Cristian Chivu (42 de ani), antrenorul celor de la Inter Primavera, va continua la cârma formației italiene pentru încă un an.
Chiar dacă în luna aprilie se zvonea că fostul fundaș al naționalei ar putea fi dat afară de la clubul milanez, după ce înregistrase 6 meciuri consecutive fără victorie, fostul fotbalist va mai rămâne în nordul Italiei încă un sezon, scrie cea mai importantă publicație de sport din „Cizmă”, Gazzetta dello Sport.
Cristian Chivu continuă la Inter Primavera
„Cristian Chivu va fi antrenorul lui Inter Primavera și în sezonul următor. Săptămâna trecută, înainte de finala Ligii Campionilor, românul s-a întâlnit cu noul manager al echipei de tineret, Massimo Tarantino, și și-a dat acordul să rămână pe banca lui Inter Primavera.
Contractul care îl va lega de Inter până în 2024 va fi semnat în curând. Românul este fericit să continue munca începută la centrul Facchetti, dar și să antreneze jucători tineri. Bineînțeles că, în viitorul apropiat, se gândește să facă pasul la nivel de seniori, dar numai daca echipa care îl ofertează îi oferă condițiile optime să facă performanță.
Deocamdată însă, el crede că experiența acumulată pe banca lui Inter l-a ajutat să învețe ca tehnician, chiar dacă, în acest sezon, în ciuda rezultatelor bune înregistrate pe final, a ratat calificarea în play-off-ul campionatului (trofeu pe care l-a cucerit în stagiunea 2021-2022).
Dacă s-ar fi putut baza pe mai mulți jucători chemați de Inzaghi la echipa mare, precum Mattia Zanotti, Alessandro Fontanarosa și Valentin Carboni, atunci lucrurile poate ar fi stat diferit”, mai informează sursa citată.
Inter Primavera, doar locul 7 în acest sezon de campionat
După ce fusese amenințat cu demiterea, Cristian Chivu a pus pe picioare Inter Primavera pe finalul sezonului. Milanezii au legat din acel moment 8 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, dintre care 7 victorii, dar nu au „prins” poziția a 6-a, ultima care asigura calificarea în play-off, în dauna lui AS Roma.
Celd două au avut același număr de puncte, 55, dar trupa din capitala Italiei a stat mai bine la rezultatul meciurilor directe, principalul criteriu de departajare. Romanii au câștigat în tur, 3-1, iar în retur cele două au remizat, scor 2-2.
Cristi Chivu și-a început cariera de antrenor la juniorii lui Inter
Cristi Chivu și-a început drumul în cariera de antrenor la grupele de copii și juniori de la Inter, în anul 2018. A avansat ușor-ușor, fiind avansat la echipele U17 (iulie 2019-august 2020), U18 (septembrie 2020-iunie 2021).
Din iulie 2021, Cristi Chivu este „principal” la Inter Primavera (categoria U19). A bifat 75 de meciuri pe banca italienilor, având un palmares de 36 victorii, 21 de remize și 18 înfrângeri.
{{text}}