Kosovo - România, partida din această seară de la Priștina, va fi una în care e foarte probabil ca naționala României să stabilească un record negativ din perspectiva numărului propriilor suporteri care vor fi în tribune. Din informațiile GSP, astăzi, la duelul cu Kosovo, al treilea în grupa pentru accesul la Euro 2024, vor fi prezenți doar în jur de 130 de fani români.
- Reporterul GSP Remus Răureanu și fotoreporterul GSP Raed Krishan sunt la Priștina și transmit toate informațiile care contează înaintea, în timpul și după duelul din preliminariile Euro 2024;
- Kosovo - România este programat în această seară, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1.
FRF a primit în urmă cu o lună 600 de tichete din partea Federației de la Priștina, pe care le-a pus la dispoziția suporterilor români care doresc să meargă la meci. Prețul unui tichet era de 25 de lei, însă până pe 9 iunie, data limită de vânzare, se cumpăraseră doar 124.
Ulterior, conform protocolului încheiat între cele două federații, restul de 476 de bilete au fost returnate gazdelor noastre de astăzi, iar în acest moment niciun fan al „tricolorilor” care ar dori să intre pe stadion nu mai are această posibilitate.
Care e motivul pentru care nu au fost epuizate toate cele 600 de locuri, în ciuda distanței nu foarte mari dintre România și Kosovo, dar și a prețului extrem de accesibil al tichetelor, sub 5 euro fiecare?
Federația de la Priștina a solicitat măsuri de securitate aproape fără precedent și a cerut Federației Române să-și ia angajamentul că fiecare bilet va fi cedat doar nominal, cu nume, prenume și alte date din actul de identitate, tocmai pentru ca organizatorii să aibă o bază de date exactă despre cei care vor fi în stadion și să poate identifica imediat eventualele persoane care ar comite acte reprobabile.
Federația kosovară n-a renunțat sub nicio formă la această măsură de securitate, care i-a determinat pe majoritatea celor care doreau să ajungă la Priștina, mai ales din nucleele dure ale galeriilor bucureștene, să renunțe să mai participe la meci.
În schimb, suporterii locali au epuizat toate tichetele, iar astăzi de dimineață, la ședința tehnică, s-a anunțat că meciul e sold-out. Totuși, gazdele iau în calcul și varianta ca stadionul, care are o capacitate de 13.000 de locuri, să nu fie plin, în ciuda faptului că s-au vândut toate tichetele.
La Priștina plouă torențial de 24 de ore și dacă intemperiile vor continua și la ora jocului, cum tribunele sunt descoperite în proporție de 80%, organizatorii se așteaptă ca mulți dintre cei care au bilet să renunțe să mai vadă partida din tribune.
{{text}}