“Tricolorii” vor mînca de toate la Mogoşoaia: de la friptură la grătar la sărmăluţe, ghiveci, mazăre sau tocăniţă.
Victor Piţurcă împreună cu medicul lotului, Pompiliu Popescu, îi vor introduce treptat pe “tricolori” în parametrii de competiţie. În primă fază, selecţionerul a stabilit o strategie mai flexibilă pentru cantonamentul de la Mogoşoaia.Acest lucru înseamnă un program de pregătire mai degrabă de dezobosire, precum şi un regim alimentar liber. Mutu şi compania se vor simţi ca la mama acasă.
Astfel, pînă înaintea amicalului cu Muntenegru de sîmbăta viitoare, jucătorilor “naţionalei” li se va servi, la prînz şi la cină, pe lîngă meniul specific şi mîncare gătită. Astfel, în afară de supe, paste sau grătar de vită, pui şi peşte, “tricolorii” se vor putea delecta şi cu sărmăluţe, tocăniţă, ghiveci, mazăre şi alte preparate cu sos.
De obicei, mîncărurile gătite sînt evitate în timpul stagiilor solicitante, deoarece sînt greu digerabile, “balonează” şi provoacă tulburări de tranzit intestinal.
“Tricolorii” vor reveni la regimul dietetic strict în cantonamentul din Elveţia, care va începe pe 2 iunie. FRF a şi trimis prin fax către hotelurile Santispark (foto) din St. Gallen şi Schloss Huenigen Parkhotel din Konolfingen lista cu meniurile jucătorilor români pe timpul turneului final. Cum reglementările europene nu permit delegaţiilor să vină cu tone de alimente de acasă, elveţienii au anunţat Federaţia noastră să nu-şi facă griji pentru că le vor pune la dispoziţie “tricolorilor” numai produse de calitate. “Jucătorii români vor mînca cea mai bună carne din lume: berbec australian şi vită argentiniană”, au explicat elveţienii.
Teste hormonale
La turneul final, testul pentru detectarea hormonului de creştere (hGH) se va realiza pe loc, după ce, pînă de curînd, probele de sînge prelevate erau congelate pînă la efectuarea analizei. În acest sens, UEFA a introdus testele antidoping sanguine în premieră la un Campionat European. Pe durata competiţiei vor fi realizate cel puţin 284 de controale, testul hGH fiind introdus pentru prima dată după JO de la Atena, din 2004.
Opt grupe principale
Specialiştii susţin că alimentaţia este unul dintre factorii importanţi care contribuie la realizarea performanţelor. Alimentele se împart în două grupe: energetice sau calorice şi protectoare sau de întreţinere. Sînt 8 grupe de alimente principale din care se asigură raţia calorică la sportivi: lapte şi derivate; carne, peşte şi derivate; ouă; legume, fructe; cereale, leguminoase uscate; produse zaharoase; grăsimi, unt, frişcă, smîntînă, ulei, slănină; băuturi. Susţinătoarele de efort completează raţia alimentară.
{{text}}