Fostul internațional Marcel Răducanu (68 de ani) n-a avut milă după prestația „tricolorilor” din remiza 2-2 cu Elveția: „Ăștia-s jucătorii, nu mai poți să-i înveți acum fotbal. Coman, Mbappe de România?! N-am văzut decât tatuaje la el!”.
Marcel Răducanu, fotbalist cu 18 selecții și 3 goluri în prima reprezentativă, a rezistat cu greu în fața televizorului la meciul naționalei și a găsit cu greu lucruri pozitive de care să se lege. În schimb, a fost aspru cu Ianis Hagi (24 de ani) și cu Florinel Coman (25 de ani).
EXCLUSIV Marcel Răducanu: „Sunt curios ce mai spune Gică Hagi acum”
„În afara lui Moruțan și mai ales a lui Mihăilă, poate Screciu... n-a jucat rău pentru un meci de debut la naționala mare, mai ales că a fost și un adversar puternic. A încercat să ajute, când ceilalți erau pe nicăieri.
Mă așteptam la mai mult de la Ianis. N-am văzut decât o pasă bună. Se vede că n-a jucat mai bine de-un an, îi lipsește ritmul, suflul. Chiar sunt curios ce-o să mai spună Gică Hagi acum.
Aaaa, l-ați văzut pe Florinel Coman? Mbappe de România, parcă așa-i zice. A sărit mingea din el la o fază. Altceva ce ați văzut? A, da, tatuaje!”, a comentat Marcel Răducanu, pentru GSP.ro.
Ianis Hagi și Florinel Coman, extremele alese de Edi Iordănescu pentru disputa de la Lucerna, n-au ieșit cu nimic în evidență. Ambii au primit nota 4 în Gazeta Sporturilor. Doar Sorescu și Alibec au fost mai slabi.
În mare formă în Liga 1, starul FCSB s-a comportat aseară ca un copil răsfățat și botos, incapabil să strângă din dinți și să-și asume nereușitele. În cel puțin trei rânduri, Coman a gesticulat nervos spre colegi, deși în măcar una dintre faze el era responsabil pentru pierderea posesiei.
A pierdut mingi, și-a prelungit nepermis preluarea la singura fază mai acătării din prima repriză și a înotat neputincios într-o zonă în care Elveția s-a dovedit că e fragilă. N-ar strica dacă Florinel Coman ar rămâne acasă până când își schimbă atitudinea din teren atunci când lucrurile nu-i merg
- Costin Ștucan, reporter special GSP, după Elveția - România -2-2
{{text}}