Nationala

Trei „tricolori” remarcați de Gabi Balint + „Rezultatul e bun”

+36 Foto
Gabi Balint, fostul mare internațional, a analizat remiza României cu Kosovo, scor 0-0/ foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 17 iunie 2023

Gabi Balint, fostul mare internațional, a analizat remiza României cu Kosovo, scor 0-0.

Fostul atacant a remarcat 3 „tricolori”: Horațiu Moldovan, portarul României, Radu Drăgușin și Andrei Burcă, fundașii centrali din deplasarea cu Kosovo.

Gabi Balint: „Ne-a scos Moldovan. Îi remarc și pe cei doi fundași centrali”

„Un 0-0 chinuit, era normal, terenul a fost mocirlă. Ne-am apărat bine, ne-am dăruit, dar în atac nu s-a legat nimic. Pușcaș a fost de multe ori izolat, nu l-au ajutat din spate. Noi am părut timizi când am avut mingea, am dat să scăpăm de ea. Ei au încercat mai mult, s-au străduit.

Nu le-a ieșit prea mult, dar au avut câteva faze periculoase, ne-a scos Moldovan. Îi remarc și eu pe cei doi fundași centrali. Trebuie găsită o soluție urgent pentru postul de fundaș stânga. Sorescu e talentat, dar nu e pentru postul ăla. Și Manea a avut probleme defensive.

Nu poți să riști pe un teren ca ăsta. Nu s-au văzut relațiile de joc astăzi. Fiecare a încercat individual. Stanciu a căutat să tragă de la distanță, Man a avut câteva faze, Pușcaș s-a zbătut dar degeaba. Sunt de acord că au câțiva care joacă în campionate puternice, dar dacă compari per total nu poți să spui că-s peste tot.

Rezultatul e bun că-i ținem sub noi, dar trebuie să batem acasă. Eu cred că putem să facem un meci bun în Elveția. Dacă dăm de un teren mai bun, acum poate să apară Alibec de la început, mai e Ianis Hagi, Mihăilă a încercat și el individual”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport Special.

VIDEO. Mihai Stoichiță, declarații după egalul României în Kosovo

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.