Sporturi   •   Tenis   •   Roland Garros

Cel mai echilibrat din toate timpurile » Novak Djokovic: „Mereu m-am comparat cu Federer și Nadal”

Novak Djokovic pozând cu cel mai recent trofeu al său de Mare Șlem FOTO Guliver/GettyImages

Articol de Roxana Fleşeru   —  luni, 12 iunie 2023

Novak Djokovic, 36 de ani, a câștigat al 23-lea turneu de Mare Șlem al carierei, depășindu-i pe cei mai aprigi rivali ai săi, Roger Federer și Rafael Nadal. Dintre ei, sârbul a reușit să aibă cel puțin câte trei trofee la fiecare din cele patru concursuri majore

Ultimii zece ani au conturat o cursă nebună între Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic pentru supremația într-un clasament al trofeelor de Mare Șlem câștigate. Nimeni nu a fost mai vocal decât sârbul când a venit vorba despre această ierarhie.

A vrut să fie în vârful ei și de duminică a reușit, este primul în această cursă.

34 de finalede Mare Șlem a jucat Novak Djokovic în carieră, câștigând 23 și pierzând 11


Cum Federer s-a retras anul trecut, iar Nadal a anunțat că 2024 va fi ultimul său sezon, Djokovic va rămâne pe primul loc până la retragerea sa. „Mereu m-am comparat cu Federer și Nadal pentru că ei au fost cei mai mari rivali pe care i-am avut în cariera mea. M-au definit ca jucător și tot succesul pe care îl am, într-un fel, li se datorează și lor. 

Nenumărate ore le-am petrecut gândindu-mă și analizând ce trebuie făcut pentru a câștiga împotriva lor pe cele mai mari scene. Acești doi tipi mi-au ocupat mintea în ultimii 15 ani chiar foarte mult. Într-un sens profesional", a spus Novak după triumful său de la Roland Garros.

Novak Djokovici și Roger Federer la US Open 2007, prima finala de Mare Șlem a lui Novak, pierdută în fața elvețianului FOTO Imago Images

„O eră de aur"


El a adăugat și o nuanță. „E minunat că sunt în fața lor, dar în același timp fiecare își scrie propria istorie. Fiecare are drumul său pe care trebuie să-l îmbrățișeze și să-i rămână fidel. E clar că am atins cu toții o eră de aur, așa cum o numesc jurnaliștii. Sunt recunoscător că fac parte din acest grup", a subliniat el.

Novak Djokovic și Rafael Nadal la US Open 2010, prima confruntare dintre cei doi într-o finală de Mare Șlem FOTO Imago Images

Când au început seria și care a fost ultimul trofeu cucerit

  • Roger Federer » 2003 (Wimbledon) - 2018 (Australian Open)
  • Rafael Nadal » 2005 (Roland Garros) -  2022 (Roland Garros)
  • Novak Djokovic » 2008 (Australian Open) -  2023 (Roland Garros)

94 de turneea câștigat Novak Djokovic în cariera sa, el fiind depășit doar de Jimmy Connors, cu 109, și Roger Federer, 103, și fiind la egalitate cu Ivan Lendl la numărul de trofee câștigate în total

Întrebat dacă se consideră cel mai bun din toate timpurile, el a răspuns: „Nu vreau să spun că sunt cel mai bun din toate timpurile pentru că este lipsit de respect față de toți marii campioni din diferite ere ale sportului nostru, care a fost jucat într-un mod diferit de cum se joacă în zilele noastre. Fiecare mare campion a lăsat o urmă imensă, o moștenire și a deschis un nou drum pentru noi ca să putem juca acum la un nivel global".

27-23 este scorulîntâlnirilor directe dintre Novak Djokovic și Roger Federer

„Aștept Wimbledon-ul"

A completat apoi: „Las aceste discuții pentru alții. Eu am încredere în mine, iar trofeul cucerit acum este o dovadă că tenisul meu este la o calitate înaltă. Călătoria nu a ajuns la final și nu ar avea de ce pentru că deocamdată sunt capabil să câștig și alte trofee, de ce să închei ceva ce funcționează deja de 20 de ani? 

Încă sunt motivat, încă mă simt inspirat să joc cel mai bun tenis al meu în turneele de Mare Șlem. Ele sunt cele care contează în istoria sportului nostru. De-abia aștept Wimbledonul", a concluzionat Novak

Comparând palmaresul său cu al celor doi mari titani cu care s-a luptat pentru cel mai de sus loc în istorie, se observă faptul că cel al lui Nole este cel mai echilibrat, cu zece trofee la Australian Open, trei la Roland Garros, șapte la Wimbledon și trei la US Open. 

Dacă pentru Roger Federer punctul slab a fost Roland Garros, câștigându-l o singură dată, pentru Nadal Australian Open și Wimbledon au fost turneele vulnerabile, dacă le putem numi așa, spaniolul impunându-se acolo de câte două ori. 

Novak Djokovic cu primul trofeu de Mare Șlem al carierei, cel de la Australian Open 2008 FOTO Imago Images

Top 3 câștigători în turneele de Mare Șlem la masculin

JUCĂTORI TOTAL (Australian Open-Roland Garros-Wimbledon-US Open)
Novak Djokovic23 (10-3-7-3)
Rafael Nadal 22 (2-14-2-4)
Roger Federer 20 (6-1-8-5)

45 de semifinalede Mare Șlem a jucat Novak Djokovic, câștigând 34

388 de săptămânia strâns Novak Djokovic în fruntea clasamentului mondial

Trofeele de Mare Șlem ale lui Novak Djokovic

  • Australian Open (10) »  2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023
  • Roland Garros (3) »  2016, 2021, 2023
  • Wimbledon (7) »  2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022
  • US Open (3) » 2011, 2015, 2018

30-29 este scorulîntâlnirilor directe dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal

9 finale de Mare Șlema jucat Novak Djokovic împotriva lui Rafael Nadal, câștigând patru

O dezbatere interminabilă

Dacă e să ne referim doar la Era Open, Serena Williams este jucătoarea cu cele mai multe trofee de Mare Șlem, ea triumfând de 23 de ori. Însă mulți o includ în dezbatere pe Margaret Court, care a adunat 24 de cupe, doar 11 fiind cucerite în era open. Mai mult, în acea vreme multe jucătoare nu călătoreau în Australia, iar trei turnee din patru se disputau pe iarbă. 

Serena Williams cu trofeul de Australian Open 2017 FOTO Imago Images

A treia jucătoare în ierarhia feminină a câștigătoarelor de turnee de Mare Șlem este Steffi Graf, cu 22 de victorii. Dacă e să privim spre repartiția pe suprafețe, toate cele trei jucătoare de tenis au câștigat de cel puțin trei ori fiecare turneu. 

Top 3 câștigătoare în turneele de Mare Șlem la feminin

JUCĂTOARE TOTAL 

(Australian Open-Roland Garros-Wimbledon-US Open)
Margaret Court 24 (11-5-3-5)
Serena Williams 23 (7-3-7-6)
Stefanie Graf 22 (4-6-7-5)

Când au început seria și când au încheiat-o

  • Margaret Court »  1960 (Australian Open) - 1973 (US Open)
  • Serena Williams »  1999 (US Open) -  2017 (Australian Open)
  • Stefanie Graf »  1987 (Roland Garros)  - 1999 (Roland Garros)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.