Spaniolul Rodri (26 de ani), marcatorul unicului gol al finalei câștigate de Manchester City în fața lui Inter, a fost desemnat de UEFA cel mai bun fotbalist al ediției 2022/2023 din Liga Campionilor.
Cel mai așteptat meci al anului a avut un erou improbabil. Golul marcat de Rodri în minutul 68 a cântărit enorm în viziunea celor de la UEFA.
„Închizătorul” spaniol a fost desemnat cel mai bun fotbalist al sezonului. L-a devansat pe coechipierul Erling Haaland, golgeterul Ligii, cu 12 reușite. Cel mai bun tânăr fotbalist a fost numit Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani), starul lui Napoli.
Numerele lui Rodri în sezonul 2022/2023 din Liga Campionilor:
- Apariții: 12
- Goluri: 2
- Acuratețea paselor: 93.8%
- Distanța acoperită: 134.8km
- Viteza maximă: 31.6km/h
Manchester City domină echipa sezonului în Liga Campionilor
În „11”-le ideal apar 7 fotbaliști ai lui Manchester City, 2 de la Inter și 2 de la Real Madrid.
Echipa sezonului în Liga Campionilor: Thibaut Courtois (Real Madrid) - Kyle Walker (Man City), Rúben Dias (Man City), Alessandro Bastoni (Inter), Federico Dimarco (Inter) - John Stones (Man City), Kevin De Bruyne (Man City), Rodri (Man City) - Bernardo Silva (Man City), Erling Haaland (Man City), Vinicius Junior (Real Madrid)
{{text}}