu sunt un tip puternic și cu încredere totală.

- Mental coach?

- Exact. Mental coach! La două luni eram așa de căzut încât, la sugestia unui prieten, am fost să-mi recuperez un pic din energie. Ca să transmit și eu mai departe, pentru că era așa nasoală situația încât nu doresc nimănui să trăiască ce am trăit eu. Și dacă în continuare suporterii dinamoviști mă consideră țap ispășitor pot să le spun cu mâna pe inimă că am vrut să fac lucruri mărețe la Dinamo cu niște oameni care m-au păcălit pe mine și i-au păcălit și pe ei.

- Dar escrocheria lor era foarte profundă și la toate nivelurile. Dacă omul își implica inclusiv copiii în așa ceva... Să vii cu copiii de mână ca să dai impresia că..

- Daaa. Și cu o hârtie de 500 de milioane. Cu un cont de 500 de de milioane… După aia m-am gândit că eu, având prieten un director la bancă, puteam să scot și eu hârtia aia.

- Asta zic. Acum derulând găsești o grămadă de tâmpenii pe care dacă nu erai atât de naiv le-ai fi detectat.

- Am plătit toate cheltuielile care erau la nivel de zi la Săftica.

- Și până la urmă toată schema ce a fost? Doar o schemă prin care ei sifonau niște bani din salariile jucătorilor?

- Nu știu. Crede-mă că am încercat să-l sun pe marele Cortacero. Am încercat să-l sun și n-am putut să dau de el.

- Ultima dată când te-ai văzut cu el a fost în Herăstrău, în București?

- Da, ultima dată în Herăstrău, în București, cu familia. L-am sunat pentru că voiam să-mi explice și mie de ce necesitatea asta de a face rău atâtor oameni și de ce necesitatea ca un spaniol să vină să distrugă un club de tradiție ca Dinamo și viețile multora dintre cei angrenați în acest proiect.

- N-ai dat de el? Mai știi ceva ce s-a ales de ei, pe unde sunt, cu ce se ocupă?

- Nu știu. Fiind o etapă dureroasă din viața mea, am decis să nu mă mai gândesc la ei și să încerc să trec peste acel episod.

- Când auzi de ei, ți se strânge iar puțin stomacul.

- Am palpitații! Acum am așa un nod în stomac când mă gândesc, dar …

- Asta pentru că s-a întâmplat la Dinamo, un club la care țineai, sau pentru că te-ai simțit atât de păcălit, tu chiar crezând că în toată construcția faraonică pe care și-o promiteau ei? Îți e ciudă?

- Păi dacă eu îți spuneam că duc Dinamo în Champions League?! Gândește-te cum m-am simțit eu în momentul în care mi-am dar seama că totu-i fals, că tot acest proiect e o glumă proastă. Gândește-te cum te-ai simți tu când ai devenit țap ispășitor după ce ai încercat să faci de toate în timpul ăsta, inclusiv să dai bani de la tine, inclusiv să ai rezultate în niște momente foarte grele. Și după toate astea să fii cel hulit de suflarea dinamovistă! Asta m-a durut cel mai tare, iar jucătorii care au fost atunci pot să confirme lunile pe care le-am petrecut și situațiile în care am fost pus ca antrenor. Și nu doresc astea niciunei persoane din lumea fotbalului.

- Ai vreo reținere să mergi la meciurile lui Dinamo acum?

- Nu!

- Adică îți e că te iau oamenii de pe stadion..

- Eu când am ieșit pe poartă de la Săftica am spus că nu mă voi mai întoarce niciodată să antrenez în România.

- Acum îi bagi pe toți în aceeași oală dacă s-a întâmplat ceva rău la Dinamo. Poate o să vină vreodată momentul la Timișoara sau la Cluj sau cine știe unde.

- Nu, ca antrenor. Dacă pot să ajut clubul din altă postură, bine, dar nu ca antrenor.

- De ce?

- Așa am decis eu în momentul acela și așa simt eu în momentul de față. Nu-mi mai doresc să vin în România în momentul de față să mai antrenez.

- Fiind pățit cu spaniolii aceștia, îți mai prezintă vreun strop de încredere conducerea actuală a celor de la Dinamo? Se tot încearcă repunerea pe picioare a clubului. Acționari care fac pachete și așa mai departe.

- Mi-aș dori din toată inima să… Nu e un moment ușor. Știu că suporterii au fost cei care au ținut acest club în viață. Și îmi doresc, tocmai datorită efortului pe care l-au făcut, ca Dinamo să redevină ...

- Ce crezi tu că ar trebui să se întâmple pentru ca suporterii să te privească altfel, așa cum crezi tu că ar fi normal?

- Nu cred că ar trebui să mă privească altfel. Eu dorm foarte liniștit noaptea.

- Nu prea se vede asta…

- Nu, nu, nu. Eu dorm foarte liniștit.

- Pare că ești tulburat.

- M-a durut pentru că nu m-au crezut. Ei și-ar fi dorit să rămân în tot acel an. Fizic n-am mai putut. Tot mental, n-am mai putut. Și eu, care sunt puternic, în momentul ăla am spus stop. Îți dai seama cum eram eu în momentul ăla din viața mea. Nu -mi risc sănătatea pentru niște spanioli mincinoși și niște răufăcători ca să zic așa, niște delincvenți! Pentru că îi consider delincvenți pe acei spanioli.

- Din păcate, rămași nepedepsiți.

- Asta-i, din păcate, cu legile în România. N-am reușit să protejăm cluburile. Oamenii care vor să investească, străinii care vor să vină să investească în România și în fotbalul românesc și în echipe să fie controlați! Ei au venit, au promis, au rămas cu promisiunile, au distrus un club de mare tradiție, și au plecat apoi liniștiți în Spania, fără să știm ce s-a întâmplat cu viața lor. Stau foarte frumos acasă cu familiile lor.

- Zici că i-a înghițit pământul! Nu mai știe nimeni nimic de ei. Unde au dispărut? Ce s-a întâmplat? Ce bani au sifonat de pe aici?

- Nu și nu cred că există (n.r. vreo șansă). Deci, eu dorm bine noaptea în sensul în care știu prin ce am trecut și ce am făcut.

- Și nu te simți vinovat cu nimic. Asta-i ideea.

- Cu absolut nimic nu mă simt vinovat! Doar că am avut încredere în niște spanioli care m-au făcut să cred că voi duce Dinamo în Champions League și am ajuns eu să fiu aproape să fac infarct din cauza lor.

- Ai mai avut apoi probleme de sănătate sau te-ai liniștit?

- M-am liniștit pentru că am stat aproape un an de zile în care n-am mai ascultat nimic, n-am mai făcut nimic. Apoi venit proiectul din Arabia Saudită, am făcut o treabă foarte bună (n.r. cu Al Ittihad, sezonul trecut) și acum din nou, aici, cu Damacul (n.r. echipa actuală).

CARIERA DE JUCĂTOR A LUI COSMIN CONTRA