Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Italienii, cu ochii pe Octavian Popescu » Ce club din Serie A îl urmărește la EURO 2023

Fioretina, cu ochii pe Octavian Popescu la EURO U21 // FOTO: Cristi Preda

Articol de Sergiu Alexandru   —  joi, 22 iunie 2023

Campionatul European de tineret ar putea fi șansa extremei Octavian Popescu (20 de ani) să prindă un transfer în străinătate. Fiorentina e cu ochii pe vedeta de la FCSB.

Italienii de la Tuttosport scriu că Fiorentina caută întăriri, iar Octavian Popescu e unul dintre jucătorii pe care șefii formației viola îl urmăresc.

Fiorentina, cu ochii pe Octavian Popescu la EURO U21

„Pentru a-i face pe plac antrenorului, Fiorentina se gândește să se întărească în compartimentul ofensiv. Iar Octavian Popescu s-ar număra printre numele aflate în atenția echipei. Tânărul de 21 de ani de la FCSB va fi evaluat de conducerea Campionatului European sub 21 de ani, pe care îl România îl găzduiește împreună cu Georgia”, scriu italienii.


  • Fiorentina a terminat sezonul trecut din Serie A pe locul 8, cu 56 de puncte
  • Echipa e antrenată de Vincenzo Italiano și are un lot cotat de 240 de milioane de euro
  • Pe lângă Mutu, cel mai important român care a jucat la Fiorentina, au mai fost legitimați Ianis Hagi și Louis Munteanu, aduși în ultimii ani de la Farul

Impresari italieni la România U21 - Spania U21

Octavian Popescu a jucat 65 de minute în România U21 - Spania U21, 0-3, fără a avea vreo realizare. După meci, Cristiano Bergodi a declarat că la meci au fost prezenți mai mulți impresari italieni, dar nu au avut ce să vadă.

„Au venit impresari italieni, au venit pentru unii jucători. Ce se poate spune acum? E un meci de Under 21, e normal că se uită după jucători. Nu m-au întrebat nimic după meci...”, a spus Bergodi. 


3.800.000 de euroe cota lui Octavian Popescu, potrivit transfermarkt

Adrian Cristea: „Octavian Popescu are o mare problemă”

Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Adrian Cristea (39 de ani) a vorbit despre șansele ca Octavian Popescu să poate juca în străinătate.

„Uite, s-a vorbit mult de copilul acesta, Octavian Popescu.   Din punctul meu de vedere, are o mare problemă, fizic. E mult prea firav pentru fotbal... inclusiv al nostru. Și-n duelurile de la noi, e ușor dat deoparte, afară n-are ce să caute!”, spunea Cristea.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.