Iga Swiatek, 22 de ani, și-a conservat poziția de lider mondial, iar sâmbătă va încerca să rețină și trofeul cucerit anul trecut în finală cu o adversară inedită, versatila Karolina Muchova, 26 de ani, #43WTA
Două semifinale de mare calitate, mai ales prima, cea câștigată de cehoaica Muchova în fața favoritei 2, Aryna Sabalenka. Apoi Swiatek s-a impus folosindu-și experiența și abilitățile contra braziliencei Beatriz Haddad Maia, copleșită în final de înălțimea ocaziei avute. Ce a fost joi rămâne în istoria acelei zile, acum urmează finala.
Iga Swiatek: „Fiecare punct a contat”
Una pe jumătate inedită. Iga Swiatek, 22 de ani, era așteptată să livreze și la această ediție a turneului, ea impunându-se deja la Paris în două rânduri, 2020 și 2022. A traversat rundă după rundă în viteză, stând pe teren doar 5 ore și 32 de minute până la semifinala contra sud-americancei, care a durat 2 ore și 9 minute și a solicitat-o cel mai mult.
„A fost un meci dur, în special în setul secund, când fiecare punct a contat. Stresant în unele momente, dar mă bucur că am fost solidă și că am putut să închid în tie-break", a spus poloneza la capătul victoriei cu 6-2, 7-6 (7). "Nu a fost ușor, sunt mulțumită că mă aflu din nou în finală".
Karolina Muchova, 26 de ani, adversara liderului WTA din ultimul act, este o prezență mai puțin așteptată. Asta pentru că a avut o perioadă recentă complicată, marcată de accidentări care au îndepărtat-o de locurile de frunte ale clasamentului, dar și de schimbări în echipa sa tehnică.
Karolina Muchova executând o lovitură tăiată Foto Imago ImagesJocul, în schimb, o recomandă drept una dintre cele mai talentate și versatile jucătoare ale momentului. Spre deosebire de majoritatea contemporanelor, cehoaica poate face absolut orice pe teren, de la scurte și slice-uri până la serviciu-voleu.
Karolina Muchova: „Să nu pun presiune în plus"
Actual număr 43 mondial, dar fostă ocupantă a poziției a 19-a în lume în 2021, Karolina are în spate o semifinală majoră, la Australian Open, și alte două „sferturi", ambele la Wimbledon. Joi, în semifinala cu Sabalenka, și-a etalat toată bogăția jocului, dar și tăria morală, revenind de la 2-5 și minge de meci a adversarei și câștigând cu 7-6 (), 6-7 (), 7-5.
„Acolo, la mingea de meci, eram pe serviciul meu și m-am concentrat pur și simplu pe următorul punct, să încerc un serviciu foarte bun. Și a funcționat", a explicat Muchova în conferința de presă. "Să nu pun presiune în plus, ci să joc foarte concentrată".
Întrebată de ce ar avea nevoie în finală pentru a deveni următoarea jucătoare cehă care se impune la Paris, Karolina a răspuns simplu: „Cu siguranță va trebui să lupt. Să joc la nivelul meu cel mai bun, să fac meciul perfect pentru a deveni campioană de Grand Slam", apoi a adăugat că simte că ea este favorita.
Swiatek despre Muchova: „Îmi place stilul ei"
Swiatek și Muchova s-au întâlnit o singură dată, în 2019, la Praga, iar cehoaica s-a impus atunci cu 4-6, 6-1, 6-4. Poloneza a subliniat însă că „simt că știu cum este jocul Karolinei pentru că ne-am antrenat de multe ori împreună de atunci.
Am și văzut multe meciuri ale ei, mai multe decât ale altor jucătoare, este o coincidență, așa s-a întâmplat. Îmi place stilul ei, o respect. Poate face orice pe teren, are finețe, o tehnică grozavă, dar poate lovi și rapid, cu multă libertate. Voi fi pregătită însă".
16 este loculpe care va ajunge Karolina Muchova după calificarea în finală. În cazul unei victorii, va fi în Top 10, chiar pe treapta a 10-a
Rămâne de văzut dacă experiența și autoritatea Igăi vor fi mai tari decât varietatea Karolinei. Urmează o finală superbă dacă ambele vor fi la nivel de vârf.
{{text}}