Dinamo va disputa, sâmbătă, de la 11:30, primul meci de la barajul „reînvierii” din urmă cu trei săptămâni. „Câinii” dau piept cu Muscelul Câmpulung, o formație de Liga 3 preluată zilele trecute de fostul rapidist Costin Lazăr.
Dinamo a început antrenamentele în perspectiva revenirii în Liga 1, după un sezon agonizant în eșalonul secund. Dinamoviștii au efectuat săptămâna trectă vizita medicală, se antrenează zilnic la Săftica, iar de pe 26 iunie până pe 6 iulie Ovidiu Burcă și compania vor fi în cantonament în Slovenia.
Până să plece în stagiul de pregătire sloven, Dinamo va disputa un prim test de verificare, la Snagov, în compania formației de Liga 3 Muscelul Câmpulung. Partida se va juca fără spectatori, conform unei informații publicate pe contul oficial de Facebook al argeșenilor.
Până la ora redactării articolului, clubul lui Eugen Voicu și Andrei Nicolescu nu făcuse încă vreun anunț oficial cu privire la această partidă.
Dinamo pleacă pe 26 iunie în Slovenia, în cantonamentul premergător sezonului de Superliga, unde „câinii” revin după o stagiune petrecută în „B”. Roș-albii antrenați de Ovidiu Burcă au publicat și lista amicalelor. Cel mai tare test de verificare va fi contra ucrainenilor de la Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, pe 5 iulie.
„Costin Lazăr a venit alături de noi pentru a duce proiectul la următorul nivel”
În urmă cu trei zile, Costin Lazăr a fost prezentat în funcția de antrenor al formației argeșene: „Fostul mare jucător al naționalei României, cu 32 de prezențe, a venit alături de noi pentru a duce proiectul la următorul nivel!
În cariera de jucător a bifat mari echipe in România precum Sportul Studențesc, Rapid București, Paok, Panetolikos, Iraklis, Voluntari. Vine alături de preparatorul fizic, Ionut Bîclea. Le urăm bun venit în familia Muscelul Câmpulung”, au anunțat cei de la Muscel pe Facebook.
{{text}}