Opinii

Ce riscă Dinamo?

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  Friday, 09 June 2023

Deși învinsă în baraj, ba chiar cu 6-1 în meciul tur, FC Argeș tot mai trage nădejde să continue în SuperLigă. Asta deoarece clubul din Trivale contestă dreptul lui Dinamo de a juca în primul eșalon, pretinzând că acesta a obținut incorect licența pentru L1. De unde și speranța piteștenilor că, dacă nu FRF, măcar TAS le va da câștig de cauză.

Inițiatorul demersului și, totodată, cel mai vocal dintre contestatari, Viorel Tudose, principalul sponsor al "violeților", insistă că Federația ar trebui să le retragă "câinilor" licența. Pe considerentul că le-ar fi acordat-o în baza unui plan de reorganizare schimbat ulterior. Dinamo ar fi procedat așa, invocă Tudose, tocmai pentru a șterge niște restanțe serioase, cifrate la circa 5 milioane de euro. Or, dac-ar fi avut datorii, Dinamo nu trebuia să primească licență.

Cu alte cuvinte, luând licență în virtutea unui plan aprobat de judecătorul sindic, clubul a funcționat și funcționează după un altul, fără ca noul plan să fi fost confirmat! Și nici schimbarea notificată în conformitate cu Legea insolvenței.

Socotind că eroarea s-a datorat și FRF, insuficient de vigilentă, Tudose nu așteaptă ca vreuna dintre comisiile federale să-i facă dreptate Argeșului. În schimb, așteaptă ca forurile respective să nu mai amâne și să se pronunțe într-un fel, fie și negativ. Astfel încât, epuizând căile interne de atac, Piteștiul să se poată adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne ca ultimă instanță, supremă.

De la care, în paranteză fie spus, U Cluj a luat în 2011 o licență pe care Federația de la București i-o refuzase, speța fiind asemănătoare. Se poate vorbi, iată, despre un precedent.

Dinamo a sărbătorit alături de fani promovarea în Liga 1 (foto: Cristi Preda/GSP)

Și în opinia lui Viorel Duru, ani în șir director de licențiere în cadrul FRF, cazul în discuție e unul stufos. Încurcat, greu de deslușit în condițiile în care unele detalii sunt păstrate la secret. Ca atare, mă voi limita la a reproduce punctele de vedere ale ambelor părți într-o manieră neutră. Fără parti-pris.

Vineri dimineață, când l-am invitat să comenteze subiectul, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a părut stăpân pe situație. "Noi am obținut licența regulamentar, ba încă din octombrie 2021. N-am înlocuit niciun plan de reorganizare, doar l-am modificat, deci n-avem ce notifica", am consemnat.

La întrebarea dacă se teme de un eventual proces la Lausanne, Zăvăleanu mai degrabă s-a amuzat: "E dreptul oricui să apeleze la TAS, iar domnul Tudose îl poate folosi, nu-l împiedică nimeni. Cred însă că vor fi bani aruncați pe fereastră și nu puțini!".

Nu-mi cereți să fiu tranșant, să înclin balanța într-o direcție sau în alta. Personal, mă îndoiesc că Dinamo, care a promovat grație meritului sportiv, va pierde la "masa verde". E însă doar părerea unuia care nu-i cel mai competent în materie de insolvență, planuri de reorganizare etc. Chestiuni pe marginea cărora nici măcar specialiștii nu cad întotdeauna de acord. Până și ei se contrazic.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.