Dumitru Dragomir (77 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, spune că ar începe primul „11” la echipa națională cu fundașul stânga Andrei Borza (17), campion cu Farul în acest sezon.
Fostul șef al LPF spune în dimineața meciului dintre Kosovo și România că l-ar fi convocat la naționala mare pe Andrei Borza, tânărul apărător lateral de la Farul, promovat de Gică Hagi la prima echipă în vara anului trecut.
Borza, care este dorit de echipa engleză Fulham, a fost convocat de Emil Săndoi la naționala U21 pentru Campionatul European din această lună.
„N-am nicio așteptare. Nu cred că suntem pe drumul cel bun încă. Dar cred că pe viitor, într-un an, doi, puștii ăștia ai lui Hagi vor crește și vom face iar echipă bunicică.
Acum nu avem niciun fotbalist de valoare care să joace în străinătate la o echipă puternică. Suntem un pluton fără valoare. Să vedem cine joacă dintre cei de la Hagi.
Pe fundașul stânga (n.r. - Andrei Borza), care este cel mai bun fotbalist din România, l-au dat la tineret.
Camora nu are nici capacitatea de efort necesară. Ăsta este un puști care vine tare de jos. Îl puneam titular, ar fi fost primul meu titular la echipa națională!”, a precizat Dragomir la GSP Live.
La doar 17 ani, Borza s-a impus la prima echipă a Farului, pentru care a jucat 36 de meciuri în sezonul încheiat de curând. A înscris de 3 ori și a pasat decisiv în 3 rânduri, fiind piesă de bază în finalul sezonului în formația cu care dobrogenii au cucerit titlul.
„Oracolul” mizează mai degrabă pe victoria gazdelor sau egal în Kosovo decât pe un succes al „tricolorilor”.
„În afară de portari, nu avem nimic.
Dacă am câștiga diseară, nu ne-ar mai trebui nimic. Dar e greu să câștigăm. Greu, greu. Trebuie să ne descătușăm, să începem să batem echipe precum Elveția.
Când mergi în Elveția, să faci egal sau să-i bați. Atunci s-ar vedea că suntem pe drumul cel bun. Dar dacă pierdem și colo, și colo... Dacă pierdem ambele jocuri, perspectiva este de a termina pe locul 3”, spune Dragomir.
{{text}}