Sporturi   •   Baschet   •   NBA

MVP-ul finalei din NBA nu crede că va participa la parada de după câștigarea trofeului: „Trebuie să ajung acasă să-mi văd caii”

+12 Foto
Nikola Jokic. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu   —  marți, 13 iunie 2023

Baschetbalistul sârb al celor de la Denver Nuggets, Nikola Jokic (28 de ani), a oferit un moment inedit la conferința de presă de la finalul meciului 5 din finala NBA, contra lui Miami Heat, câștigat de Denver cu 94-89. În urma acestui succes, trupa din statul Colorado și-a adjudecat primul titlu din NBA din istoria clubului. 

Desemnat MVP-ul fnalei NBA din acest sezon, Nikola Jokic a fost întrebat de un reporter dacă va participa la parada de prezentare a trofeului. Jokic a spus că nu e sigur, pentru că trebuie să ajungă acasă, în Serbia, pentru a-și vedea caii de curse pe care îi are. Sârbul este pasionat de curse de cai. El are o fermă în orașul natal, Sombor, în care crește cai cu care participă la curse. 

Nikola Jokic nu știe dacă va participa la parada de prezentare a trofeului NBA: „Trebuie să ajung acasă să-mi văd caii”

„Nu știu dacă voi participa la paradă. Duminică trebuie să mă duc acasă și să-mi văd caii. Parada e joi, pe la ora 8, după aceea trebuie să merg acasă. Chiar nu știu dacă voi lua parte la eveniment. 


Poate o să îi cer președintelui să-mi închirieze un avion privat”, a declarat Nikola Jokic, potrivit Bleacher Report. 

Nikola Jokic, pasionat de caii de curse

Nikola Jokic este un împătimit al curselor de cai. Sârbul a dus chiar la extreme această pasiune. La finalul lunii martie, Denver Nuggets a jucat două meciuri consecutive în deplasare, contra lui New York Knicks și Brooklyn Nets. Urma partida cu Washington Wizards, tot în deplasare, iar cei de la Denver urmau să meargă de la New York în Capitală cu trenul. 

Deplasarea acestora a fost întârziată cu 3 ore, pentru că Jokic a vrut să se vadă cu Tim Tetrick, jocheu care se ocupă și cu pregătirea cailor de cursă. 


„Denver Nuggets trebuia să meargă cu trenul până la Washington, dar Jokic a făcut ca deplasarea să întârzie cu mai bine de 3 ore, pentru că a vrut să se vadă cu mine și să lucreze cu caii”, a declarat Tim Tetrick, potrivit basketnews. 

Care a continuat: „El mi-a spus: «Baschetul e jobul meu, dar pasiunea mea e reprezentată de cursele de cai. Aș renunța oricând la baschet dacă aș ști că aș câștiga mai bine ocupându-mă de cai»”

Nikola Jokic vrea să se ocupe de cursele de cai după retragerea din baschet: „Este visul meu”

Nikola Jokic a anunțat deja ce planuri are după ce se va retrage din baschet. Vrea să se mute înapoi în Serbia și să organizeze curse de cai. 

„Visul meu este ca, după retragerea din baschet, este să mă întorc în Serbia și să pregătesc viitori participanți la cursele de cai. Din păcate, țara mea stă cel mai prost la acest capitol din întreaga Europă. 

Avem numai 150 de cai de curse în Serbia și este foarte greu să concurezi peste hotare. Cu toate astea, este un lucru distractiv de făcut”, a precizat Jokic, potrivit basketnews. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.