Bărbatul căruia i s-a făcut rău în finala Ligii Campionilor la handbal masculin, Magdeburg - Kielce 30-29, a decedat la spital.
Finala Ligii Campionilor a fost umbrită de un eveniment tragic. În partea a doua, cu 12 minute și 20 de secunde rămase din timpul regulamentar, la 22-20 pentru Kielce, un bărbat din tribune, jurnalist polonez, s-a prăbușit subit.
Acesta a fost tratat de cadrele medicale la fața locului, apoi transportat la spital. Din păcate, la spital s-a stins din viață, conform unui comunicat al EHF.
Un jurnalist a decedat după ce i s-a făcut rău în finala Ligii Campionilor, Magdeburg - Kielce
„Federația Handbalului European își exprimă condoleanțele față de familia și prietenii acestuia în acest moment dificil”, a transmis EHF.
Tragedia a făcut ca EHF să anuleze conferințele de presă ale ambilor antrenori, precum și celelalte evenimente media programate pe parcursul serii.
Clubul învins în finală, Kielce, a transmis un mesaj: „Pawel, vom reveni aici și vom câștiga, dar nimeni nu te va readuce printre noi. Cele mai profunde condoleanțe familiei. Nimic nu este mai important astăzi”.
13 minutea fost întreruptă finala, câtă vreme bărbatului în cauză i-au fost acordate primele îngrijiri
{{text}}