Unii și-au închipuit că Dan Șucu, patronul imperiului Mobexpert, a intrat în fotbal numai ca să aibă de unde ieși după ce își va fi făcut nițică publicitate. Iată că s-au înșelat, deoarece Șucu se implică din ce în ce mai serios la Rapid și respectă ce a promis. Astfel, pe lângă că a modernizat baza Coresi, a investit șase milioane de euro în cea numită Constructorul, locul în care s-au reunit miercuri elevii lui Adi Mutu. Șase milioane sunt bani mulți, așa-i?
O altă dovadă că Șucu nu ia fotbalul ca pe o glumă e aceea că a devenit zilele trecute acționarul principal al grupării vișinii, deținătorul a 70% din acțiuni. Restul de 30% a rămas în posesia lui Victor Angelescu. Nu doar atât. Cei doi au majorat capitalul social cu 24 de milioane de lei, operațiune în urma căreia valoarea clubului a ajuns la 50 de milioane.
În condițiile în care crește, logic că Rapid câștigă în importanță. În anvergură. Și, la fel de logic, își schimbă obiectivele. Ca atare, clasarea din sezonul precedent, locul 5 în play-off, nu mai e privită ca o performanță, deși echipa s-a reîntors în Liga 1, să ne reamintim, abia în 2021.
În frunte cu președintele Daniel Niculae, oficialii din Grant nu-și ascund speranța că Rapid va ataca podiumul în viitoarea stagiune. Ei se gândesc, adesea cu voce tare, la calificarea într-o cupă continentală, ba și la cucerirea titlului de campioană, ceea ce s-ar întâmpla după o pauză de 21 de ani. Emulația creată de noul stadion și devotamentul unui număr mare de suporteri entuziaști pot constitui ajutoare de nădejde într-un demers care se anunță dificil, dar plauzibil.
Dan Șucu
Nimeni nu zice, iar subsemnatul nici atât, că Rapid va lua campionatul ce stă să înceapă. Pare însă posibil, pe deplin posibil, să se înscrie în lupta pentru izbânda finală și chiar să aibă șanse să triumfe. Un lucru e cert: că în ediția 2023-2024 a Superligii va trebui să se țină cont de Rapid mai mult decât până acum! I-ar mai fi necesare însă ceva întăriri. Câteva transferuri de calitate.
Când risc o asemenea afirmație, am în vedere și achizițiile giuleștene din această perioadă. Dacă au plecat străinii Dussaut, Crepulja, Marzouk, Luckassen ori Ongenda, dar și Sefer, au venit câțiva jucători cu CV, capabili să-i substituie cu succes pe cei la care s-a renunțat pentru c-au dezamăgit. Alături de experimentații I. Cristea, R. Oaidă și Ch. Braun, va îmbrăca tricoul vișiniu și internaționalul de juniori Omar El Sawy, transferat de la Csikszereda. Născut în 2004 la Tg. Mureș din tată egiptean, el joacă mijlocaș ofensiv și e socotit un mare talent.
I-am și auzit pe unii ripostând că, dacă tot vrea titlul, Rapid nu trebuia să-l vândă pe Sefer la Hapoel Beer Sheva, în Israel. Și pentru doar 500.000 de euro! Cum acesta n-a prea convins în ultima vreme, probabil că Șucu et Comp. au calculat corect, n-au greșit. Pentru că patronul Mobexpertului știe bine că e important să ai bani, dar și să-i folosești cu cap.
{{text}}