Tabloidul Bild îl atacă frontal pe selecționerul Germaniei, Hansi Flick, după remiza din amicalul cu Ucraina: „După evoluția jenantă de la Cupa Mondială din Qatar, încă nu există niciun semn de îmbunătățire a jocului echipei naționale. Domnule Flick, nu mai este timp!”.
Nemții erau cât pe ce să piardă, luni seară, amicalul cu Ucraina (3-3). De la 1-0 au ajuns să fie conduși, 1-3, iar egalarea au obținut-o abia în prelungiri, dintr-un penalty. Pentru presa din Germania e de neacceptat! Tabloidul Bild l-a atacat frontal pe selecționerul Hansi Flick: „De neînțeles! Inconsecvent!”.
Bild: „Fanii nu recunosc planul lui Hansi Flick”
„Adevărul este că, după evoluția jenantă de la Cupa Mondială din Qatar, încă nu există niciun semn de îmbunătățire a jocului echipei naționale. Selecționerul Hansi Flick a susținut că are un plan. Problema este că fanii nu-l recunosc!”, a concluzionat cel mai bine vândut ziar din Europa.
Ce i se reproșeză lui Flick: „Este de neînțeles că, împotriva Ucrainei, a început fără cele trei mari speranțe, Havertz, Wirtz și Musiala. Și este inconsecvent pentru faptul că îl critică public pe Nicklas Süle din cauza formei proaste și nu-l nominalizează, dar titularizează alți jucători ieșiți din formă, Goretzka, Raum, Schlotterbeck și Sane”.
3 meciuria câștigat naționala Germaniei din ultimele 10 disputate: amicalele cu Oman (2-0), Peru (2-0) și oficialul cu Costa Rica (4-2) de la CM 2022, turneu de unde a fost eliminată în faza grupelor
Avertisment pentru selecționerul Germaniei
Avertismentul Bild-ului: „Selecționerul trebuie acum să livreze în amicalele cu Polonia și Columbia. Altfel, Germania nu va discuta doar despre cel mai bun unsprezece pentru Campionatul European pe care-l va găzdui anul viitor, ci și despre selecționer. Domnule Flick, nu mai este timp!”.
Am primit goluri stupide, urmarea unor greșeli personale. Jocul arată starea actuală a echipei. Ne lipsește încrederea.
- Joshua Kimmich, mijlocaș Germania
{{text}}