Liga 1

Marius Șumudică a citit în direct mesajul primit de la Rapid: „Nu este normal! Mă doare!” + Contrat imediat: „Nici ce ai făcut tu nu este corect”

Marius Șumudică/ foto: captură Digi Sport

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 16 iunie 2023

Marius Șumudică (52 de ani), antrenorul lui Al Raed, a citit în direct la TV invitația primită din partea Rapidului la evenimentul organizat cu ocazia centenarului clubului, pe 25 iunie.

Șumudică, fost atacant și antrenor la Rapid, a fost deranjat că a primit invitația prin intermediul unui mesaj și că i s-a cerut să se filmeze singur și să trimită un clip de 30 de secunde în care vorbește despre clubul din Giulești. 

Marius Șumudică a citit mesajul primit in parte clubului Rapid

„Salutare, Șumi! Am plăcerea să te invit în data de 25 iunie la aniversarea centenarului Rapidului. Dacă dorești să onorezi invitația, ți-o voi trimite online pe Whatsapp. În data de 24 iunie va avea loc și dineul oficial cu foștii jucători din toate generațiile. Pentru detalii, putem vorbi la telefon. 

Dă-mi tu un semn sau spune-mi când te pot găsi. Totodată, te rog să îmi trimiți cât de repede și un clip scurt, de vreo 30 de secunde, în care să spui cine ești, câteva vorbe despre perioada ta la Rapid și ce-i dorești Rapidului la împlinirea a 100 de ani. Aștept un semn”, a fost mesajul citit de Șumudică la „Digi Sport Special”, primit din partea ofițerului de presă al Rapidului.

Marius Șumudică: „Mă doare! Meritam puțin mai mult respect”

Vali Moraru, moderatorul emisiunii, i-a replicat imediat: „Nici ce ai făcut tu nu este corect, să citești o conversație privată”.

Șumudică s-a repliat: „Nu, este o invitație pe care am primit-o. Nu este normal să primești o astfel de invitație pe Whatsapp. Și să mă pui să mă înregistrez 30 de secunde. Dacă ești un club care ține la foștii jucători, nu este normal să nu ai timp să trimiți pe cineva cu o cameră să faci un clip. 

Păi din astea îmi mai trimite fiul meu, că are câte un prieten și să îi spun «la mulți ani». M-aș duce cu mare plăcere, dar m-a deranjat cum se pune problema. 

Au fost chemați să filmeze pe Giulești alții care nu meritau, iar eu, care am făcut mult mai mult pentru Rapid, nu am fost invitat. Meritam puțin mai mult respect din partea unora de acolo. Este clubul pe care îl iubesc și mă doare”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.