Mykhailo Mudryk (22 de ani), extrema cumpărată de Chelsea cu 70 de milioane de euro de la Șahtior, vrea să joace pentru naționala de tineret a Ucrainei la turneul final ca să-și recapete forma și încrederea în vederea sezonului următor. Noul manager argentinian a fost plăcut surprins de alegerea elevului său.
Mykhaylo Mudryk nu a avut un sezon bun la Chelsea și nu a reușit să se impună ca om de bază, deși clubul londonez a plătit 70 de milioane de euro plus eventuale 30 de milioane ca bonusuri pentru a-l cumpăra de la Șahtior. A fost doar de opt ori titular în 17 apariții în tricoul albastru și a avut realizări modeste, oferind numai două assisturi, fără să înscrie.
Cel mai nemulțumit de evoluțiile lui a fost chiar tânărul jucător, ce și-a propus, în această vară, să recupereze terenul pierdut și să joace la Euro U21, programat în România și Georgia.
Mykhailo Mudryk, assist în amicalul Ucraina - Germania
Daily Telegraph a scris că extrema de 22 de ani vrea să facă parte din lotul Ucrainei pentru turneu final, care se va desfășura între 21 iunie și 8 iulie, putând înfrunta România pe 24 iunie, în al doilea meci al grupei B, pe stadionul „Steaua”.
Deși a fost promovat la prima selecționată, pentru care a jucat și luni 78 de minute în amicalul împotriva Germaniei (3-3), oferind pasa decisivă la autogolul lui Rudiger, Mudryk este eligibil și pentru reprezentativa de tineret și așteaptă convocarea selecționerului.
„Mykhaylo ar vrea să-și recapete forma și încrederea pentru a fi pregătit în noul sezon. Nu s-a confirmat dacă Mudryk va fi chemat la U21 pentru turneul final, însă Chelsea îi va lăsa ușa deschisă să participe”, explică DT.
Mykhailo Mudryk poate fi un star la Euro U21
Mudryk, cu 16 meciuri disputate la reprezentativa U21, l-a impresionat astfel pe noul manager Mauricio Pochettino prin decizia sa, care l-ar putea ajuta să devină mai mult decât o rezervă la Chelsea și să se adapteze mai repede la fotbalul din Premier. Londonezii își reiau oficial pregătirile pe 1 iulie, când Euro 2023 de tineret e încă în derulare.
Rămâne de văzut și dacă naționala mare, care are meciuri cu Macedonia de Nord și Malta în preliminariile CE 2024, îi va da drumul să se pregătească la U21 sau îl va reține inclusiv la partida a doua, programată cu o zi înaintea duelului cu Croația de la Euro de tineret. În acest caz, jucătorul care vrea să-și regăsească ritmul propriu va fi unul dintre starurile competiției.
Mykhailo Mudryk ar mai putea beneficia de câteva zile libere
Mudryk a avut deja două săptămâni de vacanță după ultima etapă din Premier League și cum finala Euro U21 e pe 8 iulie, ar mai putea beneficia de câteva zile libere înaintea turneului pe care Chelsea îl va face în Statele Unite chiar dacă Ucraina este eliminată până atunci.
Decizia lui vine în contradicție cu cea a lui Callum Hudson-Odoi, care nu se mai întoarce la tineret după ce a făcut pasul la prima echipă a Angliei, adversară a Ucrainei în preliminariile CE 2024.
{{text}}