Opinii   •   editorial

Degetul pe rană

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  marţi, 13 iunie 2023

S-a întors în țară, poate definitiv, Silviu Lung junior, care a apărat ultima oară poarta lui Al Raed din Arabia Saudită. În vârstă de 34 de ani, împliniți deunăzi, pe 4 iunie, cel mai mic dintre fiii legendarului portar al Craiovei Maxima (76A) n-ar mai vrea să continue afară, unde e plecat din 2017. Întâi în Turcia, 6 sezoane la Kayserispor, după care, din 2022, la Al Raed.

Se aude că măcar două cluburi ar fi interesate aici de serviciile goalkeeperului care, printre altele, a câștigat campionatul cu Astra Giurgiu în 2016 și a strâns 3 selecții în națională. Acestea ar fi Petrolul Ploiești și, lesne de închipuit, Universitatea Craiova, în tricoul căreia, oltean get-beget, Lung jr. a debutat în 2006. De văzut la care dintre ele își va încheia cariera, dacă se va ajunge la o înțelegere. Logic e ca juniorul să fie căutat, impresia lăsată de el fiind cea a unui tip serios și muncitor. De încredere. Care n-a creat nicăieri probleme.

Ajuns la Otopeni, Silviu Lung jr. și-a exprimat speranța că fotbalul din Craiova și din zona Olteniei se va dezvolta. Apoi, lărgind cadrul discuției, s-a referit la echipa națională cu niște cuvinte care ar merita să ne pună pe gânduri. Dacă nu le-ați auzit, vă invit să le ascultați.

"Majoritatea țărilor au investit (n.a. în fotbal) și au început să crească din ce în ce mai mult. Noi n-am investit, am stagnat, din contră, am și regresat, așa că e normal ca la națională și la echipele de club să nu fie rezultatele dorite", a declarat el.


Cred că juniorul a pus degetul pe o rană încă nevindecată. Deși n-a intrat în detalii, a surprins esențialul și a explicat, cu riscul de a simplifica, de ce fotbalul nostru a rămas de căruță. Tot mai sărac și mai departe de cel modern, competitiv.

Legat de asta, mărturisesc că m-a surprins, să nu zic șocat, comparația privind drepturile TV din România și din Anglia. Firește că nu-s atât de naiv, nu eram, încât să-mi imaginez c-ar exista egalitate între cele două. Nu, căci fotbalul de dincolo de Canalul Mânecii înseamnă o altă realitate. Cu alte dimensiuni și, firește, cu alte realizări.

Totuși, când la noi drepturile TV pentru întreaga SuperLigă, 16 echipe, reprezintă 28 de milioane de euro anual (vor fi 30), aveți idee cât au încasat din TV la finalul sezonului 2021-2022 formațiile care au retrogradat din Premier League? Ei bine, conform Daily Mail, Norwich, Burnley și Watford au primit fiecare câte 115 milioane de euro! De peste 4 ori mai mult decât toată prima noastră divizie!

Și-atunci, nu vă supărați, de unde să investești și, mai ales, cum să te compari și de ce?! De florile mărului, nu?


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.