Netflix ar da lovitura la Plumbuita, în Călărași » „Stricau terenul când treceau cu morții! O luau pe gazon ca să scurteze drumul până la cimitir”

În liga a cincea, până și spălatul echipamentelor e un gest foarte important. Adversarii sunt intimidați de tricourile curate, e ca un avantaj cu care pornești dacă ai detergent și o mașină

• Gazeta a pregătit o serie de reportaje speciale pentru a prezenta pitorescul fotbalului de la județ
• Vrei ca echipa din comuna ta să devină cunoscută? Scrie-ne la gazeta@gsp.ro despre personajele și întâmplările amuzante din ligile inferioare!

„Am pus gard de câteva luni, că nu era... Păi, stricau terenul când treceau cu morții, o luau pe gazon ca să scurteze drumul până la cimitir”.

Răceala cu care oamenii își protejează terenul pentru fotbal îi ajută să nici nu tresară atunci când povestesc cum au ridicat un gard ca să blocheze dricul. Iarba e mai bună și pasează mai bine băieții dacă peste gazon nu mai trece „mașina cu morții”.

Numele echipei nici nu se potrivește cu pompele funerare: Speranța. Speranța Plumbuita are meci în liga a cincea cu Unirea Frăsinet.

Speranța nu te îndeamnă să speri la mare lucru, din moment ce nici măcar vestiare nu ai. Iar tușarea terenului se face cu trafaletul luat de la magazinul mixt din comună.

Jucătorii se schimbă pe teren. Oaspeții vin cu un microbuz școlar și în mașină înlocuiesc hainele de stradă cu echipamentul pentru fotbal. Pe arbitri îi aduce la teren observatorul, adică persoana care ar trebui să le evalueze obiectiv prestația. 

Nu e nici timp, nu sunt nici condiții pentru principii! Lumea trebuie să bifeze meciul.

„Droguri, telefoane...”

Oamenii nici nu mai au încredere că fotbalul ar mai avea vreun viitor: „Copiii de acum au venit cu drogurile și cu telefoanele. Mai merge dracu' la fotbal! Ne e și greu să facem o echipă, abia îi adunăm. Păi, pe vremea mea fugeam de la strâns coceni ca să joc fotbal! Mâncam bătaie de la tata garantat, și tot mergeam la teren!".

S-au schimbat vremurile, copiii nu mai mănâncă bătaie ca pe timpuri, nici nu mai joacă fotbal. Naratorul, Ștefan Nicolae, e omul-bun-la-toate, el se ocupă de iarbă, de echipă.

Normal că îi e greu să strângă unsprezece inși pentru un meci, din moment ce mai toți oamenii din sat lucrează în București, ei fac naveta de luni până vineri, iar la sfârșit de săptămână nu mai au chef, nu mai au nervi pentru o mișcare. 

Cei mai mulți dintre ei sunt transportați cu mașinile pe care le pun la dispoziție firmele, alții urcă în trenul care pleacă din gara aflată aproape de "stadion".

„Nu-i speriați, că nu mai arbitrează!”

În tentativa lui de a alcătui o formație, nea Fane sună pe oricare apucă. „Dormeai, mă? Ai avut telefonul închis?". „Bre, m-ai sunat de la nouă încontinuu! Am băut douășpe' beri azi-noapte! Da' dacă vrei joc și desculț, și tot fac recital, ești nebun?!”.

Antrenorul e mulțumit că i-a mai venit totuși un jucător, așa că își permite să glumească: „Ți-e rău? Mănânci niște mandarine?". „Ce zici, bre? N-am mai văzut sticla cu apă de două luni!”.

Echipamentul a fost spălat la patru dimineața și întins pe iarbă la uscat. „Lasă, să simtă și ăștia mirosul de Lenor!”.

Oamenii sunt aspri, intoleranți. Când apare brigada de arbitri, "centralul" se simte dator să insiste că are doi asistenți de câte șaisprezece ani, iar la o tușă e o fată: "Vedeți cum vă comportați, că dacă faceți urât îi speriați și nu mai arbitrează niciodată!".

Jucătorii și antrenorii asistă buimaci la o asemenea indicație, dar dau din capete că au priceput. Pe parcursul meciului îi mai enervează asistentul adolescent: „Cumetre, e ofsaid doar dacă stai suit pe casă!”.

„Pe vremuri era altceva!”

În echipa-gazdă joacă și un polițist local care tocmai a rămas fără permisul de conducere. „M-au prins pe la Slatina, aveam o sută trei în localitate. Asta e, acum merg cu bicicleta, dacă am comis-o! Aici joc titular, trei le dau azi!”. Nu dă trei, așa cum se laudă. Ai lui conduc cu 1-0, cu 2-1 și sunt egalați de fiecare dată.

Plumbuita e într-o debandadă totală, câțiva jucători cer să fie schimbați, unii ies, pur și simplu, de pe teren fără să mai aștepte aprobarea antrenorului. „Cheamă-i, dracu', p-ăia de acasă, ce mai aștepti?”, îi strigă managerului dezorientat.

Ca peste tot, publicul se pricepe mai bine și la jucat, și la comentat:

Jucați, bă, pe jos, ca Steaua, n-o mai bubuiți atât! Voi jucați numai pe sus acum, când bate vântul?! Pe vremea noastră aveam fotbal, ce joacă ăștia e mâncare de cartofi! Și aveam și antrenori, nu camionagii, ca azi!

„Ne mai desparte poliția”

Sătenii din județul Călărași sunt recunoscuți ca unii violenți, provocatori de scandaluri. "Uneori ne mai aprindem, ne mai despart polițiștii pe la meciuri", recunosc ei.

Între Plumbuita și Frăsinet e o rivalitate mare, jucătorii și restul personalului se stăpânesc cu greu ca să nu sară la bătaie. Oaspeții de la Unirea sunt pregătiți mai bine, arată ca niște sportivi și reușesc să lege jocul. Gazdele râd, fac haz de necaz și îi ceartă pe arbitri.

„Primarul? E băiat, nici nu-l vezi!”

Plumbuita se descurcă din banii jucătorilor, ei plătesc deplasările pentru meciuri, și dintr-un ajutor al primăriei.

„Domn' primar e băiat valabil, el plătește arbitrajele. Nu se bagă, nici nu-l vezi la meciuri! E un om de toată isparava”, povestesc oamenii cu admirație.

La anul speră să pună și gardul pe aracii de lângă stadion, să găsească bani pentru un container care să devină vestiarul unde să se schimbe de acum încolo. Dar totul depinde de dom' primar.

„Câtă minte ai să iei bere la doi litri?”

Spectatorii beau bere pe marginea terenului, primele pentru jucători sunt și ele în bere. E deja cald și oamenii se ceartă pentru cantitate: „Ai luat o sticlă de doi litri? Câtă minte ai? Asta se-ncălzește! Luai câteva «grenade» d-alea mici, le lichidam rapid!”.

„Grenadele” sunt sticluțe de 0,33 de litri la cinci lei bucata. Lângă terenul de fotbal e magazinul sătesc, normal, și de acolo se aprovizionează toți. După o bere, două, spectatorii știu mai bine cum ar trebui să procedeze cei de pe teren: „Aleargă, nu sta la miloaga! Dai și fugi!”.

„După fotbal dormea ca boieru'”

Gardul cu care oficialii echipei din Plumbuita au izolat terenul, dar doar pe partea dinspre comună, nu și dinspre câmp, a împiedicat dricul să mai traverseze terenul de joc.

Lumea râde și de ideea aceasta: „Lasă, că era mai bine înainte, simțea și el pulsul fotbalului înainte să doarmă bine la răcoare!”. Cimitirul e lângă teren și mașina mortuară ocolește acum dacă n-o ia pe de-a dreptul peste "stadion".

FOTBAL LA JUDEȚ (episodul 25) » „Stricau terenul când treceau cu morții, o luau pe gazon ca să scurteze drumul până la cimitir”

Citește și alte reportaje din seria „Fotbal la județ”