Campionatul European de Tineret, găzduit de România și Georgia, va fi transmis de Televiziunea Română. Turneul final se desfășoară în perioada 21 iunie - 8 iulie.
- România face parte din Grupa B, cu Ucraina, Croația și Spania
- Primele două formații din fiecare grupă se califică în sferturile de finală. În „sferturi” se vor încrucișa astfel: grupele B cu D, respectiv grupele A cu C
„Din 21 iunie, timp de trei săptămâni, televiziunea publică va transmite, în exclusivitate, toate partidele de fotbal ale turneului UEFA Under 21 Championship 2023. Televiziunea Română este official broadcaster al Campionatului European organizat de România şi Georgia”, se arată în comunicatul emis de TVR.
„Ne bucurăm să oferim din nou telespectatorilor o competiţie importantă, cu atât mai mult cu cât România este una dintre ţările gazde, iar tricolorii vor juca la acest turneu final acasă”, a precizat Dan Turturică, Preşedinte-Director General al Televiziunii Române.
România găzduiește 15 meciuri
„În România se vor disputa 15 meciuri dintre cele 31 ale turneului european de fotbal, la Bucureşti şi Cluj Napoca, iar celelalte, în Georgia, la Tbilisi, Batumi şi Kutaisi. Naţionala României, condusă de Emil Săndoi, aflată la a treia calificare consecutivă la UEFA Under 21 Championship, face parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina şi Croaţia şi urmează să evolueze pe stadioanele Ghencea şi Rapid.
Partidele din grupa D, cu reprezentativele Elveţiei, Franţei, Italiei şi Norvegiei, se vor disputa pe Cluj Arena şi Dr. Constantin Rădulescu, în timp ce echipele din grupele A şi C vor evolua în Georgia. UEFA Under 21 Championship 2023 va putea fi urmărit la TVR 1, TVR 2 şi TVR INFO, dar şi pe platforma tvrplus.
Comentariul va fi asigurat de jurnaliştii: Narcis Şelaru, Dragoş Bocănaciu, Emil Hossu Longin, Cristian Mândru, Bogdan Tomulică şi Cosmin Bică.
Meciurile vor fi analizate de jurnaliştii Cosmin Deşliu şi Tudor Furdui împreună cu invitaţii lor în ediţiile speciale «Studio Fotbal», difuzate imediat după încheierea partidelor”, se mai arată în comunicat.
Cum arată grupele de la EURO 2023
- GRUPA A: Georgia (gazdă), Belgia, Olanda, Portugalia;
- GRUPA B: România (gazdă), Ucraina, Croația, Spania;
- GRUPA C: Cehia, Israel, Anglia, Germania;
- GRUPA D: Norvegia, Elveția, Italia, Franța.
21 iunie
- TVR 1, ora 19:00: Ucraina - Croaţia
- TVR 1, ora 21:45: România - Spania
- TVR 2, ora 19:00: Belgia – Regatul Ţărilor de Jos
- Live TVR+, ora 19:00: Georgia - Portugalia
- TVR INFO, ora 22:30: Georgia - Portugalia, înregistrare
22 iunie
- TVR 1, ora 19:00: Germania - Israel
- TVR 1, ora 21:45: Franţa - Italia
- TVR 2, ora 19:00: Cehia - Anglia
- Live TVR+, ora 19:00: Norvegia - Elveţia
- TVR INFO, ora 22:30: Norvegia – Elveţia, înregistrare
24 iunie
- TVR 1, ora 19:00: România – Ucraina
- TVR 1, ora 21:45: Spania - Croaţia
- TVR 2, ora 19:00: Portugalia - Regatul Ţărilor de Jos
- Live TVR+, ora 19:00: Georgia – Belgia
- TVR INFO, ora 22:30: Georgia – Belgia, înregistrare
25 iunie
- TVR 1, ora 19:00: Cehia - Germania
- TVR 1, ora 21:45: Norvegia - Franţa
- TVR 2, ora 19:00: Elveţia - Italia
- Live TVR+, ora 19:00: Anglia – Israel
- TVR INFO, 22:30: Anglia – Israel, înregistrare
27 iunie
- TVR 1, ora 19:00: Portugalia - Belgia
- TVR 2, ora 19:00: Regatul Ţărilor de Jos - Georgia
- TVR 1, ora 21:45: România - Croaţia
- TVR 2, ora 21:45: Spania - Ucraina
28 iunie
- TVR 1, ora 19:00: Anglia - Germania
- TVR 2, ora 19:00: Israel - Cehia
- TVR 1, ora 21:45: Italia – Norvegia
- TVR 2, ora 21:45: Elveţia - Franţa
1 iulie
- TVR 1, ora 19:00: Sfert de finală 1
- TVR 1, ora 22:00: Sfert de finală 2
2 iulie
- TVR 1, ora 19:00: Sfert de finală 3
- TVR 1, ora 22:00: Sfert de finală 4
5 iulie
- TVR 1, ora 19:00: Semifinala 1
- TVR 1, ora 22:00: Semifinala 2
8 iulie
- TVR 1, ora 19:00: Finala
{{text}}