Fostul patron al celor de la Rapid, George Copos (70 de ani), a vorbit despre perioada petrecută ca finanțator al clubului din Giulești, în perioada 1993-2013.
Omul de afaceri a spus că, în vitrina clubului alb-vișiniu, ar fi trebuit să se afle cel puțin alte două titluri de campioană a României, despre care susține că i-au fost „furate”.
Goerge Copos, despre perioada în care era patron la Rapid: „Două campionate, cel puțin, ne-au fost furate!”
„Vă răspund simplu şi sincer, şi înţelege fiecare ce vrea: două campionate, cel puţin, ne-au fost furate! Am fost «ajutat» să realizez doar atât cât am realizat, nu mai mult.
Rapidul ajunsese să deranjeze”, a declarat George Copos, fostul patron al giuleștenilor, potrivit Agerpres.
George Copos, fost patron Rapid: „Perioada mea la Rapid a fost una dintre cele mai fructuoase din istoria acestei echipe”
George Copos a mai caracterizat perioada cu el investitor în Giulești drept una dintre cele mai prospere din istoria clubului Rapid. Cu el patron, trupa alb-vișinie a cucerit 11 trofee, printre care două titluri de campioană, 4 Cupe și 4 Supercupe ale României.
„Fără să par cumva lăudăros, perioada mea la Rapid a fost una dintre cele mai fructuoase din istoria acestei echipe. Mă voi mândri mereu cu asta şi, oricâte s-ar mai spune, oricât vor sau nu vor unii să recunoască, faptele concrete şi performanţele obţinute nu pot fi contestate”, a mai punctat fostul patron de la Rapid, potrivit sursei citate anterior.
{{text}}