International   •   Campionate   •   SPANIA

Gavi își provoacă rivalii: „Real Madrid să ia pe cine vrea, Barcelona rămâne oricum o superechipă!”

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 17 iunie 2023

Tânărul mijlocaș blaugrana, Gavi (18 ani), le aruncă mănușa rivalilor blanco după ce vicecampioana Spaniei l-a transferat pe Bellingham: „Barca trece prin momente dificile din punct de vedere economic, dar jucătorii academiei au atins un nivel ridicat. Repet, nu-mi pasă pe cine aduc ei”.

Rivalitatea istorică între Real Madrid și Barcelona nu cunoaște pauze nici în vacanță. O rivalitate între jucătorii blancos și cei blaugrana, pe care chiar și cei mai tineri o cunosc și o trăiesc din plin. 

Confirmarea a venit din ultimele declarații ale lui Gavi, care, vorbind pentru jurnalul Sport, a discutat despre mutările din mercato ale madrilenilor - vezi transferul lui Jude Bellingham de la Dortmund pentru 103 milioane de euro și plecarea lui Benzema în Arabia Saudită -, și le-a aruncat mănușa rivalilor.

Gavi: „Avem jucători foarte buni la Academia Barcelonei”


„Dac-am văzut întăririle pe care Realul le-a făcut și le vizează? Real Madrid poate semna pe oricine dorește, nu sunt foarte interesat! Noi.suntem complet concentrați pe noi înșine, avem o super echipă. 

Barcelona trece prin momente dificile din punct de vedere economic, dar jucătorii academiei au atins un nivel ridicat. Repet, nu-mi pasă deloc. Noi avem tineri foarte buni și ne vom bate să facem cinste tricoului blaugrana. 

Eu încă trebuie să cresc, sunt tânăr. Trebuie să mă perfecţionez şi vreau să o fac. Înregistrarea mea la Ligă? Totul s-a rezolvat”, a declarat puștiul minune al lui Xavi.

Zubimendi, după Busquets?


Apropo de transferuri, Gavi a vorbit și despre posibilul transfer al unui mijlocaș care să acopere plecarea lui Biusquets. „Zubimendi? Cu siguranță îl cunosc, este un jucător care l-ar putea înlocui pe Sergio, dar trebuie să-l respectăm pe el și pe Real Sociedad”.

Citește și alte știri despre Barcelona:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.