Dinamo e o „victimă colaterală”, după greva magistraților ce-a debutat miercuri, 21 iunie. Speța „câinilor” de vineri, privind noul plan de reorganizare modificat, are acum șanse minime să se judece conform termenului programat de judecătorul sindic!
Ce începe prost continuă prost, dinamoviștii speră doar că nu se va încheia prost! Reprezentanții ”câinilor” au venit cu temele făcute luni dimineață în fața judecătorului sindic, la Tribunalul București, însă, la intervenția avocatelor celor de la ACS FC Dinamo (”Dinamo Badea”) și a lui Diego Fabbrini, a fost amânat termenul privind soluționarea dosarului noului plan de reorganizare modificat propus de Dinamo 1948.
Judecătoarea Adam Constantin Veronica a fixat un nou termen pentru ziua de vineri, 23 iunie, ora 10:00, invocându-se excepția de neconstituționalitate și lămurirea suplimentară vizavi de anumite ”noutăți” adăugate de Dinamo la dosar, cu toate că părțile au avut posibilitatea de a accesa dosarul electronic, conform prevederilor legale.
Riscă să mute „planul” lui Dinamo la toamnă
Problema este că timpul/timpurile lucrează împotriva clubului din Ștefan cel Mare. Miercuri, 21 iunie, magistrații au intrat în grevă, iar dinamoviștii au primit semnale, așa cum anunța GSP.ro încă de marți, că speța lor nu va fi pe rol vineri, de la ora 10:00. ”99 la sută nu se va judeca vineri”, au reacționat oficialii ”câinilor” azi-noapte, dar așteaptă o reacție oficială joi din partea Tribunalului București.
2,4 milioane de euroar urma să fie cuantumul sumei pe care Dinamo ar plăti-o dacă va fi validat noul plan de reorganizare modificat, din total de aproximativ 8 milioane de euro
Noi am formulat un plan de reorganizare, o decizie privind neconstituționalitatea nu are nicio legătură. Solicităm inclusiv o amendă judiciară pentru doamna avocat (n.red a lui Fabbrini) pentru această încercare nefericită de a amâna pronunțarea. A avut timp pentru asta din martie începând.
- Claudiu Balog, reprezentantul legal al administratorului judiciar RTZ
Urmează vacanța pentru magistrați
Dinamoviștii au mărturisit că nu pot prognoza când se va putea judeca speța. Mai există și ”pericolul” pentru gruparea recent promovată în Liga 1 de amânare, inclusiv până la toamnă, care va încetini procesul de reorganizare, în condițiile în care magistrații vor intra în vacanță de la 1 iulie.
Momentan, clubul funcționează pe baza unui plan de reorganizare, votat la începutul procesului de insolvență, început în iunie 2021.
{{text}}