Campionate

Karim Benzema, primele declarații după ce a semnat cu Al Ittihad: „Sunt musulman și voiam să joc într-o țară musulmană”

Articol de Sergiu Alexandru  —  Thursday, 08 June 2023

Atacantul francez Karim Benzema (35 de ani) a fost prezentat ca jucător la Al Ittihad, club care-i va oferi 400 de milioane de euro.

Deținătorul Balonului de Aur a vorbit despre decizia de a pleca de la Real Madrid, alegerea destinației Al Ittihad și despre planurile sale. 

Karim Benzema, primele declarații după ce a semnat cu Al Ittihad 

„Sper să-mi ajut clubul și să câștigăm multe trofee. Mi-aș dori să las o moștenire aici. Vreau să-mi depășesc limitele. Al Ittihad este unul dintre cele mai mari cluburi din Arabia. Are mulți fani și multe trofee. Sper să ajut clubul să crească. Are un stadion incredibil și există multă pasiune în jurul clubului”, a spus Benzema. 

Întrebat de ce a ales Arabia Saudită, Benzema a declarat că: „Sunt musulman și asta e o țară musulmană. Mereu am dorit să locuiesc într-o astfel de țară. Am mai fost aici și m-am simțit foarte bine. Cel mai important e că e o țară musulmană și frumoasă. Când am discutat cu cei din familia mea, toți au fost fericiți”, a adăugat Benzema, potrivit Marca. 

„Am auzit multe lucruri. E un campionat bun și sunt mulți jucători buni. A crescut în fiecare an. Arabia Saudită a jucat bine la Mondial. E important și că Ronaldo e aici. E un jucător mare și ajută mult campionatul”, a mai spus francezul.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.