International   •   Conference League   •   DOSARUL CSKA SOFIA

Cum s-a rupt Steaua Bulgariei în două echipe acum rivale » O luptă dramatică pentru putere, bani și identitate la CSKA Sofia: lanț uman de ultrași, oraș sub „lacăt”, amenințări

Ultrași ai lui CSKA Sofia. Foto: ImagoImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 24 iunie 2023

În turul 2 preliminar al Conference League, FCSB o întâlnește pe CSKA 1948, în timp ce Sepsi o va înfrunta pe CSKA Sofia # Cum au apărut cele două CSKA? Cine deține palmaresul istoric al celui mai titrat club din țara vecină? # Jurnaliștii de la sportal.bg, cel mai mai puternic site de sport din Bulgaria, au explicat în detaliu pentru cititorii Gazetei cum s-a produs scindarea # Desfășurarea evenimentelor de la Sofia are asemănări cu ce s-a întâmplat la noi în cazurile Steaua și Universitatea Craiova, dar pe parcurs capătă accente și mai dramatice. 

Mai întâi, să explicăm cine este CSKA Sofia (scrisă și ȚSKA în România):

  • Clubul Armatei din țara vecină a apărut pe 5 mai 1948, în același an în care la noi se năștea Dinamo și la un an după înființarea Stelei
  • A devenit cea mai titrată echipă de fotbal din Bulgaria
  • „Militarii” au cucerit 31 de titluri interne, 20 de Cupe și 4 Supercupe
  • De două ori semifinalistă în Cupa Campionilor Europeni și o dată în Cupa Cupelor
  • Ca și la noi, comunismul a ascuțit și în Bulgaria rivalitatea dintre Armată și Miliție. Steaua - Dinamo de la noi era ȚSKA - Levski Sofia la sud de Dunăre
  • CSKA-Sofia își joacă meciurile pe Stadionul Armatei Bulgare, cu o capacitate de 22.000 de locuri
  • Baza din „Borisovaya Gradina” (care include stadionul Armatei) și emblema, ambele părți integrante ale istoriei clubului, au devenit din 2016 subiectul unor bătălii juridice, politice și de marketing, pe care le vom examina în detaliu mai jos

Deși nu îndeplinește standardele moderne și cerințele de licență pentru găzduirea meciurilor din faza grupelor competițiilor europene, Stadionul Armatei Bulgare a trezit interes serios din partea diverșilor investitori având în vedere amplasarea lui într-un parc din centrul capitalei Sofia. Cea mai recentă evaluare, care include baza de antrenament din Pancharevo, se ridică la 28 498 000 leva (n.r. aprox. 14,5 milioane de euro). 


Stadionul Armatei din Sofia

Ministerul Tineretului și Sportului (n.a. proprietar al celor două proprietăți) a anunțat în februarie 2023 o asociere cu proprietarii clubului de fotbal CSKA-Sofia. Se numește „Armata Bulgară de Proprietăți Sportive” și are ca scop construirea unui nou stadion pe locul celui actual. Cele două părți au primit o cotă egală de 50%, clubul a plătit deja 7 124 500 BGN (3,6 milioane de euro), adică 25% din contribuție, în numerar, iar suma rămasă va trebui să fie furnizată cel târziu în ianuarie 2025.

Emblema istorică a clubului CSKA Sofia, despre care se credea inițial că are doar o valoare mai mult sentimentală, a fost achiziționată după scindarea clubului pentru 8 000 000 BGN (n.r. aprox. 4 milioane de euro). Achiziția a fost făcută la o licitație desfășurată în 2017 în secret, în Kardzhali, așa cum veți putea citi pe larg mai jos. Împreună cu emblema, au fost cedate activele vechiului club, PFC CSKA AD. Licitația a implicat patru persoane fizice și juridice și a pornit de la un preț de aproximativ 800.000 de euro. Până la urmă, câștigătorul licitației avea să plătească de aproape cinci ori mai mult, și asta numai din cauza emblemei! 

Într-o etapă ulterioară, s-a dovedit că emblema nu avea doar o valoare sentimentală și a fost folosită cu succes în scopuri publicitare pentru a atrage un număr mare de susținători și, de asemenea, ca argument juridic în procesele de la FIFA și Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne (TAS). TOATE DETALIILE, MAI JOS!


Falimentul CSKA - o luptă în tribunal pentru putere, bani și identitate » Cum a început totul

Totul a început în 2013, când compania Pernik „Yunis” Ltd. a solicitat deschiderea procedurii de faliment împotriva societății care administra clubul, PFC CSKA AD. Solicitarea a fost făcută din cauza unei datorii pentru lucrări de renovare efectuate la baza de fotbal din Pancharevo. Tribunalul Sofia a deschis Dosarul Comercial 6292 în cadrul cererii de faliment.

Cu probleme financiare serioase, UEFA a dictat interdicție pentru CSKA în cupele europene pe următoarele două sezoane. În plan intern, clubul nu a primit nici licență pentru fotbal profesionist și a fost retrogradat la amatori, în liga a 3-a. Motivul - datorii nerambursate. 

Proprietarii clubului au aplicat pentru faliment pe 30 iulie 2015, bazându-se pe faptul că un nou binefăcător avea să intre în scenă: Grisha Ganchev, cel care o inventase și o susținuse financiar pe Litex Lovech. 

Grisha Ganchev înconjurat de jucătorii lui Litex, în 2011. Foto: Imago Images

Omul de afaceri a organizat o întâlnire pe stadionul Armatei Bulgare, la care au venit 5.000 de suporteri ai „militarilor”. Și le-a oferit acestora două opțiuni:

1. CSKA sa joace în prima ligă folosindu-se de licența lui Litex;

2. CSKA să fie reabilitată prin achitarea datoriilor clubului și să urce treptat din Liga a 3-a

Majoritatea suporterilor a exclus din start prima variantă, optând pentru cea de-a doua. Ganchev a fost de acord în primă fază. În consecință, autoritățile au suspendat procedura falimentului. 

CSKA a început campionatul în Liga a 3-a și a obținut promovarea în „B”. În plus, clubul a câștigat Cupa Bulgariei, lucru fără precedent în istoria fotbalului bulgar. Niciodată această competiție nu fusese câștigată de o echipă dintr-o ligă de amatori! Finala împotriva celor de la PFK Montana, care s-a disputat pe stadionul „Vasil Levski”, a adunat 35 000 de fani ai echipei din capitala Bulgariei.

În 2016, Ganchev își pune planul inițial în aplicare: Litex devine noua CSKA Sofia

Dar norii negri pluteau în continuare peste clubul roșu. Grisha Ganchev nu renunțase la planul inițial. Câștigarea Cupei i-a adus un mare capital de încredere în rândul suporterilor lui CSKA. Pe fondul euforiei generale, Ganchev a împins societatea pe care activa CSKA spre faliment și ulterior a rebotezat-o pe Litex în CSKA. Iată detaliile:

Prima cerere de intrare a lui CSKA Sofia în faliment a fost depusă la numai 7 zile de la câștigarea Cupei și a fost motivată prin faptul că societatea generează pierderi mari. Tribunalul a respins-o și le-a dat posibilitatea șefilor lui CSKA să vină cu un plan de reorganizare. Aceștia au refuzat însă, încălcând prevederile legale.

Pe 7 iunie 2016, Federația Bulgară de Fotbal a decis creșterea numărului echipelor participante în prima ligă și a invitat cluburi din liga secundă, printre care și Litex. Cu 6 luni în urmă, clubul Litex Lovech (deținut de Grisha Ganchev) fusese exclus din prima ligă pentru nereguli financiare. Litex a primit totuși o licență pentru Divizia A, și-a schimbat apoi numele în CSKA Sofia și a anunțat că-și va disputa partidele fie pe stadionul „Vasil Levski”, fie pe arena Armatei.

La acel moment, stadionul Armatei era în posesia lui CSKA, printr-un contract de concesionare. Federația a precizat că dacă va fi adoptat un plan de redresare pentru CSKA, clubul va intra în locul lui Litex în liga secundă și va juca acolo meciurile. 

La 23 iunie 2016, Grisha Ganchev a prezentat un plan de salvare pentru CSKA, iar patru zile mai târziu o companie apropiată fostului proprietar CSKA, Vasil Bozhkov, a făcut același lucru. Creditorii au fost puși să aleagă care dintre cele două propuneri este mai bună.

Se naște CSKA 1948, ca o formă de protest a suporterilor

În ultima zi a lunii iunie 2016, site-ul Sportal.bg a dezvăluit că CSKA și-ar putea înceta în curând existența din motive politice. Acest lucru urma să se întâmple dacă Ministerul Sportului va anula contractul de concesiune pentru stadionul „Armata Bulgară” și baza „Pancherevo”. 

În respectivul articol, se preciza că pe 29 iunie a avut loc o întâlnire la nivel înalt pentru a fi dezbătut contractul pentru baze. S-a pus și subiectul anulării concesiunii. De asemenea, a fost pusă în discuție și tema anulării concesiunii sub pretextul că „PFC CSKA” AD are o datorie către Ministerul Culturii în valoare de aproximativ 500.000 de euro. 

Vine apoi și anunțul oficial al autorităților: contractele prin care CSKA beneficia de stadion și de baza sportivă sunt anulate. Motivul oficial invocat? Dorința de a reduce tensiunile dintre grupările de suporteri ale lui CSKA. Practic, decizia este sinonimă cu falimentul istoric al lui CSKA Sofia. Nimeni nu ar mai fi îndrăznit să salveze o societate cu datorii către Autoritatea Fiscală din Bulgaria de aproximativ 12 milioane de euro, deposedată de cele mai de preț bunuri. 

Pe 19 iulie 2016, la șase zile după decizia Ministerului Sportului, fanii nemulțumiți ai CSKA au înființat FC CSKA 1948 , în urma unei întâlniri desfășurate la Clubul Militar Central din Sofia. Ultrașii nu au putut accepta ca Litex să fie rebotezat CSKA Sofia și să primească de la stat stadionul Armatei Bulgare. Așa că FC CSKA 1948 și-a început drumul de la cel mai de jos nivel al fotbalului bulgar - divizia a patra. 

După scindarea lui CSKA Sofia, începe bătălia pentru emblemă - licitația nr. 1 e blocată de ultrași, în urma unor scene dramatice

Emblema istorică a lui CSKA Sofia

După falimentul CSKA, între cele două cluburi nou-apărute (Litexul rebotezat CSKA-Sofia și clubul suporterilor, CSKA 1948) a început o luptă pentru pentru istoria campioanei de 31 de ori a Bulgariei. Convingerea a fost că cine va obține emblema clubului falimentat va obține automat și recunoașterea suporterilor „roșii” că este continuatorul lui CSKA.

 O primă licitație a fost anunțată de lichidatorul judiciar Dora Mileva.

Licitația era programată pentru 30 martie 2017 pe Stadionul Armatei Bulgare, unde are sediul PFC CSKA AD. Evenimentul a fost însă anulat intempestiv, în urma unei campanii agresive și unui apel al lui CSKA Sofia. Site-ul clubului îi instigase pe suporteri cu o zi mai devreme sub îndemnul „Să apărăm emblema!”. 

Ultrașii lui CSKA Sofia au blocat pur și simplu căile de acces în clădirea unde avea să aibă loc licitația. În ciuda numărului mare de polițiști, lanțul uman a reușit să-l împiedice pe Nikola Gazdov, reprezentantul Consiliului de administrație al CSKA 1948, care nu a mai apucat să depună ofertele pentru cumpărarea emblemei.

Ultrași ai lui CSKA Sofia, unul dintre ei cu o svastică tatuată pe piept, cântă în timpul duelului cu AS Roma, din 2021, în grupele Conference. Foto: Imago Images

„Înțeleg oamenii de aici. Nu trebuie să fiu scuipat și insultat, dar îi înțeleg.  Am vorbit cu lichidatorul judiciar și am explicat că nu putem intra. Bănuiesc că va fi o licitație la altă dată”, declara atunci Gazdov.

La o oră și jumătate de la încheierea evenimentelor dramatice din Grădina Borisov, CSKA-Sofia a publicat un comunicat prin care a sugerat că procedura de licitație ar fi trebuit recunoscută, în ciuda neregulilor. Cu alte cuvinte, să fie luată în calcul doar oferta depusă de clubul lui Ganchev. 

„A fost o licitație. Unii nu au vrut să intre. Polițiștii au asigurat accesul și tot. Nu știu dacă există o echipă CSKA 1948”, a declarat în presă Ganchev la acel moment. Principalul acționar al lui CSKA-Sofia a dat de înțeles că avea pregătit și un plan B, în cazul în care nu avea să pună mâna pe emblema clubului istoric: „Lucrăm la o nouă emblemă, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființare. Este foarte drăguță, cu ușoare îmbunătățiri”. 

Prinsă la mijloc, lichidatorul judiciar Dora Mileva a vrut să se retragă. „Demisionez. Mâine depun cerere în instanţă. Au fost ameninţări! Oamenii care acţionează cu metode în forţă vor să obţină emblema CSKA. Ei îi lasă pe cei de la CSKA-Sofia să intre, dar nu și pe cei de la CSKA 1948. Asta nu este normal. Știti de câte ori am sunat la poliție? Situația a fost intolerabilă. De aceea vă spun că am încetat procedura de licitație. Va fi un nou lichidator. Voi spune că nu voi incălca niciodată regulile și legile”, a anunțat Dora Mileva, care până la urmă a rămas în postul ei.

Bătălia pentru emblemă - licitația nr. 2. Oraș „ferecat” de forțele de ordine

Astfel, noua licitație pentru emblema CSKA a fost programată pentru 30 mai 2017. Ar fi trebuit să înceapă la ora 13:00 în biroul lichidatorului judiciar, care se află în Kardzhali. Interesul publicului a fost atât de mare încât cu câteva ore înainte ca licitația să aibă loc orașul a fost ferecat de poliție și jandarmerie. Strada pe care se afla biroul biroului lichidatorului a fost închisă. 

Patru persoane fizice și juridice au plătit un depozit de 10% din prețul proprietății. Acestea au fost companiile „Red Animals” (deținute de Ivan Velchev, care este considerat a fi liderul celor mai zgomotoși fani ai sectorului „G” și un participant în numele CSKA - Sofia), „Eco Deposit Solutions”, „Integris Lab” și Nikola Gazdov (membru în Consiliul de administrație al CSKA 1948).

Ofertele au fost depuse în plicuri sigilate, iar licitația a fost câștigată de „Red Animals”. 

Compania, înființată cu două luni mai devreme, a oferit 4 milioane de euro și a devenit proprietarul activelor CSKA. 

A doua ofertă, de la Eco Deposit Solutions, a fost mult mai modestă - doar 1,5 milioane euro, în timp ce Nikola Gazdov, reprezentantul lui CSKA 1948, a oferit 1,3 milioane de euro.

Diferența uriașă dintre primele două propuneri a fost cauzată de un zvon publicat de o parte a presei, anterior licitației, în care se preciza că CSKA 1948 plănuia să ofere circa 3,5 milioane de euro pentru active și emblemă.

În stânga, emblema istorică, folosită acum de CSKA-Sofia. În dreapta, emblema utilizată de CSKA 1948

Palmaresul ajunge la Grisha Ganchev, acționarul lui CSKA Sofia

După distribuirea banilor, către Autoritatea Fiscală ar fi trebuit să meargă aproximativ 2,3 milioane de euro, ceea ce reprezenta 36,5% din datoria totală. 

Dar au urmat sesizări procedurale și contestații ale creditorilor aferente CSKA - Sofia, care au amânat transferul sumei cu un an și 5 luni.

A fost plătită abia pe 11 octombrie 2018. În aceeași zi, societatea „Red Animals”, câștigătoarea licitației, a fost transferată de la Ivan Velchev la Iskra Grigorova - unul dintre oamenii de încredere ai lui Grisha Ganchev de la CSKA-Sofia. 

Cu câteva zile înainte de evenimentele din 11 octombrie, fusese lansată o campanie conform căreia emblema nu era esențială pentru recunoașterea CSKA-Sofia ca succesor al clubului istoric CSKA.

Un mare număr de suporteri nu au acceptat această teză și au amenințat cu boicotarea meciului următor cu Septemvri, dacă cele 4 milioane de euro nu vor fi transferate în contul câștigătorului licitației. Au urmat alte câteva bătălii judiciare, care s-au încheiat în cele din urmă pe 30 septembrie 2019, când „Red Animals” a achiziționat activele și emblema falimentarei PFC CSKA AD. 

Tot atunci a început transferul banilor către peste 143 de creditori, însă procedura nu a fost finalizată nici până astăzi! Adică, PFC CSKA S.A. nu a fost încă radiată.

Emblema achiziționată - un instrument de marketing al CSKA-Sofia în fața FIFA și TAS

Achiziția emblemei nu a a dus doar lucruri pozitive pentru CSKA-Sofia. Foștii fotbaliști ai societății falimentate, PFC CSKA AD, au intentat procese împotriva clubului lui Ganchev, Yulian Indzhov și Hristo Stoichkov la FIFA pentru câteva milioane de leva.

Aceștia au susținut la sediul forulului din Zurich că CSKA-Sofia este succesorul lui CSKA și, prin urmare, trebuie să plătească întreaga datorie a companiei falimentare față de ei, nu doar ceea ce lichidatorul judiciar a distribuit și a aprobat instanța bulgară. Având în vedere specificul justiției sportive, Comisia de Disciplină a FIFA a reținut spre judecare doar o parte dintre dosare. Unele au ajuns la TAS, iar forul de la Lausanne s-a pronunțat aproape în totalitate împotriva lui CSKA-Sofia. 

Acasă, CSKA-Sofia pretinde că este moștenitorul clubului istoric. La TAS, de teamă să nu plătească despăgubiri, spune că e fosta Litex!

Thibaut Vion (în roșu), mijlocașul lui CSKA-Sofia, într-un amical din această vară

Apărarea clubului bulgar este destul de curioasă. În țară, pretinde că este moștenitorul CSKA, în timp ce, în fața Comisiei de Disciplină FIFA și a TAS, pledoaria lui este diferită. 

În instanțele din străinătate, CSKA-Sofia spune că este succesorul lui Litex, dar cu un nume schimbat! Apărarea a fost prezentată la FIFA pe 17 septembrie 2019, la 13 zile după ce forul mondial de fotbal a început procedurile disciplinare împotriva „noului club”.

Iată ce a scris vicepreședintele Curții de Arbitraj a FIFA în decizia lui, publicată pe 13 februarie 2020, cu privire la o parte din apărarea CSKA - Sofia în cazurile lui Civard Sprockel, Ivan Bolado (n.r. foști jucători ai defunctei PFC CSKA AD) și Joaquin Uriarte (n.r. agent de jucători):

„Prin corespondența din 17 septembrie 2019, noul club și-a furnizat poziția, care poate fi rezumată după cum urmează:

1. Noul club a precizat că nu există nicio relație juridică, financiară sau organizatorică între persoana juridică a fostului club „PFC CSKA AD” și noul „PFC CSKA-Sofia EAD”.

2. În special, noul club declară că este succesorul legal al clubului Litex Lovech și dă următoarele explicații:

  •  În sezonul 2015/2016 clubul numit „Litex Lovech” a fost scos din Liga I a Bulgariei
  •  La începutul sezonului 2016/2017, un grup de antreprenori a cumpărat compania PFC Litex Lovech” AD, persoana juridică din spatele clubului Litex Lovech;
  •  Ideea principală a acestor antreprenori a fost de a crea un nou club care să susțină și să reflecte istoria sportivă a vechiului club, care la acea vreme fusese deja desemnat în faliment și nu mai participa în campionat
  •  În consecință, în 2 iunie 2016, antreprenorii au schimbat denumirea companiei din „PFC Litex Lovech AD” în „PFC CSKA-Sofia EAD”. Prin urmare, Litex Lovech a devenit PFC CSKA-Sofia. Cu toate acestea, noul club subliniază că participă la nou înființatul Campionat al Bulgariei în Prima Ligă (sezonul 2016/2017), folosind licența sportivă a Litex Lovech.” 

O verificare la Registrul Comerțului confirmă acest lucru, deoarece CSKA-Sofia are codul unic de înregistrare al lui Litex.

Apărarea celor de la CSKA-Sofia în fața Curții de Arbitraj Sportv pentru ca echipa să fie admisă în competițiile europene este următoarea:

  • „CSKA-Sofia este un club de fotbal care a concurat anterior sub numele Litex Lovech, a solicitat să fie în mod esențial licențiat și să participe în EL (n.a. Europa League).
  • CSKA-Sofia nu trebuie confundată cu societatea care deținea clubul de fotbal care obișnuia să concureze sub același nume și care a intrat în administrare în urma insolvenței.
  • CSKA-Sofia este. o persoană juridică diferită de cea care exista la Sofia sub denumirea CSKA, dar care ulterior a declarat faliment și a încetat să mai existe.

Noii proprietari doresc să creeze o nouă echipă de fotbal cu o mare asemănare cu cel mai de succes club bulgar și să-i continue tradiția și gloria sportivă. Din acest motiv, ca instrument de marketing simplu, suplimentar, noul club PFC CSKA-Sofia EAD continuă să folosească site-ul vechiului PFC CSKA AD. Pe site sunt afișate în continuare rezultatele sportive și succesele anterioare ale PFC CSKA AD.

Cu toate acestea, din punct de vedere legal și sportiv, acest lucru nu schimbă cu nimic următoarele fapte de bază:

  • Nu există relații juridice, operaționale sau financiare între echipele de fotbal și persoanele juridice PFC CSKA AD și PFC CSKA-Sofia EAD;
  • PFC CSKA-Sofia EAD nu este succesorul legal al PFC CSKA AD și nu și-a asumat niciun activ și obligații ale acestei foste persoane juridice separate.”

Tribunalul din Lausanne nu a acceptat argumentele clubului bulgar, susținând că, după ce a achiziționat bunurile și emblema CSKA, a jucat pe Stadionul Armatei Bulgare și a folosit site-ul clubului falimentat, acesta pretinde că este un moștenitor sportiv al CSKA. Din acest motiv, trebuie să plătească și datoriile fostei companii către jucători și manageri.

Hotărârea a fost pusă în aplicare pe 5 iulie 2022, când „roșiii” au anunțat că le-au fost rambursate datorii de peste 1,6 milioane de euro.

Noua CSKA-Sofia, un singur trofeu după scindare 

În ciuda tuturor acestor plăți, UEFA încă nu a recunoscut oficial CSKA-Sofia ca succesor al CSKA, iar pe site-ul său o listează ca fiind un club nou înființat.

Instituțiile bulgare (BFS și MMS) au un punct de vedere ușor diferit. Reprezentanții acestora, de teamă să nu suporte repercusiuni din partea ultrașilor, tratează în declarațiile lor CSKA - Sofia ca pe vechea CSKA, dar în documentele lor oficiale noua CSKA-Sofia apare drept succesorul Litex.

CSKA-Sofia a început să joace în prima ligă reînnoită a Bulgariei din primul sezon, clasându-se pe locul doi de cinci ori în șase ani. A câștigat Cupa Bulgariei o dată, în 2021. Anul trecut, a pierdut finala în fața lui Levski.

CSKA 1948 a împiedicat-o pe CSKA Sofia să ia titlul în sezonul trecut

Secvență dintr-un derby între CSKA Sofia (în alb) și CSKA 1948, disputat în luna mai 2021. Foto: Imago Images

CSKA 1948 a început în divizia a 4-a și a câștigat finala pentru a intra în Liga a III-a foarte dramatic, cu lovituri de departajare, după ce mai întâi a ratat un penalty. Apoi a câștigat imediat Liga a III-a. Clubul nu a reușit să urce din prima încercare în Liga I și a jucat doi ani în Liga a II-a, folosind până atunci doar jucători bulgari.

Sezonul 2022-2023 a fost al treilea al lui CSKA 1948 în primul eșalon, numit în Bulgaria "Liga Efbet", și prima dată când a reușit să se califice într-o competiție europeană. 

Interesant este că meciul lor de debut în elita Bulgariei (2020/21) a fost un derby cu rivala CSKA-Sofia, în care a condus cu 2-0 până în minutul 44. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2. Al doilea duel direct s-a încheiat cu victoria, 2-0, a lui CSKA-Sofia.

În primul ei sezon, CSKA 1948 a intrat în top 6, în play-off, unde a înregistrat prima victorie împotriva lui CSKA-Sofia, 1-0. În turul sezonului 2021-2022, CSKA Sofia a câștigat derby-ul cu 4-2, iar după acest meci ambii antrenori au fost concediați - Lyubo Penev de la CSKA-Sofia și Todor Kiselichkov de la CSKA 1948. Au urmat mai multe victorii consecutive pentru CSKA-Sofia în campionat.

Imagine din ultimul meci jucat între cele două echipe, 1-1 pe 7 iunie 2023. Foto: Sportal.bg

Ultimul meci dintre cele două echipe, jucat la început de iunie 2023, s-a încheiat 1-1 pe Stadionul Armatei Bulgare. Gazdele au ratat un penalty în minutul 90+8 și, cu punctele rispite în acest derby al orgoliilor cu CSKA 1948, CSKA-Sofia a căzut pe locul 2 cu doar o etapă înainte de finalul campionatului. Ceea ce a fost suficient pentru Ludogorets să-i sufle titlul! 

Cum s-au împărțit suporterii?

După mai mulți ani de dispute, cele două cluburi își continuă drumurile diferite prin fotbalul bulgăresc. CSKA-Sofia are mult mai mulți suporteri în acest moment, pentru că mare masă a fanilor, inclusiv toate grupurile de ultrași extremiști, a recunoscut CSKA-Sofia drept urmașa echipei istorice, după ce clubul  a cumpărat emblema și a jucat pe stadionul tradițional. 

Stadionul lui CSKA-Sofia, plin la un derby recent, disputat în această primăvară. Foto: Sportal.bg

CSKA 1948, echipa cu care va da piept FCSB, are puțini suporteri. Meciurile de acasă se joacă pe Vitosha Stadium din Bistritsa (un cartier de la poalele muntelui Vitosha, la marginea Sofiei), care are 2.200 de locuri. Totuși, meciul cu FCSB se va juca pe Vasil Levski National Stadium.

Sezonul trecut, CSKA 1948 a avut o medie de doar 800 de fani pe meci la partidele de pe teren propriu. În același timp, rivala CSKA-Sofia, care joacă pe Stadionul Armatei Bulgare (14.500 de locuri), a avut o medie de 7.000 de fani, deși în prima parte a sezonului galeria a boicotat meciurile din cauza eșecului din finala Cupei, în sezonul trecut, și au revenit pe stadion abia în februarie 2023. 

Așadar, lupta CSKA-Sofia vs CSKA 1948 continuă. Iar românii poate privesc acum cu un pic mai multă înțelegere războiul FCSB - CSA Steaua, știind că prin alte părți poate fi chiar mai rău. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.