Sporturi   •   Tenis   •   Roland Garros

Momente de confuzie în semifinala Alcaraz - Djokovic » Spectatorii au huiduit decizia! De ce a pierdut spaniolul un game, imediat după accidentare: ce prevede regulamentul

+16 Foto
Un moment delicat a avut loc în setul cu numărul 3 al disputei dintre Carlos Alcaraz (20 de ani, 1 ATP) și Novak Djokovic (36 de ani, 3 ATP), imediat după ce sârbul făcuse 1-1 la game-uri.

Articol de Adrian Jitea   —  vineri, 09 iunie 2023

Un moment delicat a avut loc în setul cu numărul 3 al disputei dintre Carlos Alcaraz (20 de ani, 1 ATP) și Novak Djokovic (36 de ani, 3 ATP), imediat după ce sârbul făcuse 1-1 la game-uri. 

Djokovic a fost primul care a acuzat probleme medicale în semifinala de la Roland Garros, la scorul de 4-3 pentru Alcaraz, în setul secund. Sârbul a acuzat dureri la mâna dreapta. 

Carlos Alcaraz, accidentare în semifinala cu Djokovic

Apoi, la 1-1 în setul 3, ibericul șchiopăta la marginea terenului. Crampele musculare  vin cu un set diferit de reguli, așa că Alcaraz nu a putut să ceară time-out medical în momentul respectiv. A fost nevoit să cedeze un break și s-a făcut 2-1 pentru Djokovic. 


Regulamentul actual cu privire la time-out-urile medicale la meciurile de 5 seturi: 

  • nu pot fi luate mai mult de două pe durata unei partide, al doilea doar după setul 3;
  • pot fi tratate doar în momentul în care jucătorii schimbă terenul sau la pauza dintre seturi;
  • în cazul în care un jucător cere time-out medical înainte de momentul prevăzut în regulament, acesta pierde toate punctele care s-ar fi disputat până la următoarea pauză;
  • în tenis, terenul se schimbă după fiecare 3 game-uri, deci acesta e numărul maxim de game-uri pe care îl poate pierde un jucător dacă are nevoie de un time-out medical înainte de pauză.

Moment de confuzie în semifinala Alcaraz - Djokovic

Chiar dacă spaniolul a acceptat decizia de a pierde un game, arbitrul de scaun a trebuit să înfrunte furia spectatorilor de pe arena Philippe-Chatrier. 


Fanii nu au înțeles regula și au considerat că Alcaraz, favoritul tribunei astăzi, a fost dezavantajat. Arbitrul a explicat de ce ibericul a fost penalizat, însă fanii au continuat să protesteze.

Carlos a continuat setul într-un picior și a cedat, în cele din urmă, scor 1-6. 

Citește și alte știri de la Roland Garros: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.