Liga 2

Vestea pe care fanii Stelei o așteptau de doi ani » MApN și-a dat acordul pentru schimbarea care bloca promovarea în prima ligă!

Ministerul Apărării Naționale și-a dat în sfârșit acordul pentru ca secția de fotbal a CSA Steaua București să se asocieze cu un investitor privat.

Articol de Marius Mărgărit, Vlad Roșu  —  vineri, 16 iunie 2023

Ministerul Apărării Naționale și-a dat în sfârșit acordul pentru ca secția de fotbal a CSA Steaua București să se asocieze cu un investitor privat și să aibă drept de promovare în Superligă. 1 august este data până la care trebuie depuse actele la FRF.

MApN face primii pași pentru ca Steaua să primească dreptul de promovare în Superligă! 

Din informațiile Gazetei Sporturilor, conturarea statutului unei asocieri este aproape finalizată. Iar Simion Apreutese, patronul International Alexander Holding, o companie de transport, va fi cel care va investi la Steaua. Despre asociere a mai scris și Prosport. Apreutese a vrut să cumpere FCSB de la Gigi Becali atunci când patronul vicecampioanei anunțase că vrea să iasă din fotbal. 

Simion Apreutese nu este străin de ce se întâmplă la CSA Steaua București. El sponsorizează academia de fotbal a „militarilor” încă din anul 2021. 

Simion Apreutese. Foto: Facebook

Academia Stelei se va diviza în urma asocierii 

Sursele GSP mai dezvăluie că academia clubului din Ghencea se va diviza în urma asocierii Stelei cu Simion Apreutese. Cinci grupe de juniori vor fi preluate de noua societate, acesta fiind numărul minim pe care o echipă de seniori trebuie să le dețină. Patru dintre ele vor fi cele care evoluează în Liga Elitelor, juniorii U15, U16, U17 și U19.

Buget de minim două milioane de euro pentru Liga 2 

Clubul Sportiv va face parte din asociere,posibil și suporterii, prin AS47. Dar CSA Steaua București nu ar da bani, ci ar aduce în asociere brandul, culorile și palmaresul, adică 3,7 milioane de euro anual. 

Asta pentru că în procesul de recuperare a prejudiciului pe care clubul îl are cu Gigi Becali, s-a cerut un prejudiciu de 37 de milioane de euro pe 10 ani. Iar suma care ar urma să fie adunată de asociați a fost stabilită la minim două milioane de euro pentru Liga 2. În cazul promovării, aceasta ar crește la cel puțin 5 milioane euro.

1 august, data limită pentru ca CSA Steaua București să obțină dreptul de a promova în Superliga

Noua entitate va trebui să se miște rapid pentru a rezolva din punct de vedere juridic problema promovării în Liga 1 a Stelei. Data limită este 1 august, termen până la care trupa din Ghencea trebuie să prezinte la FRF documentele care să-i dea dreptul, din punct de vedere juridic, de a promova. 

În caz contrar, Steaua ar mai pierde încă un sezon fără a putea ajunge în Superliga. 

Steaua va plăti pentru stadion și restul facilităților în cadrul noii asocieri 

Odată realizată asocierea cu un investitor privat, secția de fotbal a Stelei va fi nevoit să plătească chirie nu doar pentru folosirea noului stadion la meciuri, dar și pentru celelalte facilități din baza sportivă din Ghencea, terenuri de antrenament, vestiare, sala de forță, condiții de recuperare și refacere. La fel cum, de exemplu, FC Rapid plătește celor de la CS Rapid pentru folosirea stadionului Superbet Arena-Giulești.

Conducerea Stelei va miza și pe apariția de noi sponsori. În precedentul sezon, roș-albaștrii au atras sponsorizări în jurul a 500.000 de euro. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.