Lucerna, inima Elveției, orașul care va găzdui duelul dintre Elveția și România de luni seara. Deși în jur sunt munții Stansenhorn, Pilatus și Rigi, afară sunt 30 de grade, o caniculă cum la București nu a fost în nicio zi din acest început de vară.
- Reporterul special Costin Ștucan și fotoreporterul Raed Krishan sunt corespondenții GSP la Lucerna (Elveția) și transmit toate informațiile care contează înaintea, în timpul și după duelul Elveția - România din preliminariile EURO 2024.
E duminică și elvețienii sunt pe plajele lacului Lucerna, pe bărci cu motor sau cu vele, sus în munți la locurile de belvedere, agățați în frânghiile parapantelor sau cu mănuși de condus la volanul unei mașini sport de epocă. Viața nu e atât de rea într-o țară în care salariul mediu pe lună este de 6.600 de euro.
Cu o zi înainte de meci, Elveția moțăie liniștită în caniculă. Cumva, în sala de conferințe a stadionului Swisssporarena, atmosfera din oraș și din jurul Lucernei s-a inflitrat molipsitor. Veniți din Andorra cu șase avioane private - aeroportul din Andorra e prea mic pentru a permite aterizarea unor avioane mari, iar Murat Yakin a vrut să câștige timp de refacere - , elvețienii și-au îndreptat acum atenția asupra României.
Paradoxul elvețian: ne iau de sus și când ne laudă. Shaqiri: „România are jucători în ligile importante, în Italia, în România”
Fostul mijlocaș de buzunar al lui Liverpool, elvețianul cu sânge kosovar Xherdan Shaqiri e absolut convins că va câștiga meciul de cu ocupanta locului doi din grupă. „Vreau să dau gol mereu, prietene!”, îi aruncă, umflat în pene, unui jurnalist român pe un ton din care transpiră un exces de încredere.
Mult mai sobru în atitudine, selecționerul Murat Yakin e întrebat dacă îl îngrijorează ceva înaintea meciului de mâine: „Suntem pregătiți, suntem favoriți, jucăm acasă, suntem încrezători că ne vom face jocul nostru. Am văzut meciul României, gazonul a fost groaznic, nu?!”.
Nimic despre durerea de picior pe care a acuzat-o în weekend Denis Zakaria, dar Elveția își permite acum și luxul de a juca fără un mijlocaș de la Chelsea.
Avem jucători în cele mai importante campionate europene, dar trebuie să ne concentrăm și împotriva echipelor mai mici.
- Murat Yakin, selecționer Elveția
Chiar dacă Shaqiri și Yakin laudă amândoi „echipa bună a României”, în aer plutește senzația că România a devenit un adversar oarecare în fața căruia, dacă te cheamă Elveția, îți programezi să iei toate punctele, acasă și în deplasare. Ceva lejer, ca o plimbare duminicală cu prietenii pe lacul Lucerna.
De altfel, selecționerul „Nati” a vorbit mai mult despre prietenii lui români decât despre jucătorii lui Iordănescu. Yakin și-a amintit zâmbind de „bunul prieten Jerry Gane”, de Mihai Tararache și de Moldovan, în timp ce Shaqiri l-a menționat pe Pușcaș - „cu care am jucat la Inter” - după un lapsus de o secundă.
Jurnaliștii elvețieni au întors cuțitul în rană
Acum 30 de ani, elvețienii erau la fel de liniștiți în duminicile călduroase de iunie, dar jucătorii lor de fotbal erau mai preocupați când întâlneau România chiar și atunci când o băteau cu 4-1. Atunci, „Nati” nu mai mersese de 28 de ani la un turneu final, în timp ce generația lui Hagi se pregătea să devină de aur.
Ce s-a întâmplat între timp? De ce s-au răsturnat ierarhiile?
Alain Sutter, blondul cu părul lung care ne dădea gol la Mondialul din America, are o explicație. Contactat de Gazetă, actualul director sportiv de la Saint Gallen spune că „motivul principal pentru progresul Elveției este numirea la națională în 1992 a unui antrenor foarte bun, Roy Hodgson. A adus multe cunoștințe fotbalistice, mult know-how, s-au făcut progrese uriașe în dezvoltarea copiilor și juniori, s-au investit foarte mulți bani în zona asta, s-a depus mult efort.
A existat un plan de dezvoltare cu o idee clară despre cum trebuie jucat fotbalul în Elveția, întotdeauna o asemenea inițiativă produce efecte. Dar în primul rând, ai nevoie de talente. Apoi ai nevoie de o idee foarte clară. După aia ai nevoie de un concept care să dea viață planului, iar apoi trebuie să te ții de plan. Când te ții de un plan pe o perioadă mai lungă de timp atunci vine și succesul”.
Treizeci de ani mai târziu și fără un plan coerent de dezvoltare, România - antrenată acum de Edward Iordănescu - a venit la Lucerna încercând să mimeze încrederea pe care naționala tatălui său o avea cândva în sânge. Pe vremuri, românii jucau în ligile tari ale Europei.
Acum, am ajuns să ne simțim umiliți când guralivul Shaqiri se trezește să ne laude de dragul de a ne lăuda: „România are jucători în ligile importante. În Italia, în România…”. Veniți în masă din Serie B și din Liga 1, băieții și Iordănescu își fac curaj.
„Ce s-a întâmplat cu România?”, se întreabă elvețienii
La conferința lui Iordănescu, un ziarist elvețian a întors cutițul în rană: „Cândva aveați jucători buni. Ce s-a întâmplat cu România? Nu mai sunteți la fel”. Selecționerul României a înghițit în sec: „Dar avem talent. Avem tineri care vin din spate. Evident, ceva nu s-a făcut bine, dar e long story. Încercăm să revenim, ne trebuie niște rezultate bune și o să revenim”.
Pare ceea ce englezii spun „wishful thinking”, o încredere în ceva aparent iluzoriu. Misterios, Iordănescu și-a motivat optimismul pe faptul că „se întâmplă multe lucruri bune în interiorul grupului, dar nu vreau să intru acum în detalii. Or să iasă la suprafață. Am venit pentru puncte!”.
Câteva minute mai târziu, așteptările s-au reașezat mai firesc: „Orice punct e binevenit!”.
Luni seară, la Lucerna, o România obosită de deplasarea și terenul din Kosovo, apăsată de efectele indiferenței din ultimii 30 de ani, va întâlni o Elveție relaxată, bronzată și superîncrezătoare. Pare o misiune imposibilă, dar Alain Sutter ne dă o mică speranță: „Elveția e o echipă foarte bună, dar dacă n-ar fi avut slăbiciuni ar fi fost campioană mondială”.
{{text}}