Helmut Duckadam (64 de ani), fostul mare portar al Stelei, s-a pronunțat pe marginea unui subiect „fierbinte” de la națională: numele goalkeeper-ului care va apăra poarta „tricolorilor” în meciurile cu Kosovo și Elveția.
- Kosovo - România e programat vineri, 16 iunie, de la ora 21:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Antena 1
- Elveția - România se joacă pe 19 iunie, de la 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV
În lipsa lui Ionuț Radu (26 de ani) și a lui Florin Niță (35 de ani), accidentați, Edi Iordănescu a apelat la Horațiu Moldovan (25 de ani/Rapid), Ștefan Târnovanu (23 de ani/FCSB) și Marian Aioani (23 de ani/Farul).
Doar Moldovan și Târnovanu au câte o selecție, bifate în amicalele din noiembrie cu Slovenia (1-2), la Cluj-Napoca, respectiv cu Moldova (5-0), la Chișinău. Aioani a mai fost convocat de Iordănescu, dar nu a apucat să debuteze.
Duckadam mizează pe Aioani: „Cred că asta va fi alegerea”
„Eu am mai spus-o, cred că alegerea va fi Aioani. E campion cu Farul, are moral bun.
Toți trei portarii nu au experiență internațională în meciuri grele (n.r - Aioani, Târnovanu, Moldovan), sper să facă față. Eu mă aștept să câștigăm, să luăm cele 3 puncte și să luăm o opțiune serioasă pentru Campionatul European.
Iar în Elveția [sper] să fie un joc frumos, am marea satisfacție că o să fiu la meci. M-am programat să merg și eu în Elveția, să văd sediul UEFA, de vreo 25 de ani nu l-am văzut. Am vorbit cu cineva de acolo, mă așteaptă pe data de 16 să văd și eu acel poster (n.r - posterul cu «Eroul de la Sevilla» aflat în incinta sediului UEFA)”, a spus Duckadam, conform sport.ro.
Cine apără în Kosovo?
Unul dintre Moldovan, Târnovanu și Aioani, cei mai buni portari din Liga 1, va bifa la Pristina primul său meci oficial la națională. Florin Prunea și Florin Tene merg pe moralul lui Aioani, iar legendarul Vasile Iordache îl recomandă pe Târnovanu.
Fostul mare portar Florin Prunea îl vede titular pe debutantul Aioani. „Mă bazez pe forma bună din ultimele meciuri la Farul și pe moralul lui, după ce a câștigat campionatul”. Prunea explică care ar fi problemele lui Târnovanu și Moldovan: „Pentru Târnovanu nu e ușor, după greșeala din partida cu Farul, care a costat-o titlul pe FCSB. Moldovan, în ultimul timp, a cam gafat”, a precizat Prunea.
În ultima vreme avem o școală de portari prolifică, nu mai putem vorbi de portari că nu au experiență.
- Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF
{{text}}