Manchester City a câștigat în premieră Liga Campionilor, după 1-0 cu Inter. Eroul englezilor a fost mijlocașul spaniol Rodri, care a marcat singurul gol al meciului.
La finalul partidei de la Istanbul, pe care mijlocașul de 28 de ani a decis-o în minutul 68, Rodri a dezvăluit
Ce a declarat Rodri, după ce a decis finala UEFA Champions League
„Sincer, nu pot să cresd. E impresionat. Mai ales dacă ne gândim la cum s-a decis meciul. În prima repriză am jucat oribil, ceva ce nu mă caracterizează. Dar mister mi-a dat încredere. Mi-a spus în față că am jucat prost și că trebuie să-mi schimb mentalitatea, pentru că sunt un lider. Am făcut asta și Dumnezeu mi-a dăruit acel moment.
Am luptat ca o echipă. Aș fi murit dacă Inter ne egala, dar am luptat până la final.
Visam să joc la cel mai înalt nivel, dar niciodată nu m-am gândit că voi fi în finala Ligii Campionilor. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine.”, a declarat Rodri, potrivit Mundo Deportivo.
Acesta a vorbit și despre execuția cu care l-a învins pe Onana în repriza a doua: „Aveam în cap să lovesc mingea cu forță. Dar m-am gândit «Vei avea o singură ocazie în tot meciul. Mai bine o plasezi»”.
În finalele de Champions League, nu cert lumea la pauză. Lui Rodi i-am spus să se relaxeze pentru că e de departe cel mai bun mijlocaș din Europa. Iar în repriza a doua s-a descurcat mult mai bine.
– Pep Guardiola, manager Manchester City
{{text}}