România a făcut 2-2 la Lucerna, deși era îngropată în minutul 89. Dubla lui Mihăilă născută din nimic poate transforma viitorul acestei naționale care a fost fricoasă, dar care n-a murit când au vrut ziariștii
- Reporterul special Costin Ștucan și fotoreporterul Raed Krishan sunt corespondenții GSP la Lucerna (Elveția) și transmit toate informațiile care contează despre Elveția - România 2-2.
- S-au mai jucat în grupa României: Belarus - Kosovo și Israel - Andorra. Rezultatele
- „Tricolorii” ocupă în acest moment poziția secundă în grupa I, sub Elveția. Primele două clasate se califică direct la Campionatul European de anul viitor, competiție găzduită de Germania.
Ce urmează este cronica scrisă de reporterul Gazetei și încheiată în minutul 85. Doar că fotbalul are capacitatea asta de a întoarce totul în câteva secunde, făcându-i uneori pe jurnaliști să pară ridicoli. Așadar, cu voia dumneavoastră:
Cel mai important meci al nostru din grupa I de calificare a venit și a trecut pe lângă noi ca un tren rapid într-o gară mică din Elveția. De fapt, a trecut cum a trecut Zeki Amdouni - un tânăr de 22 de ani de la Basel - de apărătorii noștri care-și câștigă pâinea prin Serie B și prin Liga 1. "Ligi importante", cum a zis Shaqiri cu o zi înainte de meci. Ce ironie crudă!
România s-a dus la Lucerna cu speranțe ascunse, cu mușchii încordați un pic ca pentru poza de cântar la box, dar cu frica în izmene. Și, așa cum se întâmplă mai mereu când te temi și de umbra ta, ai numai de pierdut. Practic, tot ce a produs mai bun fotbalul românesc în ultimii ani a fost dat la o parte de Elveția în doar 40 de minute. Nu contează că produsele sunt ale lui Hagi - inclusiv fiul lui - sau ale altor școli mai mici și lipsite de PR-ul academiei de la Ovidiu, cert e că am construit jucători care au transformat România într-o echipă atât de mică încât începem să inspirăm milă pe la casele mai mari pe unde ne ducem.
Iar dacă ne vom ascunde în continuare după explicația că adversarii au jucători titulari la campioana Europei nu facem decât să prelugim ridicolul. Un fotbalist înzestrat, Akanji și-a arătat totuși limitele de două ori în prima repriză atunci când a fost pus un pic mai mult sub presiune de Alibec. Problema e că Elveția n-a fost suficient pusă sub presiune.
Și nici n-aveam cum când selecționerul Edward Iordănescu a intrat pe teren cu 5 fundași, cu un închizător și cu Stanciu ferecat într-o colivie de sarcini defensive. De la început, dirijorul Xhaka - în rol de coordonator de joc cu o poziție mai joasă în teren - a fost lăsat să dicteze ritmul și notele. La început, totul a fost mai lent, ca un vals la stânga și la dreapta în căutarea spațiilor libere în benzi, apoi mai alert și tot mai alert, atunci când mijlocul Elveției a simțit că adversarii lor nu sunt sincronizați și lasă prea multe spații între ei și între linii.
Când Ianis Hagi l-a părăsit pe Manea, lăsându-l singur și expus, Elveția a deschis scorul. Freuler și Xhaka au mișcat mingea ca pe trei sferturi la rugby până au deșirat apărarea noastră incompletă, iar Vargas - infiltrat într-o tarla de gazon pe banda stângă - a centrat într-un spațiu abandonat inexplicabil de Drăgușin și neatacat de Burcă. Acolo era, însă, Amdouni: 1-0!
2-0 s-a făcut când România își dusese fundașii centrali în careul lui Sommer. Nimeni n-a atacat balonul întors de Drăgușin, Sommer a fost lăsat să dea drumul repede la minge, iar Shaqiri a pasat încântător cu exteriorul pentru Amdouni care s-a distrat cu Stanciu, Moldovan și Manea: 2-0.
Game over pentru noi.
Deși alte echipe sunt capabile să schimbe, să reintre în joc chiar și când sunt conduse, România a rămas în aceeași formulă și după pauză, deși era evident că Hagi și Coman nu produc nimic, ci mai mult încurcă. Abia după 10 minute în care Shaqiri a mai ratat o mare ocazie, Iordănescu a încercat ceva, dar fără a tulbura sistemul de joc care nu ne-a arătat nimic solid, ci doar o apărare dezorientată.
A urmat o jumătate de oră în care am rămas cu ochii în gol, anesteziați de lipsa de idei și de curaj a "tricolorilor", cu mintea plină de gânduri. Încotro mergem? De ce cei mai tehnici fotbaliști români nu mai pot face o preluare? Ne mai facem bine vreodată? Oare școlile noastre de fotbal produc ce trebuie?
În acest timp, elvețienii atacau, atacau, ratând chiar cu un pic de aroganță. Devieri, învăluiri, deschideri de unghiuri de joc, pase cu exteriorul, demarcări deștepte. Acum 30 de ani, ei nu mai mergeau de decenii la niciun turneu final, în timp ce noi aveam o Generație de Aur.
Acum nu mai avem nimic. De fapt avem. Diurne federale mari și tomuri de hârtie mâzgălite cu proiecte pentru însănătoșirea fotbalului.
Și acum realitatea. Realitatea care poate lovi un jurnalist în plex, care poate transforma o tonă de critici și de judecăți de valoare în maculatură numai bună de aruncat la gunoi. Finalul meciului a fost ceva de necrezut.
Îngropată, cu prohodul cântat, naționala a înviat cumva, inexplicabil, din încăpățânarea lui Moruțan și a lui Mihăilă și a obținut un rezultat uimitor. Poate ajutați cumva și de relaxarea elvețienilor, am intrat în joc și apoi am reușit să egalăm după minutul 89 prin dubla lui Mihăilă.
Tot ce a fost prost un meci întreg a devenit bun. Tot ce părea fără viitor poate avea acum un sens.
Ăsta e fotbalul. Când crezi că-l cunoști mai tare atunci te lovește ca un tren într-o gară mică din Elveția.
{{text}}