Generalul turc ucis de o scânteie oltenească

Nu România a obținut un 2-2 cu Elveția, ci Mihăilă împreună cu Moruțan. Cine zicea că MM-urile sunt niște prostioare ieftine?

Scrisesem alt text. I-am dat delete, deși nu ar fi trebuit. Nu era nicio minciună acolo, nicio exagerare. Golurile lui Mihăilă înscrise pe contraatac pe final de meci nu au legătură cu meciul propriu-zis. Scânteia cu care fostul jucător al Craiovei a aruncat în aer tot ce se întâmplase până atunci trebuie luată exact așa cum este.

Aroganța pedepsită

O operă de autor. Un jucător de unul singur, ajutat esențial de un altul (Moruțan, autorul a două pase excepționale) a schimbat soarta unei întâlniri pe care Elveția o dominase mai întâi cu o siguranță de formație premium, apoi cu o parcimonie de inspirație italiană, iar în final cu o aroganță de sorginte balcanică pe care fotbalul o pedepsește.

Cam Murat

Chipul lui Murat Yakin, de general turc fugărit de niște mămăligari (galbenul tricourilor noastre vine și de la asta, nu?) merita toți banii, la fel ca și izbucnirea de bucurie a lui Iordănescu și a secunzilor lui, care arătau ca niște oameni care pregătiseră cumva acest reviriment uluitor. Haida, de! Dacă a fost pregătit ceva, nu s-a văzut nimic, însă explozia lui Mihăilă și limpezimea lui Moruțan (schimbare inspirată, la fel aceea a lui Screciu cu Cicâldău) au schimbat rezultatul unui meci în care elvețienii au avut o posesie pe care nici Manchester City nu o reușește în campionat cu săracii din Premier League.

Cei de uz intern

Să îi mulțumim lui Mihăilă, să ne îngrijorăm pentru starea lui de sănătate pentru că s-a accidentat agățându-se de gardul care îl separa de galeria română, dar să nu uităm ce se întâmplase până în minutul 90. De fapt, tot meciul. Manea și Sorescu fuseseră de stand up comedy în fața lui Vargas și a lui Shaquiri, Alibec și Coman, mult prea lăudații campionatului nostru, își arătaseră încă o dată dimensiunea de uz intern, Stanciu o revelase pe cea chinezească, în timp ce Ianis Hagi a fost departe, la ani-lumină distanță, de ce crede tatăl lui despre el.

Mai știți bara lui Bodin?

România a fost 90 de minute un adversar de ligă inferioară pentru o Elveție care parcă susținea un meci-test în vederea unei competiții importante. Norocul legendar, aproape mistic, al lui Iordănescu tatăl a pogorât și asupra fiului, rezultatul s-a schimbat miraculos din 0-2 în 2-2, mingea a lovit transversala porții lui Moldovan (bara lui Bodin v-o mai amintiți?), iar acum vorbim, din fericire, despre un rezultat bun, care ne păstrează în cursa pentru Euro. Sigur că Edi ne va ține acum o prelegere despre coeziunea sufletească a grupului și va pune dronele pe noi să caute cine l-a vorbit de rău.