Gazeta a discutat cu Alain Sutter (55 de ani), mijlocașul care deschidea scorul în meciul dezastruos Elveția - România 4-1 de la Mondialul din 1994. Actualmente director sportiv la Saint Gallen, în prima ligă din Elveția, fostul fotbalist de la Bayern Munchen a vorbit despre Hagi, despre meciul de diseară, dar și despre diferite întâmplări de viață.
Când blondul cu părul lung a marcat în minutul 14 cu un șut pe jos pe lângă Stelea, o țară întreagă a amuțit. Răsfățați cu golurile lui Răducioiu și Hagi din meciul de debut de la Mondialul din America cu Columbia, românii visau la o defilare în fața Elveției în partida de la Detroit. Alain Sutter a dat rapid un gol care azi ar fi fost perfect regulamentar, însă ofsaidul se judeca altfel atunci și România a scăpat. Dar doar pentru câteva minute.
La scurt timp, tot Sutter a deschis scorul cu un șut plasat de la marginea careului și, în ciuda golului lui Hagi, naționala a pierdut cu 4-1 și a așteptat ultimul meci din grupă cu Statele Unite pentru a se califica în “optimea” de vis cu Argentina.
Un erou de cult pentru fotbalul elvețian, Alain Sutter a rămas un vis urât pentru noi. Gazeta l-a căutat pentru un interviu și, atunci când a aflat că apelul a fost facilitat de Zoltan Kadar, fostul fundaș al lui Dinamo care lucrează acum pentru Young Boys, elvețianul a acceptat imediat.
Alain Sutter, înaintea meciului cu Columbia de la World Cup
Alain Sutter: „Dacă n-ar fi avut nicio slăbiciune, Elveția era campioană mondială”
- Ce face Alain Sutter la aproape 30 de ani de la Mondialul american?
- Am o viață bună, sunt foarte fericit cu ce fac. Am un job minunat de director sportiv la Saint Gallen.
- De ce nu ai încercat cariera de antrenor la seniori? Știu că ai antrenat copii.
- Am luat-o pe alt drum. Am făcut alte lucruri. Am scris două cărți, am avut o agenție de impresariat pentru antrenori, sprijin oameni care au greutăți în viață și muncesc ca expert TV de 15 ani. Când vrei să te faci antrenor trebuie să te dedici cu adevărat meseriei, să-i dedici foarte mult timp. Am antrenat echipe de copii împreună cu fiul meu, dar acum cinci ani și ceva a apărut oportunitatea de a fi director sportiv la Saint Gallen.
- Cumva, n-a existat atracție față de meseria de antrenor…
- Nu, nu e așa. Ar fi fost interesant să fac asta. Să fii antrenor e o treabă interesantă. Dar am luat decizii diferite.
- Am vorbit cu Georges Bregy și el spunea că actuala echipă a Elveției nu are puncte slabe, nu are vulnerabilități. Ești de acord?
- Nu. E o echipă foarte bună, dar dacă n-ar fi avut slăbiciuni ar fi fost campioană mondială. Dar nu e! OK, Elveția e o echipă foarte puternică, cu multe talente, cu mulți jucători care vin din ligile mari din Europa. Cred că este una dintre cele mai bune naționale pe care le-am avut, poate chiar cea mai bună. Dar să spui că n-are nicio slăbiciune… Nicio echipă nu poate spune că n-are puncte slabe.
- Crezi că există vreun mod în care România ar putea câștiga acest meci?
- Cu siguranță. Toți știm cum e fotbalul. Fiecare echipă intră pe teren să câștige un meci și nu cred că va fi diferit pentru România. Vor face tot ce pot să câștige, iar noi, în Elveția, avem foarte mult respect pentru fotbalul românesc. Știm cât talent este acolo. Sigur, Elveția e favorită acum, dar sunt sigur că naționala noastră nu-i va subestima pe români. În orice meci, ambele echipe au oportunitatea de a-l câștiga.
Alain Sutter: „Elveția a progresat datorită lui Roy Hodgson”
- Înfrângerea Elveției cu 6-1 în fața Portugalia la Mondial a fost surprinzătoare. Ai fost în Qatar ca expert TV. Ce s-a întâmplat acolo?
- Cred că sunt mai multe cauze. Una este că Elveția n-a prins o zi bună, iar Portugalia a prins cea mai bună zi. Când ai o adversară cu fotbaliști atât de buni cum e Portugalia și tu nu ești în ziua aia în formă atunci astfel de rezultate pot apărea. Poți pierde cu 6-1 la Mondial. Dar nu cred că diferența dintre noi și Portugalia e atât de mare. Într-o zi obișnuită, ar fi fost un meci strâns.
- Care e potențialul acestei naționale a Elveției?
- Cred că au arătat deja că într-o zi bună pot pune probleme și pot bate echipele mari. Dar să aștepti să facă mai mult decât au făcut nu ar fi realist pentru fotbalul elvețian. Naționala asta performează fantastic de ani de zile și asta cumva nu e normal pentru fotbalul elvețian. Trebuie să le fim recunoscători jucătorilor, antrenorilor, tuturor celor din fotbal că fac o treabă absolut fantastică.
- Acum 30 de ani, Elveția nu se califica la niciun turneu final. De atunci, lucrurile s-au schimbat și Elveția e acum la orice turneul final. Ce se ascunde în spatele acestei renașteri a fotbalului elvețian? Care e secretul?
- Cred că motivul principal este numirea la națională în 1992 a unui antrenor foarte bun, Roy Hodgson. A adus multe cunoștințe fotbalistice, mult know-how, s-au făcut progrese uriașe în dezvoltarea copiilor și juniori, s-au investit foarte mulți bani în zona asta, s-a depus mult efort. A existat un plan de dezvoltare cu o idee clară despre cum trebuie jucat fotbalul în Elveția, întotdeauna o asemenea inițiativă produce efecte. Dar în primul rând, ai nevoie de talente. Apoi ai nevoie de o idee foarte clară. După aia ai nevoie de un concept care să dea viață planului, iar apoi trebuie să te ții de plan. Când te ții de un plan pe o perioadă mai lungă de timp atunci vine și succesul. Federația elvețiană s-a ținut de plan, a investit mult și totul a fost doar o chestiune de timp până când eforturile au produs rezultate.
- Ai fost coleg cu selecționerul Murat Yakin la Grasshopper în ultimul an al tău la club care a coincis cu primul lui sezon acolo. Ce-ți mai amintești de el la 18 ani?
- Era un tânăr abia intrat în fotbalul profesionist, făcea primii pași în carieră. Avea foarte mult talent, dar era evident și că avea încă mult de muncă. Pentru a reuși în fotbal trebuie să ai talent, altfel nu ai fi acolo, dar în același timp nu știi încotro te poate duce viața. Murat a avut o carieră foarte bună ca jucător.
- Ce are special ca antrenor?
- Știe fotbal. Înțelege bine ce se întâmplă pe teren în timpul meciurilor. Tactic, e foarte versatil. E foarte inteligent, citește jocul, dar ca antrenor e obligatoriu să ai toate calitățile astea. Altfel, ți-ai ales meseria greșită. Dar cred că punctul lui forte este că știe să comunice cu jucătorii, are o legătură bună cu ei. El e o persoană bună și se pricepe la man-management. A găsit un echilibru. Știe să fie șeful, dar în același timp poate să fie… cum să zic?! Poate nu e prieten cu jucătorii, dar are o relație plăcută cu ei, iar ei dau totul pentru antrenor.
Alain Sutter: „Am jucat contra României cu degetul rupt”
- Cunoști vreun jucător din naționala actuală a României?
- Nu, nu știu pe nimeni. Sunt atât de preocupat de fotbalul din Elveția, de fotbalul din Saint Gallen, am atâtea nume în cap, dar nu am niciun nume de jucător român.
- Fiul lui Hagi, Ianis, e în lotul pentru meciul cu Elveția.
- Da?! Câți ani are?
- 24. Joacă pentru Glasgow Rangers.
- Ok. E un nivel pe care nu-l urmăresc, sunt jucători prea buni pentru a fi interesanți pentru clubul la care lucrez eu.
- Să ne întoarcem în 1994, la meciul Elveția - România 4-1 de la Mondial…
- A fost un moment special pentru fotbalul elvețian, pentru mine personal. Meciul ăsta va rămâne mereu în mintea mea. Elveția nu mai mersese la un turneu final de 28 de ani, eu jucam deja de multă vreme la națională. Primul lucru care-mi vine în cap e bineînțeles golul pe care l-am dat. E ceva special să dai gol într-un meci atât de important. Noi făcuserăm egal în primul meci, cu Statele Unite, și știam că trebuia să câștigăm pentru a ne califica din grupe. Știam că România e favorita grupei, că e cea mai bună echipă din grupă.
- Ce a făcut diferența în acel meci? Care a fost planul pentru România?
- Cred că diferența a fost făcută în prima etapă când noi am făcut egal cu SUA, cea mai slabă echipă din grupă, și România a bătut Columbia. Îmi aduc aminte că naționala Columbiei era marea favorită a grupei înainte de Mondial, iar România a bătut-o. Pentru România, meciul cu noi nu era capital, nu era jocul ultimei șanse. Aceste circumstanțe ne-au ajutat să câștigăm acel meci. Poate că noi am vrut un pic mai mult decât românii să câștigăm acea partidă.
- Am citit că ai jucat cu un deget rupt după o fractură suferită în primul meci. Cum a fost posibil să joci?
- Da, e adevărat. N-am simțit nimic, am făcut injecții. Nu a fost niciun pic de durere la meciul ăsta, n-am avut probleme deloc.
- Românii s-au plâns de umiditatea de la meci produsă de acoperișul stadionului din Detroit.
- (Râde) Pffff… Mie mi-a plăcut la nebunie. S-a jucat la prânz, era cald, era umezeală, dar mie pur și simplu mi-a plăcut treaba asta. Atmosfera în stadion a fost specială pentru că acoperișul reținea sunetele. Evident, am consumat multă energie, dar aveam atât de multă adrenalină în noi la meciul ăsta încât nu am simțit nimic în neregulă. Doar crampe pe final de meci, dar rezultatul era cumva asigurat.
- Îți mai aduci aminte că la 0-0 ai marcat un gol care a fost anulat? A fost ofsaid?
- (Râde) Categoric n-a fost ofsaid!
- Dar și România a acuzat henț la golul de 2-1. Quentin a blocat cu mâna o degajare.
- Da, îmi aduc aminte și faza asta. Sunt lucruri care se întâmplă în fotbal.
Alain Sutter: „Ohhhh! Hagi făcea niște lucruri….”
- Ce impresie ți-a lăsat Hagi pe gazon?
- Oooohhh! Făcea niște lucruri… toți cei care l-au văzut la televizor sau l-au urmărit jucând pe stadion au simțit imediat calitatea pe care o avea. Am jucat împotriva multor jucători mari și el era clar unul dintre ei. Un jucător excepțional. Însă în timpul meciului cu România m-am concentrat pe jocul meu, nu eram acolo să-l văd pe Hagi jucând. Cred că îți poți face o impresie mai bună despre un jucător atunci când nu ești pe gazon cu el.
- Ai schimbat tricoul cu vreun jucător român? Bregy a luat tricoul lui Hagi.
- Știu că l-a luat. Eu nu am schimbat cu nimeni. Nu-mi mai amintesc de ce n-am făcut asta, a trecut mult timp de atunci. Știu doar că am schimbat tricouri la meciurile cu Statele Unite și cu Spania.
A fost multă tensiune la meciul cu România, dar pe teren nu s-au întâmplat lucruri nevăzute de public. Oricum, cam totul se vede la televizor. Noi am încercat să ne facem treaba și să câștigăm, eram foarte concentrați pe asta.
- Alain Sutter
- Tu și părul tău lung ați devenit foarte antipatici pentru publicul din România după acel meci.
- (Râde) Eram ușor de recunoscut, de aia! Dar mulți jucători aveau părul lung pe vremea aia. Nu era niciun motiv special pentru frizura mea, pur și simplu așa îmi plăcea mie. Purtasem părul scurt la finalul anilor ’80.
- Cum ați sărbătorit victoria?
- Nu am petrecut. Nu mai aveam niciun pic de energie. Pur și simplu, eram bucuroși că ajungem la refacere și că putem mânca bine. Apoi somn.
- După grupe, ați jucat cu Spania în optimi, dar n-ai mai intrat pe teren.
- Durerea la deget a fost insuportabilă. Am jucat contra Columbiei în ultimul meci din grupe, dar prezența mea pe teren a fost cumva la limită. Înainte de Columbia am făcut injecții, am luat analgezice și chiar și așa am avut dureri mari în timpul jocului. La meciul cu Spania am repetat cu injecții, pastile, am ieșit la o scurtă încălzire, însă simțeam pur și simplu că nu pot să merg. Atât de tare mă durea. Era un meci extrem de important (n.r. - Elveția a fost eliminată după un 0-3 sec cu Spania), dar nu făceam niciun bine echipei și nici mie personal dacă aș fi jucat cu durerile alea. Am decis să nu încerc să joc.
68 de meciuriși 5 goluri are Alain Sutter pentru naționala Elveției. A fost de două ori campion cu Grasshoppers (1990, 1991), a câștigat două Cupe ale Elveției (1989, 1990) și a cucerit Cupa UEFA cu Bayern Munchen (1996)
- După eliminarea de la Mondial ai mai urmărit parcursul României?
- Nu, sincer. Ne-am întors acasă și aveam multe alte lucruri mai importante la care să mă concentrez.
- Ai simțit că prezența la Mondial și golul marcat ți-au schimbat viața? Erai deja un jucător recunoscut la nivel mondial.
- Nu, nu mai eram atât de tânăr. (n.r. - Sutter avea 26 de ani la Mondialul din America). Jucasem deja în Bundesliga, transferul meu la Bayern Munchen fusese perfectat înainte de Mondial. Nu s-a schimbat mare lucru. Singurul lucru care s-a schimbat a fost că publicul elvețian a început să urmărească fotbalul mai atent.
Alain Sutter și bannerul împotriva testelor nucleare franceze
- Te-ai retras la doar 30 de ani după ce ai călcat într-o groapă de pe terenul de antrenament al lui Dallas Burn, în State. Era terenul de sport al unei școli. Pare o accidentare stupidă și un mod bizar de a-ți termina cariera.
- Da. Fiecare accidentare e stupidă, dar asta chiar nu era inevitabilă. S-a întâmplat și a trebuit să accept lucrurile așa cum s-au întâmplat. Riscurile de a avea probleme mai mari mai târziu în viață erau prea mari, așa că am decis să mă retrag. Așa s-a terminat cariera mea, nu am niciun regret. Am fost norocos că până atunci am avut o carieră fără accidentări majore.
- În 1995, ai fost protagonistul unui episod incredibil. Ai avut ideea de a ieși pe gazon la meciul cu Suedia din preliminariile Euro 96 cu un banner pe care scria „Stop It Chirac”. Era un protest față de testele nucleare făcute de Franța în Pacific. Care au fost reacțiile?
- Hmmm… Federația elvețiană n-a fost fericită cu acel gest. Ca orice lucru care se întâmplă în viață există reacții diferite. Unora le place, alții îl consideră greșit, alții spun că e prostesc, alții că e o chestie deșteaptă. Când am ajuns la Bayern după acțiunea naționalei, Otto Rehhagel mi-a zis că nu-l surprinde că s-a întâmplat așa ceva la o echipă unde joc eu. Îmi asum că poate n-a fost cel mai isteț lucru.
- Spune-mi ultimul eveniment politic care ți-a produs aceeași reacție precum știrea din 1995 că Franța reia testele nucleare?
- (Râde în hohote) Ai la dispoziție 10 ore pentru a discuta despre treburile asta? N-are sens acum, nu vorbesc despre politică.
- Crezi, însă, că în 2023 a devenit anevoios să spui exact ce gândești într-o lume care promovează democrația și deschiderea către diversitate?
- Nu, nu. Nu s-a schimbat nimic. OK, a apărut social media, s-au schimbat multe lucruri, dar nu e diferit de trecut. Poți avea reacții bune, reacții ostile. Puteai să critici și să fii criticat și în anii '90 la fel ca acum. Îți poți spune opinia și acum. A-ți spune opinia te poate expune, evident, unor pericole, dar așa a fost mereu. Dintotdeauna.
- Ai scris o carte despre fericire și eliberarea de stres. Cum poate trăi o persoană în starea asta în lumea de azi?
- Trebuie să-mi citești cartea. (Râde cu poftă)
- Și nu poți rezuma într-o frază?! Un mic sfat pentru public…
- Dacă aș fi putut să rezum nu aș mai fi scris o carte. Aș fi fost prost să mai stau să scriu. E un lucru atât de complex încât am fost nevoit să scriu o carte. Dar cu siguranță că e posibil să ajungi la fericire și la eliberarea de stres. Absolut.
- Julian Nagelsmann a povestit ziariștilor un episod petrecut când avea 7 ani. Mergea la un meci al lui Bayern, te-a văzut în mașină, te-a salutat și tu i-ai răspuns. A spus că e o amintire specială pentru el.
- Da, am auzit povestea. Chestia asta îmi spune că e important mereu să te porți frumos cu oamenii, să le răspunzi, să vorbești cu ei. Atunci când ești în atenția tuturor, gesturile tale mărunte pot face oameni fericiți.
Alain Sutter: „Am fost un pic înaintea vremurilor cu dieta”
- Am citit că nu bei alcool și că ai refuzat să fii fotografiat cu o bere în mână la Oktoberfest pe vremea când jucai la Bayern, deși acolo e o tradiție să pozezi așa. E adevărat?
- A trecut atâta timp de atunci… Eu nu am băut bere niciodată și presupun că nu aveam cum să fiu fotografiat cu o halbă în mână. Nu mai știu dacă am refuzat sau nu să pozez cu o bere.
- Dar e adevărat că nu mănânci carne, iar președintele lui Bayern, Uli Hoeness, era supărat că nu vrei să promovezi cârnații pe care îi producea firma lui?
- Nu am fost niciodată vegetarian, dar întotdeauna am avut grijă la dietă. Încă de când eram adolescent am fost conștient că nutriția nu e importantă doar pentru meseria de fotbalist, dar și pentru viața de zi cu zi. Pe vremea mea, nimeni nu vorbea despre asta așa că a trebuit să am singur grijă de mine. De unde mi-a venit pornirea asta?! Era undeva în interiorul meu, nu am pățit nimic deosebit care să mă facă atent la dietă. Pur și simplu îmi era foarte evident că există o legătură între ce mănânci și cum joci. Poate că am fost un pic înaintea timpurilor, nimeni nu înțelegea ce făceam.
- Când ai jucat în MLS ai spus că Statele Unite sunt țara perfectă pentru că nu te cunoaște nimeni. De ce aveai nevoie de anonimat?
- Mă simțeam confortabil într-un loc unde nu mă știa nimeni. Puteam să ies, nu mă urmărea nimeni. Nu vorbea nimeni cu mine. După 13 ani de fotbal profesionist în Europa în care primisem multă atenție, timpul petrecut în Statele Unite mi-a plăcut la nebunie.
- Ai spus că după ce te retragi vei străbate Route 66. Ai făcut-o?
- Nu, n-am făcut-o!
- În final, ai un sfat pentru copiii care se apucă de fotbal? Ceva care i-ar putea ajuta să reușească.
- Nu sunt suficient de inteligent încât să dau cuiva un sfat, dar pot spune ce m-a ajutat pe mine. Pentru mine a fost important că mereu mi-a plăcut foarte tare ce am făcut. Am iubit să joc fotbal, am jucat din dragoste pentru acest sport. Nu am jucat pentru rezultate sau pentru a face carieră. Asta e tot.
{{text}}