Liga 1

Veste importantă pentru Dinamo » Judecătorii s-au pronunțat în privința noului plan de reorganizare! Badea și Fabbrini au pus bețe-n roate

La Tribunalul București se judecă aprobarea noului plan de reorganizare

Articol de Eduard Apostol  —  Monday, 19 June 2023

Astăzi, la Tribunalul București, judecătorii au avut pe masă dosarul noului plan de reorganizare propus la Dinamo 1948 și au decis să stabilească un termen nou vineri, 23 iunie, la ora 10:00, după ce reprezentanții lui ACS FC Dinamo (Dinamo Badea) și Diego Fabbrini au invocat excepţia de neconstituţionalitate.

  • La primul termen, din data de 25 mai, judecătorul sindic a decis să repună pe rol dosarul aprobării noului plan de reorganizare de la Dinamo.
  • Noul termen a fost programat astăzi, cu judecătoarea Adam Constantin Veronica președintă al completului de judecată.
  • Verdictul nu a venit nici astăzi, un termen nou fiind fixat vineri, 23 iunie, la ora 10:00. 
  • Prin aprobarea noului plan de reorganizare, Dinamo, societate aflată în insolvență, caută să reducă datoriile de la 8 milioane de euro la aproape 2,4, modificare de care depinde viitorul clubului. 

O nouă amânare în dosarul crucial pentru Dinamo. Tot ce s-a întâmplat astăzi la Tribunal:

  • Instanța a fixat în cele din urmă un termen nou, vineri, ora 10:00, în aceeași formulă! 
  • Deranjat, Balog a ridicat tonul: „Noi am formulat un plan de reorganizare, o decizie privind neconstituționalitatea nu are nicio legătură”. 
  • Avocata care reprezintă Dinamo Badea a susținut solicitarea avocatei lui Diego Fabbrini și cere amânarea pronunțării. 
  • Ora 11:35 - Și avocata fotbalistului Diego Fabbrini, care apare în dosar drept contestatar, a încercat să pună bețe în roate planului, invocând excepția de neconstituționalitate pe baza unor articole de lege. Balog a cerut o amendă judiciară pentru avocata fostului dinamovist: „Încercare nefericită de a amâna pronunțarea. A avut timp pentru asta din martie...”.
  • Judecătoarea a respins cererea de acordare a unui nou termen, cu argumentul că precizările au dost depuse la dosar cu mai mult de 10 zile înainte de termenul de astăzi. 
  • Claudiu Balog, avocatul administratorului judiciar de la Dinamo 1948, a contrat: „Doar instanța poate cere alt termen, se încearcă o nouă tergiversare a cazului”.
  • Încă de la începutul ședinței, avocata care reprezintă ACS FC Dinamo, adică echipa lui Nicolae Badea, a solicitat un nou termen, practic amânarea judecării, argumentând că administratorul judiciar al Dinamo 1948, RTZ, a adus noi precizări la cauză cu scurt timp înainte de termenul de astăzi. 
  • Prezent în sală, Dorin Iacob, tatăl administratorului special Vlad Iacob, și-a făcut cruce, sperând la un verdict pozitiv pentru „câini”.
  • Ora 11:25 - Pe ordinea de zi a ajuns cazul aprobării noului plan de reorganizare de la Dinamo.

La Tribunalul București s-a judecat aprobarea noului plan de reorganizare al lui Dinamo

Cazul s-a judecat pe fond. Primul care a ajuns la Tribunal este Claudiu Balog, avocatul și reprezentantul RTZ, administratorul judiciar al lui Dinamo. 

În jurul orei 10:50 și-a făcut aparția și Andrei Nicolescu, unul dintre acționarii majoritari de la Dinamo, avocat de meserie, iar după 11:00 au apărut administratorul special Vlad Iacob și tatăl acestuia, Dorin. 

Motivul pentru care cazul a fost repus pe rol la primul termen este faptul că judecătorul sindic a solicitat explicații suplimentare cu privire la prognozele din planul de reorganizare.

Instanța i-a cerut administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu să explice de ce în strategia de reorganizare a clubului, la transferul de jucători, se prevede că jucătorii au o valoare de piață în cauntum de 7.601.080 lei, iar la rubrica încasări din valorificarea jucătorilor suma este 0 lei.

Mai multe știri din SuperLigă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.