Nationala

Louis Munteanu, cel mai optimist „tricolor” înainte de „dubla” de foc cu Kosovo și Elveția: „Obținem 6 puncte!”

Louis Munteanu // foto: captură FRF TV

Articol de Daniel Grigore  —  duminică, 11 iunie 2023

Convocat la echipa națională de seniori pentru meciurile din această lună cu Kosovo (16 iunie) și Elveția (19 iunie), Louis Munteanu (20 de ani) speră să debuteze în „tricolor” și se declară încrezător că România va obține 6 puncte în urma celor două deplasări de foc.

Campion alături de Farul, Louis Munteanu se numără printre atacanții convocați de Edi Iordănescu pentru „dubla” din deplasare cu Kosovo și Elveția, din campania de calificare la EURO 2024.

Atacantul care aparține de Fiorentina este încrezător că România va obține 6 puncte, rezultate care ar pune-o în pole-position pentru calificarea la European.

Louis Munteanu, înainte de „dubla” cu Kosovo și Elveția: „Obținem 6 puncte!”

„Dorința de performanță este foarte mare, avem un grup foarte unit și sperăm să luăm cât mai multe puncte, avem nevoie foarte mare de ele. Meciul cu Kosovo este foarte important, trebuie să mergem acolo să facem un meci foarte bun și să luăm cele 3 puncte. 

Trebuie să fim cu mintea aici și să încheiem sezonul cu două victorii, ar fi extraordinar pentru noi.

Ar fi extraordinar să câștigăm. Sperăm să o facem. Cred că vom obține 6 puncte. Avem o echipă foarte bună, țelul trebuie să fie să obținem 6 puncte, să avem mentalitatea de învingător aici”, a afirmat Munteanu într-un interviu acordat FRF TV.

Louis Munteanu: „Cel mai bun sezon din carieră”

Întrebat dacă acesta a fost cel mai bun sezon din carieră, atacantul crescut de Academia „Gică Hagi” a răspuns afirmativ:

„Da, mă bucur că am reușit să marchez 10 goluri. La asta visam când am revenit, să am evoluții cât mai bune, să înscriu și să câștig titlul cu Farul”.

Louis nu a debutat încă la echipa națională de seniori, dar speră să o facă la această acțiune: „Visul meu de mic copil este să debutez la națională. Dacă aș intra, mi-aș da viața pe teren. Cu siguranță aș face o figură frumoasă”.

Mai multe știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.