Fostul număr 26 mondial Victor Hănescu, 41 de ani, își spune părerea despre recenta reușită a lui Novak Djokovic, al 23-lea titlu de Grand Slam, record absolut la masculin, dar discută și despre dezbaterea GOAT sau despre ce îl face pe sârb special în comparație cu ceilalți membri ai Big 3.
Victor Hănescu a disputat multe partide în fața lui Djokovic, Federer și Nadal. 17 în total. A câștigat seturi contra lor, i-a înfruntat în momente diferite ale carierelor – el având exact vârsta lui Roger – și a continuat să-i urmărească și după ce s-a retras din tenis. Chiar anul acesta, la Roland Garros, a fost acolo și l-a văzut pe Nole la primele meciuri.
Sârbul a cucerit titlul, ajungând la 23 de trofee majore și simplificând astfel în mare măsură, cel puțin statistic vorbind, dezbaterea despre "Greatest of All Time". Opiniile lui Hănescu, 41 de ani, despre recordurile din tenis, despre acești adversari iluștri și calitățile lor deosebite au fost dezvoltate într-un dialog cu Gazeta Sporturilor.
- Victor Hănescu, cum ți se pare realizarea lui Novak Djokovic, de a ajunge la 23 de titluri de Mare Șlem?
- Este o realizare istorică, ceva ce nu s-a mai întâmplat în tenisul masculin. Iar asta ne arată, chiar dacă avem referințe diferite sau poate dacă unora le place Federer sau alții îl simpatizează pe Nadal, că ceea ce a realizat Djokovic, cel puțin din punctul meu de vedere, ca rezultate, îl face să fie, acum, cel mai bun din toate timpurile.
- Ce mai impresionează dincolo de rezultatele seci?
- Prin ce face, prin partea asta mentală. Mi se pare incredibil de puternică, la ce nivel a ajuns, să gestioneze presiunea, adversitatea din exterior, fie dinspre public, fie reacția pe partea cu vaccinul, Australia, totul este impresionant. A trecut și peste momentele acestea extrem de tensionate și a reușit să-și stăpânească nervii, să-și adune toate energiile pentru a performa și asta este incredibil.
Victor Hănescu: „Novak Djokovic, încă doi ani minimum la vârf”
- Care este părerea ta în discuția despre GOAT?
- Până la urmă, rezultatele vorbesc. OK, ne place de Federer, e elegant, sau de Nadal, că e un luptător, dar în final, când tragem linie și vedem ce a realizat Djokovic, nu prea putem să mai luăm alte lucruri în discuție.
- Cât timp îl mai vezi performând la un nivel ridicat sau chiar foarte ridicat? Are totuși 36 de ani, începe, un pic, să-l apese vârsta și pe el.
- Clar că începe, totuși ne arată că este într-o formă bună și fizic, și mental. Din punctul meu de vedere, cred că încă vreo doi ani minimum am putea să mai vedem niște turnee câștigate de el. OK, probabil n-o să mai joace atât de mult, dar va juca la cele importante, se va monta pentru a evolua bine acolo și doi-trei ani cred că o să mai fie în cărți și în joc, în lupta pentru titlurile acestea mari.
- Cât a fost Nadal cel care a dominat Roland Garros-ul și zgura, poate că acolo avea cele mai reduse șanse, dar acum pare că intră favorit în absolut orice turneu mare. Chiar și dacă înainte de Roland Garros nu a avut cine știe ce ce rezultate.
- Da, surprinzător, și eu m-am gândit că totuși a pierdut destul de multe meciuri înainte, nu părea în formă. Chiar l-am văzut la Roland Garros, am fost acolo și l-am urmărit în primul meci, a început cumva ezitant. Dar, meci după meci, a început să-și găsească ritmul și să aibă partide bune și cred că meciul cu Alcaraz din semifinale a fost momentul în care a arătat, practic, că este la alt nivel, mai ales mental. Alcaraz n-a reușit să gestioneze presiunea, Djokovic, da!
- E și chestiune de experiență? Chiar dacă are și Alcaraz un titlu major, nu cred că se compară...
- S-a și văzut asta, a fost mai agitat Alcaraz, nu a știut să gestioneze momentul, să își păstreze acea liniște, acea stare de a fi prezent pe teren. Probabil că și-a dorit foarte mult, a fost grăbit, agitat și lucrul ăsta l-a consumat.
3 trofeea cucerit sârbul la Paris, în 2016, 2021 și 2023
„Mă impresionează chestia asta cu Rafael Nadal la Roland Garros”
- Care ți se pare că este cea mai mare realizare punctuală din tenis?
- Mă impresionează chestia asta cu Nadal la Roland Garros! Este un turneu atât de dur, pe zgură, meciuri lungi. Se joacă nu neapărat pe forță, e un joc tactic, e un joc interesant pe zgură și atunci să câștigi de 14 ori... Pare realizarea care iese este cel mai mult în evidență.
- Tu ai jucat cu toți, cu unii de mai multe ori, cu alții de mai puține ori, și i-ai întâlnit în diferite etape ale carierei lor. Cum ți s-a părut că au evoluat cei trei mari?
- Au fost speciali, fiecare în felul său. De exemplu, când am jucat cu Roger Federer pe iarbă, era în largul lui și clar că s-a văzut din rezultat. Apoi, cu Nadal pe zgură, iarăși este impresionant de jucat și ceva ce rămâne în amintirea mea, ca stil de joc, ca viteză, ca efecte, tot așa, un sportiv special. Apoi, Novak Djokovic pot să zic că m-a impresionat pentru că avea o chestie solidă, pe care, de fapt, o vedem și acum la el. Ceva atât de solid încât rezistă și doboară recorduri.
- Asta îl diferențiază.
- Ceilalți au fost mai impresionanți ca stil de joc, ca prezență pe teren, dar el, cu această consistență, cu mentalul lui, iarăși este special! Cred, sincer, că partea asta mentală, din ce-am mai urmărit, din ce am mai citit despre el, este cea prin care s-a dezvoltat personal foarte bine. Latura aceea puțin spirituală, în care vorbește de practicile yoga, de focus, de concentrare, de meditație, sunt interesante și lucrurile astea cred că aduc plusul cu care a venit el pe lângă ceilalți doi, Roger Federer și Rafael Nadal. Aici el a compensat și aici probabil că pe final de carieră o să se vadă sau cred că deja se vede că e mai solid.
„Novak Djojovic, la toate capitolele, este de 9 sau 10"
- Djokovic pare că nu are, practic, niciun fel de de slăbiciune, în deplasare sau la vreo o lovitură anume să spui că nu e măcar foarte bună, nu-i așa?
- Da, este foarte solid pe toate părțile. Cumva parcă n-ar excela într-o chestie, să zic că are un serviciu nemaivăzut sau altceva de genul acesta, dar la toate capitolele este acolo, în zona de nouă, zece, ca note și pe mental, și ca lovituri, și ca deplasare. Și atunci, toate astea, combinate, creează, practic, jucătorul perfect.
- La Wimbledon cred că este din nou favorit, mai ales că are deja câteva titluri. Cum vezi tu lucrurile acolo?
- O să mai fie și jucătorii aceștia tineri. L-am văzut și pe Medvedev, spre exemplu, care este un jucător complet pe suprafețe rapide. Cred că pe iute o să aibă mai mulți adversari care să îl poată încurca, dar rămâne în continuare favoritul principal.
7 titlurila Wimbledon a câștigat Novak Djokovic până acum, în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022
Victor Hănescu contra Big 3
Novak Djokovic 0-7
Turneu | An | Fază | Rezultat |
Indian Wells | 2014 | turul 1 | 6-7 (1), 2-6 |
Roland Garros | 2011 | turul 2 | 4-6, 1-6, 2-3, ab. |
Toronto | 2010 | „optimi” | 3-6, 4-6 |
Roland Garros | 2010 | turul 3 | 3-6, 6-3, 3-6, 2-6 |
Beijing | 2009 | turul 1 | 3-6, 5-7 |
Madrid | 2008 | turul 2 | 7-6 (8), 6-7 (6), 1-3, ab. |
Paris | 2005 | turul 1 | 1-4, ab. |
Rafael Nadal 0-4
Turneu | An | Fază | Rezultat |
Roma | 2010 | „optimi" | 3-6, 2-6 |
Madrid | 2005 | turul 2 | 6-7 (5), 3-6 |
Roma | 2005 | turul 2 | 1-6, 1-6 |
Sopot | 2004 | turul 1 | 4-6, 4-6 |
Roger Federer 0-6
Turneu | An | Fază | Rezultat |
Wimbledon | 2013 | turul 1 | 3-6, 2-6, 0-6 |
Indian Wells | 2010 | turul 1 | 3-6, 7-6 (5), 1-6 |
Australian Open | 2010 | turul 2 | 2-6, 3-6, 2-6 |
Estoril | 2008 | „optimi" | 3-6, 2-6 |
Roland Garros | 2005 | „sferturi" | 2-6, 6-7 (3), 3-6 |
Cupa Davis | 2004 | Grupa Mondială | 6-7 (4), 3-6, 1-6 |
{{text}}