Fotbal   •   Liga 1   •   UTA

Două transferuri anunțate astăzi de UTA. A semnat și fostul dinamovist!

Denis Dumitrașcu, în roșu, la balon // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 18 iunie 2023

UTA a anunțat transferul lui Denis Dumitrașcu (28 de ani). Fundașul stânga vine liber de contract de la Chindia, echipă care a retrogradat în Liga 2 la finele sezonului trecut. La câteva ore distanță, arădenii l-au prezentat și pe mijlocașul defensiv Cătălin Carp (29), care vine gratis de la Ufa, din Rusia. 

UPDATE ora 20:00 - UTA a anunțat transferul lui Cătălin Carp

UTA a anunțat și transferul „închizătorului” moldovean Cătălin Carp, care a semnat pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Carp, ex-CFR Cluj, FCSB, Viitorul și Dinamo, vine după ce a petrecut sezonul 2022/2023 în Rusia, la Ufa.

Al doilea transfer al verii la UTA respectă ruta primei mutări. Arădenii au adus al doilea jucător retrogradat cu Chindia, după ce zilele trecute îl prezentaseră pe atacantul Godberg Cooper.


Acum a semnat fundașul stânga Denis Dumitrașcu, fotbalist care a petrecut 5 dintre ultimii 6 ani la Chindia. În celălalt, sezonul 2021/2022, a fost legitimat la FC Argeș, dar nu s-a impus în Trivale.

UTA nu a dezvăluit pe ce perioadă se întinde înțelegerea cu Dumitrașcu.

Dumitrașcu a adunat 37 de apariții în sezonul 2022/2023. De cele mai multe ori a jucat ca fundaș stânga, dar a fost utilizat și mai avansat, ca mijlocaș lateral.

Mai multe știri din SuperLigă:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.