Fotbal   •   Liga 1   •   REACȚIE

Ilie Dumitrescu, impresionat după ce a văzut ultima mutare: „Este o forță în acest moment”

Articol de Sergiu Alexandru   —  marţi, 13 iunie 2023

Ilie Dumitrescu a lăudat planurile pe care Rapid le-a anunțat, după ce Dan Șucu a preluat pachetul majoritar al clubului.

Formația alb-vișinie a anunțat luni că Dan Șucu este noul acționar majoritar, cu 70% dintre acțiuni, în timp ce Victor Angelescu mai deține doar 30%. 

Iar noul număr 1 din conducerea clubului a anunțat investiții importante, care l-au impresionat pe Ilie Dumitrescu.

Ilie Dumitrescu, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Rapid: „E o forță în acest moment”


 „Mi se extraordinar să ai buget de 3 milioane de euro pentru transferuri! Rapid este o forță în momentul de față. Devine un club foarte puternic. Dacă îl ia pe Cristea, pe Yuri...

Cred că pe Drăguș trebuie să dea Rapid vreo două milioane de euro, nu? E un proiect foarte solid! Dacă îl iei pe Rareș Ilie, îl iei și pe Drăguș...”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Jos pălăria pentru domnul Angelescu. A ținut această echipă în vremuri grele. Rapid, ca să treacă la următorul nivel, avea nevoie de un Dan Șucu. A apărut, nu se aruncă și face pași extrem de calculați. Cred că sunt pașii corecți.



- Florin Prunea

Dan Șucu promite: „Vom investi sume importante”


Dan Șucu a oferit o primă reacție despre mișcările de trupe de la Rapid și a anunțat planuri mărețe la clubul din Grant: 

„Începând cu sezonul Super Liga 2023-2024, și toți anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, și poate chiar pentru a câștiga campionatul. 

Ca acționari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puțin alte cinci echipe care au aceeași ambiție. Investesc deja mult și devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă își ridică standardul de competitivitate, iar acest lucru ne obligă și pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar. 

Anul acesta, dar și în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari de cât ne-am propus inițial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu șanse reale în lupta pentru câștigarea titlului de campioană a României”.

Acționarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social și, implicit, a investiției, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei.

Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu va deține 70% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 30%. 



– comunicat Rapid

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.